Cum arată cel mai scump apartament din Cluj-Napoca. Rivalizează cu penthouse-urile bucureștene

.
Cel mai scump apartament din Cluj-Napoca rivalizează, atât din punct de vedere al prețului, cât și din punct de vedere al dotărilor, cu penthouse-urile aflate în zone exclusiviste din București, precum Maria Rosetti, Piața Charles de Gaulle, Herăstrău sau Primăverii. 

Apartamentul de lux, aflat la etajul 3 al unui bloc nou, este scos la vânzare cu prețul de 460.000 de euro.

Galerie foto – cum arată cel mai scump apartament din Cluj-Napoca

Locuința cu 3 camere are o suprafață utilă de 92 de mp și dispune de două terase extrem de spațioase, de peste 360 de mp.

Acesta se vinde complet mobilat și utilat, cu finisaje de lux, și dispune de acces cu liftul direct în garajul subteran al imobilului.

În plus, apartamentul beneficiază de un sistem de alarmă care oferă monitorizarea acestuia non stop și este dotat cu aer condiționat și cu centrală termică.

Ce apartamente de lux găsești în București

Poți cumpăra apartamente cu 5 camere în București la prețuri similare. Spre exemplu, un penthouse tip duplex la Piața Charles de Gaulle, la doi pași de parcul Herăstrău, costă 450.000 de euro.

Acesta are o suprafață de aproape 200 de mp și două balcoane. În plus, viitorul proprietar va avea acces și la o boxă și la un loc de parcare în subteran.

Penthouse în Piața Charles de Gaulle

Apartamentul se vinde complet mobilat, utilat și dotat cu sistem de alarmă. Mai multe detalii despre acest apartament cu 5 camere aici.

Cu 460.000 de euro găsești apartament cu 4 camere în Primăverii, o altă zonă exclusivistă din București.

Acesta este amplasat într-un bloc construit după 2000 și are un living spațios, trei dormitoare, două băi și trei balcoane. Anunțul de vânzare pentru acest apartament de lux aici.

Prețul apartamentelor a crescut cu aproape 80% în Cluj-Napoca

Prețurile apartamentelor din Cluj-Napoca au crescut din ianuarie 2014, punctul minim atins pe piața locală, cu aproape 80%. Dacă în acea perioadă un clujean putea să cumpere un apartament cu 3 camere, cu o suprafață utilă de 74 de mp, cu 60.532 de euro, acum o proprietate similară se vinde cu circa 107.670 de euro.

Pe parcursul lunii trecute, prețul mediu al apartamentelor din acest oraș a crescut cu 2% față de finele lunii august, ajungând de la 1.426 de euro/mp la 1455 euro/mp, conform unui studiu realizat de Imobiliare.ro.

Cu ce prețuri se vând apartamentele noi și vechi din orașul tău? Află aici

În cazul locuințelor aflate în blocuri vechi, metrul pătrat util se vinde, în medie, cu 1.507 euro. Cei care vor să se mute în apartamente noi trebuie să scoată din buzunar 1.390 de euro/mp.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton