Cele mai cool idei pentru organizarea nunții tale

.
Pentru că se dă startul sezonului de nunți, am alcătuit un ghid special pentru cititoarele care urmează să spună DA în lunile următoare. Află o mulțime inedite de idei de organizare a marelui eveniment! 

Sfaturi de la Andra Noană și Sorana Ionașcu (WeddingDetails)

Nunți tematice
Dozajul potrivit e cheia succesului, așa că e de preferat ca elementele tematice să fie punctuale, să atragă atenția, să surprindă. Nu e un must să ai o temă clară în minte atunci când începi să proiectezi nunta. Tot ce trebuie să faci e să ne comunici din pasiunile și gândurile tale, iar noi le vom integra in conceptul nuntii, astfel încât evenimentul să fie unul de rememorat. Un astfel de proiect de succes este Cats Wedding unde, ați ghicit, tematica a fost inspirată din viața lor alături de cele două pisici. Alte concepte: Winery Wedding, Whimsical Wedding.
Locații deosebite
Multe dintre miresele pe care le-am consiliat au optat pentru spatiul clasic care asigură infrastructura necesară bunului mers al evenimentului, fie ca vorbim despre un ballroom sau restaurantul unui hotel. Cu toate acestea, avem multe cereri de la viitori miri care vor să iasă din salonul convențional, cu scaune și huse din brocard. Asta din dorința de a sparge monotonia, un trend pe care piața evenimentelor private îl poate susține. Sezonul 2018 aduce câteva locuri extrem de ofertante, ce vor întregi segmentul locațiilor atipice. Astfel putem duce nunțile în hambare, corturi langă pădure sau spații cu iz industrial. Locurile sau spațiile atipice devin foarte accesibile când vine vorba de ședințe foto inspirationale, unde deja avem experiență: am organizat astfel de momente în Rezervatia cu Stejari Seculari de la Breite, în poieni, livezi sau spații dezafectate, ba chiar și în combinatul siderurgic de la Arcelor Mittal.

Sugestii pentru o nuntă „altfel”
|n general, elementele unde mirii ne-au cerut să le dăm o altă direcție au fost în jurul locației, a designului pe care l-am propus pentru sala sau grădina unde a avut loc evenimentul sau a meniului. Au fost și solicitări de consiliere cu privire la modul de interacțiune cu invitații, altfel decât prin dans: magie, jocuri de societate sau momente artistice. Desigur, toate acestea adaptate bugetului pe care îl poate aloca fiecare cuplu. Sfatul nostru este să îndrazniți, să fiți curajoși si entuziaști, să faceți nunta pentru voi și pe placul vostru. în ziua de azi totul este posibil, orice situație își găsește rezolvare, iar wedding plannerul poate fi cel mai mare sprijin în înfăptuirea dorințelor.

Sfaturi de la Cristina Brânzei, Event Manager Bow-tie Events

Nunți tematice
Nunțile tematice câștigă și în România de la an la an mai multă popularitate. “Greenery” este încă în vogă, replicat în tematici cum ar fi grădina secretă sau pădurea fermecată. Anul acesta se remarcă tendința organizării nunților eco-friendly, cu decoruri cu plante în ghivece, invitații din hârtie prelucrată manual și multe elemente reciclabile. Multe nunți își au ca tematică o pasiune comună a mirilor. De exemplu, am avut ca tematică supereroii, pentru că mirii erau pasionați de benzi desenate, sau o nuntă în care ambii miri erau DJ și am integrat această pasiune în decorul lor.

Decorațiuni
În țările mai curajoase, anul acesta se poartă stilul industrial, suporți în diverse forme geometrice, iar negrul devine tot mai popular. Fiecare cuplu își dorește să fie autentic, așadar dacă investiția pe elementul central al mesei este mică, atunci se pune accent pe detalii. Foarte populare sunt decorurile suspendate, mixul dintre vintage și modern, combinația roz-pudră și auriu. Baloanele revin în forță într-o formulă reinventată, mult mai actuală și modernă. De la arcade din baloane, la photo cornere, de la decoruri suspendate la aranjamente de masă, vedem aceste baloane tot mai des…

Mărturii
Cele mai populare mărturii sunt în continuare pozele instant. Fie că vorbim de cabina foto sau mai nou lansată oglindă foto, aproximativ 75% din mirii noștri încă optează pentru acest cadou pentru invitații lor. O altă idee originală în materie de mărturii este prezența unui caricaturist. Oaspeții sunt mereu încântați de această idee; în plus, caricaturile reprezintă și un motiv de interacțiune între invitați.

Locații
O locație la munte, mai puțin populară, dar superbă, este zona Plaiul Foii, Zărnești, Brașov. în această zona sunt multe terenuri chiar la baza muntelui. Sfatul ar fi să descoperi cine este proprietarul terenului care îți place și, contra unei chirii, să ceri permisiunea amplasării unui cort pe terenul respectiv. Pasul următor ar fi găsirea în apropiere a unui restaurant care îți poate oferi serviciul de catering, deși ar fi păcat să fii într-o locație idilică și nu mizezi pe mâncare făcută la ceaun și grătare, foc de tabără etc. Dacă această variantă pare complicată, poate de-a lungul anilor de relație ați vizitat o cabană/ pensiune care v-a plăcut. Veți fi surprise să vedeți deschiderea lor pentru astfel de evenimente (ex. Casa de oaspeți Cincsor din Transilvania). O altă locație de vis este Delta Dunării.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton