Emisiunea „Te cunosc de undeva” revine pe micile ecrane începând cu 8 septembrie, pe Antena 1, iar cel de al 13-lea sezon se anunță a fi unul incendiar.
Pe scena transformărilor vor urca, de data aceasta, Connect-R, Mihai Trăistariu, Romică Țociu, Alin Gheorghișan și Jean de la Craiova.
„De ani de zile mi doream să vin la “Te cunosc de undeva!” și mă bucur că, în sfârșit, acest lucru se întâmplă. Aș vrea ca această emisiune să mă schimbe radical, să mă ajute să mă descopăr și să mă dezvolt pe partea de show”, a declarat Trăistariu.
Romică Țociu nu și-a pierdut deloc simțul umorului și spune că nu se aștepta niciodată să primească invitația de a participa la acest concurs.
„Când m-au sunat să mă inviteam crezut inițial că au greșit numărul. După o zi de gândire am acceptat. De ce? Pentru că îmi place show-ul și felul în care s-a dezvoltat. Dar și pentru că am simțit că are nevoie de talentul și determinarea mea”, a afirmat Romică Țociu.
De asemenea, Alin Gheorghișan, artist la Teatrul de Revistă “Constantin Tănase” din București, spune că s-a bucurat mult atunci când a fost invitat să participe la show.
„Această invitație înseamnă foarte mult pentru mine. Mi-am dorit să vin în primul rând pentru că iubesc acest format care presupune să cânt și să joc și, în al doilea rând, pentru că îmi doresc să mă fac cunoscut”, a afirmat Gheorghișan.
„M-am convins că e bine să vin la “Te cunosc de undeva!”, pentru că este o experiență nouă din care pot învăța multe. De asemenea, am vrut să ies din starea mea de confort și, de ce nu, să-mi creez noi amintiri”, a precizat Connect-R.
Jean de la Craiova va participa pentru a doua oară la emisiune și spune că va fi perfecționist de această dată.
„Vreau să le demonstrez telespectatorilor că pot cânta orice gen de muzică. De când am participat prima dată (n.r. în sezonul patru) și până acum mi s-a mai descâlcit limba și mă simt mai în elementul meu. Cred că o să mă amuz teribil alături de noii mei colegi”, a spus Jean.
Alături de domni, pe scena de la „Te cunosc de undeva” vor mai urca Raluka și Ana Baniciu, Alexandra Velniciuc, Carmen Rădulescu și Barbara Isasi, solista trupei Mandinga.