Aranjamentele ikebana transformă florile în mesaje sacre pentru suflet, pentru rugăciune și meditație. Ikebana reprezintă mai mult decât decoruri stilizate, ea este arta prin care florile capătă o nouă viață.
Artistul japonez care pregătește un aranjament ikebana taie florile cu gesturi calme și echilibrate și nu uită niciodată să le ceară iertare. Dar aranjamentele lui oferă plantelor o nouă viață, prin care florile devin mesaje sacre pentru suflet.
Ikebana este o formă unică de artă, care a parcurs un drum lung din templele budiste, până la concursurile internaționale moderne, care au propulsat-o în întreaga lume. Niciun florist nu se consideră azi un artist complet, dacă nu studiază ikebana și dacă nu învață mesajul sacru al florilor.
Ce înseamnă termenul ikebana
Originea cuvântului ”ikebana” se compune din doi termeni proveniți din limba japoneză, deși se spune că această artă decorativă a fost inventată de un călugăr chinez. Termenul ikebana provine de la ”ikeru” care înseamnă ”a trăi” și ”bana”, derivat din cuvântul ”nana” care înseamnă ”floare”.
Ikebana se mai numește și ”kado” în limba japoneză, un termen care se poate traduce în mod universal prin expresia ”calea florilor”. Așadar, ikebana este arta sau mai bine zis expresia prin care li se oferă florilor o altă cale, o altă viață și prin care plantele sunt transformate în simboluri.
Mai mult decât atât, aranjamentele ikebana trebuie să rivalizeze cu o poezie sau cu o pictură și să trezească emoții puternice.
Legendele spun că un călugăr din China este cel care a inventat aranjamentele florale minimaliste, pentru cinstirea icoanelor și altarelor budiste. Promotorul acestei tehnici de a crea artă folosind florile a fost călugărul Ikenobo Semu care, în anul 1462, a înființat Școala Ikenobo din Kyoto și a promovat aranjamentele florale în rândul tinerilor învățăcei.
Se pare că primele aranjamente Ikebana au apărut la începutul secolului al V-lea și erau folosite pentru decorarea templelor budiste din Japonia. Călugării japonezi aveau deja obiceiul de a aduce ofrande din flori și ramuri în temple, iar cu timpul florile au căpătat o semnificație aparte. Erau considerate sacre, spirite care vorbesc sufletului și care ajută rugăciunile să se înalțe către zei.
Încă din secolul al VI-lea, când budismul adus de călugării chinezi se răspândește tot mai mult în Japonia, ofrandele florale capătă forme tot mai complexe, tot mai stilizate, menite să întregească atmosfera de rugăciune și meditație din temple.
Japonezii și cultul florilor
În arta și cultura japoneză, florile au un loc cu totul deosebit. Încă din perioada Heian (secolele VIII-XII) era un obicei obișnuit să se trimită o poezie atașată unei ramuri înflorite ca expresie de admirație și sentiment. Iar scrisorile erau adresate nu doar femeilor, ci și bărbaților sau tinerilor adolescenți.
La începutul primăverii, japonezii organizau festivalul florilor de cais (ume) și al florilor de cireș (sakura) în timpul căruia mergeau să se plimbe și să se reculeagă în livezile înflorite. Toamna, se organiza festivalul crizantemelor, prilej cu care se țineau diverse manifestări culturale, se recitau poezii și se cântau balade închinate naturii, florilor și iubirii.
Florile în cultura japoneză sunt mai mult decât simboluri estetice, ele sunt expresii ale emoțiilor și vorbesc despre suflet și despre nevoia de evoluare spirituală. Datorită acestor semnificații complexe, florile și aranjamentele ikebana ajung în casele samurailor și ale nobililor, unde sunt puse la loc de cinste în nișe special construite și denumite tokonoma. Odată cu vremurile pașnice, ikebana a luat locul săbiilor și armurilor și au devenit adevărate obiecte de artă alături de copăceii bonsai.
Kadō sau calea florilor a continuat să se dezvolte și să devina una dintre simbolurile Japoniei, așa cum este ceremonia ceaiului sau ceremonia arderii lemnului parfumat.
Principiile de bază ale ikebana
Folosite inițial în temple, în fața statuilor care îl reprezentau pe Buddha, ikebana erau gândite ca expresii ale năzuinței sufletului omenesc de a se înălța la cer. Ele aveau menirea să armonizeze natura umană cu natura divină și să mijlocească rugăciunile.
Principiul de bază al tehnicii spune că ikebana trebuie să corecteze natura și nu să o copieze. Aranjamentele ikebana sunt caracterizate de minimalism si asimetrii care fuzionează într-un mod interesant, pentru ca rezultatele să fie cât mai plăcute sau provocatoare, să te oblige la meditație, introspecție și analiza propriilor emoții.
Cele trei linii esențiale
Aranjamentele ikebana sunt minimaliste, cu elemente cât mai simple, chiar dacă par sofisticate. Legătura dintre om și natură este redată prin trei linii, care simbolizează cerul, omul și pământul. Cea mai importantă este reprezentată de ramura cea mai înaltă, care semnifică cerul. A doua ca importanță este ramura mijlocie ce simbolizează omul. Ea trebuie așezată oblic în vas, iar lungimea ei trebuie să acopere trei pătrimi din prima ramură. A treia linie, a pământului, este cea mai scurtă și trebuie așezată în partea din față a aranjamentului.
Asimetria este absolut necesară, deoarece viața omului este și ea inegală, asimetrică. Japonezii consideră că o ramură răsucită sau o floare îndoită exprimă mai mult decât o plantă crescută drept.
Elemente și simboluri
Într-un aranjament ikebana trebuie să fie prezente cele 5 elemente care alcătuiesc universul: lemn (plante), metal (kenzan, suportul pentru flori), apă, pământ (vase), foc (spiritul plantei, al celui care o aranjează și al privitorului).
Timpul este și el exprimat prin elemente care sugerează trecerea anotimpurilor. Aranjamentele diferă în funcție de anotimpuri care sunt trecătoare precum etapele din viața omului.
Trecutul este simbolizat de plante înflorite și frunze uscate, prezentul este reprezentat prin flori întredeschise și frunze verzi, iar viitorul este simbolizat de boboci de floare.
Bogăția aranjamentului variază și ea în funcție de anotimp. Dacă primavara și vara aranjamentul este mai colorat și mai bogat în flori, iarna el va fi mai sărac și va avea elemente mai puțin colorate, mai mult uscate și lipsite de viață.
Vasele și semnificațiile lor
Vasele în care sunt aranjate florile constituie o parte importantă a aranjamentului și trebuie alese cu atenție. În funcție de dimensiunile plantelor folosite, vasele pot fi înalte și subțiri, scurte, cu gura largă sau îngustă, ori largi și joase, asemenea unui bazin. Ele pot fi din sticlă, ceramică, metal, lemn sau piatră și pot avea diverse culori.
În interiorul vaselor sunt fixate adesea suporturi care, la început, erau făcute din paie de orez, iar mai târziu din lemn sau din metal. Cel mai cunoscut suport este kenzan-ul. El seamană cu o perie și este confecționat din metal.
Un detaliu important despre vasele ikebana ține de simplitatea lor. Maeștrii ikebana nu folosesc niciodată vase colorate sau decorate, ei preferă vasele foarte simple, în tonuri neutre, pentru a lăsa privirea să se concentreze asupra florilor.
Curiozități mai puțin știute despre ikebana
În secolele de la începutul budismului în Japonia, (secolele VI – VII), japonezii considerau aranjamentele ikebana la fel de sacre precum statuetele care îl reprezentau pe Buddha, astfel că acestea se regăseau la loc de cinste în temple și în casele lor.
Samuraii japonezi practicau tehnica ikebana ca modalitate de relaxare.
Una dintre superstițiile japoneze spune că tinerele necăsătorite care cunosc arta ikebana au șanse mai mari să se căsătorească cu un soț bun.
Cele mai utilizate flori pentru arta ikebana sunt: trandafirii, irișii, lalelele, crizantemele, crinii, gladiolele, margaretele și floarea soarelui, gerbera, orhideele sau anthurium.
În ikebana se folosesc frunze de ferigă, ramuri înflorite de măr sau de cireș, frunze de palmier sau ramuri de alun, liliac și salcie pentru a echilibra liniile decorului floral.
Orice aranjament creat conform principiilor ikebana trebuie să conțină o ramură care rămâne veșnic verde și care reprezintă simbolul nemuririi.
Tipuri de aranjamente Ikebana
Stilul Rikki
Acest stil se traduce prin expresia ”flori in picioare”și a fost unul dintre primele stiluri de ikebana dezvoltate. El este caracterizat printr-un design formal, preferat în special de aristocrație și de samurai. Aranjamentele sunt realizate ca o interpretare a naturii conform principiilor budiste. Se spune că vasul înalt și ramurile reprezintă muntele Meru, un nume mitic în cosmologia budistă, care simbolizează universul. În aranjamentele Rikka, ramurile reprezintă munții, iar florile folosite reprezintă apa. Ele conțin între 7 și 9 tije, plantele nu au voie să atinga marginea vasului care, de obicei, este unul din bronz.
Stilul Naigere
Acest stil a apărut în secolul al XVI-lea, perioadă care coincide cu apariția Ceremoniei Ceaiului. El a fost dezvoltat în cadrul Școlii Ohara. Aranjamentele Naigere se realizează în vase înalte și înguste, din ceramică sau bambus. Se folosesc flori de sezon și tot felul de crengi înverzite sau uscate. Plantele pot atinge marginea vasului.
Stilul Moribana
Acest tip de aranjamente denumit Moribana a apărut la Școala Sofetsu, în 1927. Se folosesc vase mici, de tip bazin, dar plantele nu pot atinge marginea recipientului.
Aranjamentele Moribana înseamnă “flori îngrămădite”) folosesc recipiente puțin adânci, asemănătoare unor boluri, care permit artistului să creeze un design care curge spre exterior, în poziții variate. Stilurile de aranjamente închinate și cele care reflectă luciul apei sunt foarte populare.
Stilul Shoka
Este un stil modern, o versiune simplificată a aranjamentelor traditionale. Precum în cazul stilului rikka, stilul shoka constă din trei linii principale: ramura centrală reprezentând „adevărul”, mai multe ramuri de susținere, apoi ramuri așezate la baza aranjamentului pentru echilibru.