Cele mai amuzante reclame de Paşte

.

Departe de invazia reclamelor cu Moş Crăciun, iepuraşii de Paşte încep şi ei timid dar convingător să vândă un cozonac sau un ou în ajun de sărbători. De la ouă…
…de ciocolată şi până la cursuri la Şcoli Catolice, advertiserii şi-au pus creativitatea la încercare, propunând credincioşilor spoturi publicitare dintre cele mai haioase dar şi unele extreme de îndrăzneţe.

Iată cele mai haiose reclame cu iepuraşi şi ouă „jucăuşe” de Paşte, pe care le poţi viziona în galeria video.

Iepuraşul şi ouăle de ciocolată

Toată lumea ştie că iepuraşul este un simbol sfânt al sărbătorii, nelipsit de altfel de pe punga de cadouri, ambalajul de cozonac sau din coşul cu ouă.

Dar cum a ajuns să aducă el ouăle în locul unei găini, de exemplu, nu prea se ştie. Pentru cei care au aceeaşi nelămurire, iată probabil cea mai coerentă explicaţie a acestei minuni de Paşte: iepuraşul a suferit modificări genetice. Arată ca un iepuraş, dar este de fapt o găină care cotcodăceşte şi, fireşte, poate să facă ouă de ciocolată.

De ce aduce iepuraşul ouăle de Paşte

Iar dacă ai îndoieli în privinţa alegerii oamenilor de ştiinţă, urmăreşte şi celelalte propuneri de animale în rolul mesagerului care aduce ouăle de Paşte.

O cămilă, un leu sau un motan persan cu urechi de iepure or fi ele simpatice, dar cotcodăcitul parcă nu este aşa credibil.

Cei de la Cadbury au găsit şi un slogan la fel de genial. „Nobunny” (derivat de la cuvântul „nobody” („nimeni”, în limba engleză)) nu cunoaşte Paştele mai bine decât Hershey’s.”

Iepuraşul de Paşte este „pe sistem”

De Paşte, ca şi de Crăciun sau orice altă sărbătoare, febra cumpărăturilor este garantat aceeaşi. Aşa că pe lângă ouă din cea mai delicioasă ciocolată, făină de cea mai bună calitate pentru cozonaci giganţi sau promoţia clasică de sărbători la suc, oamenii vor căuta probabil şi un sistem audio pentru maşină.

Nu contează dacă nu obişnuieşti să asculţi slujba de Înviere în maşină. Reclama este atât de genială că te convinge să cumperi o boxă fie şi ca să o oferi cadou.

Vânătoarea de ouă sau un workshop catolic

Dacă te-ai plictisit să petreci Paştele acasă, poţi alege o vacanţă. Americanii în schimb pot sărbători Învierea lui Iisus la o Şcoală Catolică, unde se pot distra pe cinste cu toată familia la programul artistic organizat pentru zilele de Paşte.

…Totuşi, nouă parcă ni se pare mai distractivă „vânătoarea de ouă” din curte.

Reclamă interzisă la ouă 

Imaginaţia merge mai departe de fantezia cu iepuraşii de pe boxa din maşină. Advertiserii s-au gândit să ilustreze oul aşa cum este el perceput în simbolistica sărbătorii, ca simbol al fecundităţii.

Conceptul reclamei, cam pervers de altfel, poate că a trezit apetitul pentru ciocolată, dar a fost rapid cenzurat. Vezi mai jos cea mai nouă reclamă a celor de la Cadbury care a fost interzisă la televizor.

Foto: YouTube

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton