„Copilul interior” este o colecție de experiențe, senzații și emoții „stocate” în primii ani de viață, care determină felul în care acționăm mai târziu, ca adulți, în situații pe care le percepem, din diverse motive, similare.
Sigur că acest mecanism complex este inconștient, dacă nu facem efortul de a descoperi și vindeca rănile care influențează majoritatea reacțiilor noastre din prezent.
Dacă am să vă spun că secretul succesului este întocmai vindecarea rănilor „copilului interior” o să spuneți că exagerez, nu-i așa? Dați-mi voie să vă conving, cu ajutorul psihologului Sabina Strugariu („Pagina de Psihologie”).
Cine este „copilul interior”, de ce este necesar să-l vindecăm și cum putem face acest lucru
Cu cât cunoaștem mai bine „copilul interior”, „cu atât devenim mai capabili să numim emoțiile și nevoile pe care le-am avut și care, dintr-un motiv sau altul, au fost respinse, abuzate, neglijate sau traumatizate în trecut”, spune psihologul Sabina Strugariu.
Involuntar, pe parcursul vieții atragem ceea ce cunoaștem. Dacă am avut părinți distanți, sau dimpotrivă, sufocanți, astfel de parteneri de cuplu vom alege. Așadar, nu tot ceea ce ne este familiar ne face și bine!
„Putem alege să acționăm diferit (n.red.: mai puțin impulsiv și mai mult în favoarea noastră), să intrăm în relații diferite (n.red.: cu persoane care să ne ofere ceea ce ne dorim și avem nevoie, nu care se încadrează în tiparele relațiilor din copilărie). Să creăm dinamici psihice diferite cu ce este în noi și în jurul nostru, astfel încât să ne dezvoltăm capacitatea de auto-reglare emoțională și de satisfacere a nevoilor de dezvoltare”, mai spune.
„Cred că primul pas important ar fi să ajungem să dezvoltăm acele abilități de introspecție și dialog interior, care să ne permită să ne putem uita, în mod conștient și asumat, la istoria noastră personală: părinți, frați-surori, bunici, familie extinsă, tradiții, valori, educație, nevoi, așteptări, evenimente importante în cronologia familiei sau a experiențelor noastre de la naștere până în prezent, ș.a.m.d.”, ne mai sfătuiește psihologul Sabina Strugariu.
„Conștientizarea rănilor pe care le ducem cu noi din etape diferite de viață poate fi suficientă pentru a începe să facem alegeri diferite în prezent, chiar dacă nu toate rănile și traumele se vindecă. Cu unele învățăm să trăim, să le procesăm și să le integrăm în experiența noastră psihică fără a le mai lăsa să ne guverneze din inconștient”, completează.
În goana după vindecare, psihologul ne mai spune că cele mai frecvențe greșeli sunt „nerăbdarea și căutarea soluțiilor perfecte și cu efect imediat”.
„Nu există liniaritate și predictibilitate absolută că dacă aplici tehnica x, obții rezultatul y. (…) Lucrurile nu sunt nici atât de simple pe cât ne-am dori, nici atât de complicate pe cât ne temem, însă cel mai important lucru ar fi să ne păstrăm curiozitatea și blândețea față de noi în diferitele etape ale vieții și să încercăm să ne dăm timp și pentru înțelegere și pentru procesare emoțională și pentru integrare psihică”, evidențiază.
Revenind la afirmația de la începutul acestui articol, ce-ți poate garanta succesul mai mult decât să te cunoști atât de profund încât să știi ce vrei, din ce motiv și de ce ți se potrivește, de ce fel de oameni ar fi bine să te înconjori și cum poți face să obții tot ceea ce îți dorești.
În sprijinul acestui efort, vă recomand cartea „Ghidul copilului interior”, scrisă de terapeuta Cathryn Taylor, ideală pentru accesarea amintirilor și sentimentelor blocate. Este, totodată, o sursă fantastică de instrumente necesare vindecării rănilor precum rușinea, furia și abandonul, care vă împiedică, mai mult ca sigur, să vă atingeți adevăratul potențial.
Cum îi implicăm pe apropiații noștri în procesul de vindecare?
Cu cât ne cunoaștem pe noi mai bine, cu atât mai ușor ne este să înțelegem acțiunile și motivațiile oamenilor din jurul nostru. „Acest lucru nu înseamnă că putem repara orice relație, ci mai degrabă că devenim mai conștienți și atenți la propriile limite și nevoi și mai abili în a ni le susține și proteja în fața exteriorului”, mai precizează psihologul Sabina Strugariu.
„Se vorbește enorm de mult despre traumele copilului interior, dar destul de puțin despre vitalitatea, trăsăturile, calitățile, creativitatea și resursele acestuia – cel care a supraviețuit și a găsit mecanisme de a ne ține în viață din punct de vedere psihologic, în ciuda traumelor și obstacolelor. Aceste resurse sunt și interioare și exterioare. Este important să ne uităm la oamenii din jurul nostru și din această perspectivă – a ceea ce au adus sau aduc bun în viața noastră”, continuă.
Tot potrivit ei, în relație cu ceilalți, este important să răspundem următoarelor întrebări: „De unde până unde sunt eu?; Care sunt nevoile mele în prezent?; Cu cine dintre cei din jurul meu pot vorbi despre procesul meu de autocunoaștere?; Care sunt nevoile pe care încerc să le împlinesc și cu cine aș putea încerca asta acum?; Cui am nevoie să învăț să-i impun limite mai ferme cu privire la timpul, energia și disponibilitatea mea?; Cui am nevoie să îi arăt mai mult limitele mele de a primi sfaturi, opinii, credințe, etc.? De la cine pot obține susținere și ancorare?”.
Fotografie cu caracter ilustrativ: Shutterstock.com