Cu toţii am întâmpinat problema supraîncălzirii laptopului. Fie că realizezi o prezentare sau urmăreşti un serial pe laptop, este foarte neplăcut momentul în care acesta se supraîncălzeşte, ajungând astfel să meargă greu sau chiar să se închidă singur.
Citeşte şi – Laptopul provoacă arsuri de piele
Din fericire, un japonez a găsit o soluţie ingenioasă pentru a scăpa rapid de această problemă: şi-a răcit laptopul folosind monede de cupru. Tot ce trebuie să faci este să aşezi mai multe monede de cupru la baza laptop-ului, în zona display-ului. Acestea vor acţiona ca un radiator şi vor ajuta la răcire, deoarece materialul din care sunt realizate are proprietăţi de transfer termic mult mai bune decât plasticul sau aluminiul, materiale din care sunt confecţionate majoritatea laptop-urilor. În România, monedele cu cel mai mare procentaj de cupru în componenţă sunt cele de cinci bani.
Ideea nu este nici pe departe una nouă, cuprul fiind folosit în radiatoare pentru laptopuri şi calcularoare, însă aceasta este prima oară când monedele din cupru sunt folosite în acest scop.
Citeşte şi – Greşeli care îţi distrug laptopul
Foto – Shutterstock
Ultima modificare aprilie 13, 2022 1:28 pm