Dincolo de semnificaţia religioasă, Paştele e sărbătoarea familiei lărgite. Copiii învaţă să respecte tradiţiile şi află că aparţin unui grup, unde fiecare îşi are locul său
Majoritatea sărbătorilor – atât pentru noi, adulţii, dar mai ales pentru copiii noştri – constituie repere în timp care ne permit să ne aducem aminte, să ne reunim şi să ne cunoaştem mai bine.
Ce iubesc copiii la această sărbătoare?
Toate pregătirile pentru Paşte asigură intrarea într-un timp al sărbătorii, ceea ce-i face pe cei mici să fie în al nouălea cer. Iar motivele nu sunt puţine. Ei se bucură pentru că se înnoiesc din cap până în picioare, pentru că vor sta cu părinţii până târziu în biserică, pentru că imediat după Înviere vor ciocni ouă roşii şi se vor înfrupta din cozonaci şi pască. Şi chiar dacă, de-a lungul anului, tinerii sunt mai puţin prezenţi la slujbele religioase, de sărbători şi, mai ales de Paşte, curtea bisericii devine neîncăpătoare. Frumos îmbrăcaţi în haine noi, aşteaptă emoţionaţi, cu lumânările în mână, să ia lumină. Astfel, amintirea copilului este marcată, în fiecare an, de bucuria de a primi daruri şi de a ciocni ouă cu fraţii şi prietenii. Şi-apoi, Paştele înseamnă şi relaxare. Minivacanţele «de primăvară» înglobează, în general, zilele de Paşte. Peste tot, vitrinele magazinelor se ornează cu puişori, coşuleţe cu ouă, iepuraşi, ouă de zahăr şi ciocolată etc. Copiii simt o adevărată plăcere, înainte de Paşte, să vopsească şi să decoreze ouă cât mai frumos, să participe la pregătiri.
Participând la pregătiri, copiii se pun în valoare
Pregătirile pentru Paşte oferă părinţilor ocazia de a face împreună cu copiii activităţi care să le permită să se pună în valoare în ochii tuturor. Implică-i, aşadar, şi pe cei mici. Solicită-le ajutorul la bucătărie, pentru mici treburi de rutină, consultă-i când alegi decoraţiunile pentru masă, scrieţi împreună felicitările şi alcătuiţi cu ei lista destinatarilor. Va fi mult mai distractiv să lucraţi împreună şi, pe lângă aceasta, vor căpăta sentimentul de satisfacţie după ce şi-au terminat treaba şi vor avea despre ce povesti prietenilor.
Legendele pascale le hrănesc imaginaţia
Simbolurile pascale sunt extrem de puternice. Despre miel şi ouăle de Paşte există multe legende. Potrivit unei credinţe, acestea, aduse de femeile mironosiţe la Sfânta Cruce, au fost înroşite de sângele Mântuitorului. Se mai spune că, venind o femeie la mormântul lui Iisus, află că Acesta a înviat. Având femeia un coş cu ouă în mână, neîncrezătoare, spune: „Dacă Iisus a înviat cu adevărat, să se facă roşii toate aceste ouă!” Oaltă legendă spune că ouăle roşii se fac în amintirea unui alt eveniment: evreii au aruncat cu pietre în Mântuitor, dar acesta le-a transformat în ouă roşii, spre marea uimire a duşmanilor săi. Conform altei legende, evreii, aşezaţi la masă după înmormântarea lui Iisus, se veseleau. Unul dintre ei, amintindu-şi că Iisus a spus că va învia, a început să râdă, spunând: „Când va învia cocoşul din ciorbă şi ouăle astea se vor înroşi, atunci va învia şi Iisus”. Nici nu apucă să termine bine vorba că, spre marea spaimă a mesenilor, ouăle se înroşiră şi cocoşul zbură din ciorbă şi începu să cânte. Toate acestea hrănesc imaginaţia şi, mai mult, oferă satisfacţie papilelor gustative, făcând din copil eroul zilei.
Ritualurile fixează amintiri
Importanţa acordată sărbătorii Paştelui corespunde şi nevoii de a marca viaţa prin simboluri care „hrănesc” albumul de familie cu fotografii-amintiri. Ritualurile pascale sunt indispensabile copilului pentru a creşte cu optimism şi pentru a repera propriile perioade de creştere şi de maturitate cu ajutorul amintirilor şi fotografiilor păstrate despre el însuşi, despre fraţii, surorile sau verişorii săi. De la an la an, acestea îi vor arăta cum se transformă fiecare copil în fetiţă sau băiat, apoi în adolescent şi adult.
Apartenenţa la un grup
Paştele este un bun prilej ca familia să se reunească. Copiii sunt fascinaţi de ritualurile familiale şi astfel învaţă să le respecte. Or acest lucru contribuie la stabilitatea relaţiilor dintre membrii familiei, fiecare având sentimentul că aparţine „clanului”, în care are locul său.
Foto: Thinkstock