Ştii ce spune despre tine casa ta?

.

Materiale calde sau reci?
– Pielea şi metalul (fier, aluminiu) sunt reci. Ştii ce „spun” despre tine? Că nu îţi place să petreci prea mult timp acasă.
– Lemnul şi catifeaua sunt materiale calde – favoritele celor pentru care căminul propriu este centrul Universului.

Baia = confort, sau plăcere, sau şi-şi…

E piesa cea mai „modernă”: acum câteva decenii, a avea „baia în casă” era „boierie”, dovada unui statut social şi material de invidiat. Astăzi o găseşti în marea majoritate a apartamentelor şi tinde să devină tot mai cochetă, mai luxoasă – gresia, oglinzile, etajerele, dulăpioarele sunt o condiţie elementară de igienă; dar şi o „carte de vizită” – cine îţi vine în casă are (conform… legilor firii) acces şi la baie. Unde totul trebuie să fie de calitate şi strălucitor.
Design interior: băi superbe în stil japonez
Ce spune despre tine: baterii „ultimul răcnet al modei”, robinete argintate, oglinzi imense, scumpe, o vastă „expoziţie” de săpunuri, parfumuri, creme – iubeşti luxul şi cei care intră în baia ta trebuie să priceapă asta imediat. Şi eşti un spirit nar-cisist – momentele petrecute în baie sunt răsfăţul tău, aici îţi desăvârşeşti imaginea, înainte de a ieşi în lume * Obaie funcţională, civilizată, dar fără excese de decor denotă un spirit practic: baia este făcută pentru… baie, spălat, uscat, parfumat. Şi atât.
Cum o aranjezi
Gresia sau faianţa identică, în întreaga încăpere, este principala regulă general valabilă în materie de bun-gust * Iar instalaţiile sanitare intacte – prima condiţie de bun-simţ * În Occident „se poartă” vase cu plante luxuriante în sălile de baie. Dacă spaţiul şi condiţiile de aerisire îţi permit, de ce nu ţi-ai permite şi tu acest lux?

Lumina – blândă sau provocatoare. Ca tine

Eşti de tip solar, îţi place să ai multă lumină în casă? Ori, dimpotrivă, eşti o fire interiorizată, visătoare şi preferi lumina „îndulcită” de abajururi colorate? Şi într-un caz, şi în altul, armonizează-ţi preferinţele cu specificul fiecărei încăperi.
– O lumină blândă, învăluitoare, este potrivită în încăperile în care ai nevoie de intimitate: * în dormitor, aplice sau veioze al căror spot de lumină îl dirijezi cum vrei – spre tavan, spre cartea pe care o citeşti etc. * în living, pentru ceasurile de linişte petrecute singură, în familie sau cu un mic număr de prieteni: lumini camuflate în tavanul fals, lampadare cu abajur în culori calme

4 stiluri – 4 TIPURI

1.. Covoare şi scoarţe româneşti, câteva piese de artă neagră, şaluri ruseşti, îmbrăcând fotoliile: eşti înnebunită după stitul etno fără graniţe! Plăcerea cu care armonizezi piese din culturi diferite reflectă un spirit generos, deschis la nou.
2. Îţi place mobilierul fabricat în serie: este simplu, practic şi nu costă exagerat. Trăieşti în era societăţilor de consum – bunurile materiale se cumpără, se uzează şi se schimbă cu altele noi. Deci, ataşamentul părinţilor tăi faţă de vechiul lor mobilier îţi e total de neînţeles!
3. Bufet, comodă, şifonier – mobilele din casa ta sunt cele clasice: alegerea lor reflectă dorinţa ta de a aparţine unei anumite clase sociale. Spirit conservator, ţii la „rangul” tău. Iar mobilierul din casă nu trebuie să reflecte atât gusturile tale, cât statutul tău social.
4. De la bufetul Louis XV la fotoliile Phillippe Stark, te pasionează luxul, sub toate formele sale: adunând în casă mobilier de lux, încerci să te convingi (şi să-i convingi pe cei care îţi trec pragul) că eşti împlinită, puternică, fericită. Probabil că ascunzi astfel fragilitatea interioară şi micile mizerii ale vieţii de zi cu zi…

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton