8 lucruri pe care nu le ştiai despre monarhia britanică

.

Vrea să modernizeze monarhia şi să schimbe unele practici tradiţionale, dar Prinţul William a refuzat, cel puţin deocamdată, să devină noul rege…
 …dupa moartea Reginei Elisabeth a II-a.

La câte legi britanice stupide ar avea de anulat, probabil că Prinţul William a luat decizia înţeleaptă. Descoperă mai jos 8 lucruri despre Casa Regală pe care sigur nu le ştiai.
 
1. Este ilegal să mori în Parlamentul britanic, considerat fiind un palat regal.
Legea a fost adoptată în anii 1700, când mai multe decese au fost clasificate ca fiind deosebit de dubioase. Dintre toate legile britanice aberante aceasta a fost votată ca fiind cea mai stupidă lege care încă există.

2. Mort sau viu, orice sturion, balenă sau delfin gădiţi pe o distanţă de trei mile pe coastele Marii Britanii aparţin Coroanei britanice şi implicit reginei.
Aceştia sunt consderaţi „peşti roiali” – la fel ca pingiuinii roiali care, spre deosebire de peştii de acelaşi rang, aceştia există ca specie. Odată ce au fost cedate Casei Regale, acestea se împart între capetele încoronate. Capul de balenă îi revine regelui, iar coada mamiferului, reginei.

Legea datează din 1324, din timpul domniei regelui Edward al II-lea care a vrut să se asigure că regina va avea materialul necesar pentru a.şi confecţiona corsete (înainte, corsetele se confecţionau din oase de balenă).
 
3. O lege similară se aplică şi în cazul vieţuitoarelor de pe râul Tamisa. Astfel, dacă se găsesc lebede nemarcate, acestea revin, în mod firesc, regelui. Legea a fost adoptată în secolul 12, când lebedele erau sursa de hrană obişnuită pentru regalitate.

4. Dacă te afli în Marea Britanie şi vrei să trimiţi o scrisoare, ai grijă cum postezi timbrul pe plic. Este considerat un mare gest de trădare şi lipsă de respect dacă nimereşti timbrul cu imaginea regelui sau reginei îndreptată în jos.

5. Captele încoronate ale Familiei Regale britanice nu deţin nume de familie, regulă valabilă pentru multe alte familii regale din Europa.

Dacă este necesar totuşi, aceştia folosesc însuşi numele Casei Regale, cum este Diana, Pinţesa de Wales.

6. Dacă te-ai gândit să te deghizezi de Halloween într-un costum medieval, cum ar fi armură, atunci renunţă la vizita la Casele Parlamentului.

Sună absurd o astfel de ipoteză, dar chiar există o lege care o interzice. Actul normativ a fost adoptat ca măsură de precauţie, când luptele în interiorul Parlamentului nu erau ceva neobişnut.

7. Pe 21 iulie 1969, când misiunea Apollo 11 a stabilit primul contact cu Luna, Regina Elizabeth a II-a a trimis astronauţilor un mesaj de felicitare. Acesta a fost microfilmat şi a fost depozitat pe Lună, într-un container de metal.
 
8. Tot Regina Elisabeta a II este a fost cea care a îmbogăţit rasele canine existente prin descoperirea uneia noi.

În caz că deţii un câine din rasa Corgi şi se împerechează cu un Dachshund, atunci va fi un „Dorgi”. Primul Dorgi a luat naştere în urma idilei dintre Corgi-ul Reginei şi căinele de rasă Dachshund al Principesei Margareta.

Foto: NorthFoto

    
Vedete din Romania Vedete internationale