Premiere la cinema: „Cei trei muschetari” şi un film de Oscar

.

Cel mai bun film străin al anului, „In a better world” ajunge pe marile ecrane din România. Drama care i-a adus faima regizoarei Susanne Bier va face însă competiţie…
…cu aventurile legendarilor muschetari, în cea mai nouă şi aşteptată ecranizare după Dumas.

Iată ce alte filme rulează în premieră în acest sfârşit de săptămână.

O singură zi/ One Day

Dacă te numeri printre cei care au savurat idilele cinematografice ale verii – Love and other drogs, No strings attached, Friends with benefits -, este foarte probabil ca „One Day” să îţi placă.

Filmul, regizat de Lone Scherfig, care şi-a făcut intrarea cu „An Education”, nominalizat la Oscar, este o veritabilă poveste de dragoste, inspirată din romanul omonim al lui David Nicholls, ajuns bestseller în toată lumea.

Cu Anne Hathaway şi Jim Sturgess în rolurile principale, pelicula spune povestea a doi tineri îndrăgostiţi, provenind din două lumi diferite, dar care aleg să îşi trăiască marea iubire.

După ce au fost împreună o singură zi, pe 15 iulie 1988, Emma şi Dexter îşi trăiesc relaţia timp de două decenii, dar numai în această zi din an.

Cei trei muschetari/ The Three Musketeers

Regizorul Paul W.S. Anderson îi readuce la viaţă pe cei patru muschetari nemuritori, într-o nouă adaptare a faimoasului roman scris de Alexandre Dumas.

Filmul nu este o ecranizare fidelă după roman, aşa că sunt toate şansele să fim suprinşi plăcut de noile aventuri ale legendarilor spadasini francezi.

În plus, pe Milla Jovovich, Orlando Bloom, Ray Stevenson şi Luke Evans îi vom vedea în 3D.

Gaturro

Garfield şi Motanul Încălţat s-ar putea să nu mai fie cei mai drăgălaşi motani care au înduioşat inimile cinefililor din toată lumea.

Gaturro este un motan simpatic şi liniştit, îndrăgostit până peste urechi de Agatha, o pisicuţă sofisticată. În încercarea lui de a o cuceri pe aleasa inimii, Gaturro, ajutat de prietenii lui, reuşeşte să devină un star de televiziune.
Filmul este o animaţie argentiniană, în regia lui Gustavo Cova.

Hævnen/ Într-o lume mai bună

Premiat cu Oscar şi un Glob de Aur, filmul este o dramă emoţionantă, în regia lui regizat de Susanne Bier, despre viaţa a două familii din Danemarca care se împrietenesc. Curând însă, prietenia lor se transformă într-o alianţă periculoasă, în care însăşi viaţa este miza.

Filmul a reuşit să impresioneze cinefilii din toată lumea.


 
Foto: NorthFoto

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale