Nu de puține ori, auzim pe la cunoștințe sau la televizor de femei atacate de necunoscuți pe stradă. Oare există metode prin care să ne apărăm sau să evităm astfel de situații?
Ce faci dacă ești urmărită pe stradă
Dacă observi că o persoană te urmărește pe stradă, cea mai bună metodă de a-l intimida este să te întorci brusc, să o privești în ochi pentru a-i reține toate semnalmente și să o întrebi ceva de genul, cât e ceasul. Majoritatea atacatorilor vor renunța la tentativa de furt dacă sunt văzuți.
Dacă cineva vine din fața ta și crezi că urmează să te agreseze, întinde mâinile în față și strigă “Ajutor. Oprește-te! Nu te apropia!”. Cei mai mulți atacatori nu vor să atragă atenția asupra lor și se vor teme că vei primi ajutoare.
Dacă ești prinsă de la spate și atacatorul pare că te strânge în brațe, folosește-ți degetele și prinde strâns carnea dintre cot și umăr. Această zonă este extrem de sensibilă și atacatorul își va da drumul. Următoarea ta țintă este zona prohabului, lovește cu genunchiul sau cu laba piciorului. Nu te teme că îl vei face pe atacator să fie și mai agresiv. De cele mai multe ori, agresorii se tem că victima va riposta. Trebuie să ripostezi!
Dacă reușești să-i prinzi mâna agresorului, dă-i peste cap primele două degete. Nu ai nevoie de foarte multă forță pentru a cauza durere și pentru a te putea îndepărta de pericol.
Cotul, deși nu pare, este cea mai bună armă de apărare a unei femei. Dacă ai ocazia, folosește-l.
Dacă un hoț îți cere portofelul, geanta sau telefonul nu te împotrivi și nu il da imediat. Aruncă obiectul cât mai departe de tine. Hoțul se va concentra să ridice obiectul și îți va da ție ocazia de a fugi.