În caz de pericol, frica este un răspuns natural al minții umane. Dar dacă avem o povară emoțională pe care o purtăm în mintea noastră, psihicul nostru poate să asocieze lucruri bizare cu un anumit tip de pericol.
Fotografia de mai sus face parte dintr-un test de psihanaliză pentru cele mai ascunse temeri ale subiectului. Așadar, încearcă să răspunzi cât mai sincer la întrebarea „Ce vezi prima dată în această imagine?”, apoi citește interpretarea în cele ce urmează:
Fetița
Dacă primul lucru pe care l-ai observat privind această imagine este o fetiță, fricile tale sunt legate de niște experiențe din copilărie. Traumele din copilărie se pot transforma la maturitate în viciu, dependență sau dorințe neadecvate. Bineînţeles, evenimentul ce serveşte ca sursa acestei frici poate să se fi întâmplat nu doar în copilărie, dar şi cât timp te-ai aflat în pântecele mamei.
Fluturele
Deși de cele mai multe ori fluturele are înțeles pozitiv, acest simbol are și o „traducere” întunecată. În interpretarea viselor, fluturele semnifică noi începuturi. Dacă fluturele este primul lucru pe care l-ai văzut în această imagine, înseamnă că cea mai mare frică a ta este de moarte sau de a nu te bucura de anumite oportunități pe care le primești.
Căpșuna
Căpşuna reprezintă inima sau iubirea în unele interpretări. Există o legendă care spune că moartea lui Adonis a făcut-o să plângă neîncetat pe zeiţa Venus, iar fiecare lacrimă care cădea pe pământ se transforma în căpşună. Dacă fructul este primul lucru zărit de tine în imagine, înseamnă că ai o iubire foarte mare de oferit, însă îţi este foarte frică să o dăruieşti cuiva din cauză că există posibilitatea să te trădeze.
Vezi celelalte simboluri pe pagina 2!
Ultima modificare iunie 27, 2022 6:06 pm
Page: 1 2