Iubitorii de teatru au parte în acest weekend de reprezentaţii deosebite, premiere de înaltă ţinută artistică. În avanpremieră, studenţii Universităţii de Artă Teatrală ” I.L. Caragiale”
….propun duminică, de la ora 19, timp de o oră şi jumătate, , o „ Demonstraţie„ inedită, iar actorii de la Compania Dan Puric porpun o „ Fantasmagorie„ , un spectacol fascinantde pantomimă, în care actroii Nadejda Dimitriu, Vadim Rusu, Petre Voicu şi Petru Ciobanu te vor convinge că ai ajuns în mijlocul unei lumi de-a-ndoaselea.
O poveste cu nostalgii şi năzdrăvănii româneşti, redată într-un spectacol de pantomimă şi circ. Piesa se joacă în Sala Rapsodia, de la , de ora 19,30.
Primele zile din luna martie vin cu alte două premieră de excepţie, pe care păcat ar fi să le ratezi.
Luni, 1 martie, de la ora 20,30, la The Light Cinema te cheamă la teatru, de această data. „ O noapte furtunoasă-Mafia„ , în regia lui Alexadru Nagy, este o reprezentaţie după celebra piesă a lui Caragiale.
O montare îndrăzneaţă care surprinde atmosfera familiei de mafioţi, a clanurilor şi a intereselor ascunse, păstrate sau condamnate de ţinerii actori Alexandru Nagy, Antonio Predescu Raluca Balaci.
Pe 2 martie, actorii Teatrulului „ I.L. Caragiale” au pregătit un spectacol de excepţie, „ Exilaţii„ , după dramaturgul bulgar Ivan Vazov, în regia lui Alexander Morfov.
Nici programul la cinema nu este unul deloc modest, aşa că dacă ai chef să vezi un nou film, cinematografele ţi-au pregătit trei.
O comedie franţuzească cu umor franţuzesc, de care doar personajul principal nu este conştient.
După ce un glonte rătăcit i se înfige în creier, Bazil se hotărăşte, împreună cu prietenii săi, să distrugă două mari fabrici de armament. Este uşor de intuit ce război se declară între cele două „ armate” . „ Micmacs A tire-larigot/ Micmacs” rulează la Hollywood Multiplex, Starplex şi Cinema City Cotroceni.
Mult aşteptat şi mult lăudat, cel mai nou film al lui Martin Scorsese, care însă a ratat Oscarul, „ Shutter Island„ poate fi văzut de astăzi în cinematografe.
Un film cu Mark Ruffalo şi Leonardo Dicaprio, care sunt însărcinaţi să investigheze evadarea unei criminale dintr-un ospiciu de pe insulă Shutter. Doar că aici se întâmplă lucruri dubioase şi inexplicabile.
Dacă şi în blocul tău locuiesc vecini curioşi, este timpul să afli cine te spionează. În „ The Spy Next Door/ Spionul din vecini” , spionul este nimeni altul decât Jackie Chan, care are de împlinit o noua misiune.
Bob se oferă să aibă grijă de copiii lui Gilian, cu care ar trebui să se căsătorească, dar aceştia îi vor pregăti o surpriză care-i va aduce pe cap un terorist rus.
Poţi vedea filmul la Movieplex Cinema Plaza, Hollywood Multiplex, Cityplex, Starplex sua Cinema City Cotroceni.
Iată şi alte filme care rulează la cinematografele din oraş:
„ Cea mai fericită fată din lume” , Institutul Francez – Elvira Popescu
„ Dragoste fără preaviz” , Gloria
„ Louise Michel” , Scala
„ Ziua care mi-a schimbat viaţa” , Noul Cinematograf al Regizorului Român (NCRR) – Studioul Horia Bernea
„ Percy Jackson şi Olimpienii: Hoţul fulgerului” , Cinema City Cotroceni, Hollywood Multiplex, Light Cinema, Movieplex Cinema Plaza România, Starplex
„ Deasupra tuturor” , Institutul Francez – Elvira Popescu
„ Duş rece” , Institutul Francez – Elvira Popescu
„ Pauline la plajă” , Institutul Francez – Elvira Popescu
„ Carmen face cunoştinţă cu Borat” , Noul Cinematograf al Regizorului Român (NCRR) – Studioul Horia Bernea
„ Flandres/Flanders” , Institutul Francez – Elvira Popescu
„ Ponyo” , Noul Cinematograf al Regizorului Român (NCRR) – Studioul Horia Bernea
Spectacole de teatru pe şcenele din oraş:
Vineri
19,00
„ Cu dragostea nu-i de glumit” (piesa de teatru) – Teatrul Odeon
„ Elling” (piesa de teatru) – Teatrul de Comedie
„ Fii cuminte, Cristofor!” (comedie) – Teatrul Nottara
„ Flori, fete, filme sau băieţi” (piesa de teatru) – Teatrul Act
„ Pijamale” (adaptare dramatica) – Teatrul Metropolis
„ Silvia” (opereta) – Teatrul Naţional de Operetă Ion Dacian
„ Sonată pentru saxofon şi Eva” (piesa de teatru) – Teatrul Naţional I.L. Caragiale
„ The Pillowman” (piesa de teatru) – UNATC
19,30
„ O lume pe dos” (adaptare dramatica) – Teatrul de Comedie
„ Sirena şi Victoria” (piesa de teatru) – Teatrul Nottara
„ Variaţiuni enigmatice” (piesa de teatru) – Teatrul Nottara
20:00
Stand Up Comedy – Café DeKO
Sâmbătă
11,00
„ Miţi şi Piţi” (piesa de teatru) – Centrul Cultural Nicolae Bălcescu
18,00
„ Râs nervos” (piesa de teatru) – Teatrul Odeon
18,30
„ Corsarul” (balet, 3 acte) – Opera Naţională Bucureşti
19,00
„ Azilul de noapte” (drama) – Teatrul Metropolis
„ Cântăreaţa cheală. Lecţia” – Teatrul de Comedie
„ Dumnezeul de a doua zi” (adaptare dramatica) – Teatrul Act
„ Legenda Marelui Închizitor” (adaptare dramatica) – Teatrul Naţional I.L. Caragiale
„ Regele Cerb” (adaptare dramatica) – Teatrul Masca
„ Sinucigaşul” (comedie) – Teatrul Naţional I.L. Caragiale
„ Un cuplu ciudat” – UNATC
21,00
Stand up comedy – Club Prometheus
23,00
Stand Up Comedy – Café DeKO
Duminică
11,00
„ Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici” (piesa de teatru) – Teatrul de animaţie Ţăndărică
„ De-aş fi Scufiţa Roşie” (adaptare dramatica) – Teatrul Ion Creangă
„ Frumoasa din pădurea adormită” (opereta) – Teatrul Naţional de Operetă Ion Dacian
„ Petrică şi lupul” (adaptare dramatica) – Opera Naţională Bucureşti
14,00
„ Hell” (piesa de teatru) – Lăptăria lui Enache
18,00
„ 5 minute miraculoase în Piatra Neamţ” (piesa de teatru) – Teatrul Odeon
18:30
„ Macbeth” (opera) – Opera Naţională Bucureşti
19,00
„ Bun rămas! – Centrul Naţional al Dansului
„ Floarea de cactus” (piesa de teatru) – Teatrul Metropolis
„ Operă de trei parale” (piesa de teatru) – Teatrul Nottara
„ Tartuffe” (comedie) – Teatrul National I.L. Caragiale
„ Urban Kiss” (spectacol de dans) – Teatrul Naţional de Operetă Ion Dacian
19,30
„ Fata de mătase artificială” (piesa de teatru) – Teatrul de Comedie
„ Uzina de plăceri S.A.” (comedie) – Teatrul Nottara
20,00
Stand Up Comedy – Café DeKO
Foto: Shutterstock