Cărţi ce vor fi lansate în 2010

.

Anul acesta, editurile româneşti vor scoate de sub tipar nume mari şi cărţi „grele” pentru iubitorii de lectură, titluri care îşi adjudecă încă de pe acum cel puţin un loc pe listele…
 … de nominalizări la premiile pentru literatură.

Neagu Djuvara, Herta Muller sau Mircea Cărtărescu sunt doar câţiva scriitori români care nu vor ţine prea mult pe jar cititorii în ale căror biblioteci se odihnesc semnăturile distinşilor autori. 
 
Noutăţi editoriale se pregătesc şi pentru cititorii de literatură străină, astfel  încât la librării se vor găsi în curând şi cele mai de succes volume ale scriitorilor străini consacraţi, precum J.M. Coetzee, Orhan Pamuk sau Thomas Pynchon
  
Începând din aprilie, editura Humanitas, care sărbătoreşte anul acesta 20 de ani de la prima carte tipărită, anunţă lansarea cărţii lui Neagu Djuvara – „Din documentele boierilor Gradişteni. Frânturi din trecutul Ţării Româneşti în povestea unui neam de mari boieri„. 

Ultimul volum al celei care a câştigat premiul Nobel în 2009, Herta Muller, este, fără doar şi poate, aşteptat cu nerăbdare de către cititori. „Atemschaukel” va fi tradus cel mai probabil, „Leagănul respiraţiei” şi va fi de asemenea lansat anul acesta.  

Două dintre cărţile sale, „Încă de pe atunci vulpea era vânătorul” (noiembrie, 2009) şi „Animalul inimii”(2006) se află în topul celor mai bine vândute cărţi din 2009. 

Un alt tiltu incitator, propus de Dan C. Mihăilescu, pasionaţii de literatură filosofico-psihologică vor putea redescoperi pe „Cioran şi fascinaţia nebuniei„. 

Tot în acest an, raftul de literatură străină adaugă şi alte titluri care promit atenţia criticilor literari. Astfel, fanii lui Rabbit se vor putea delecta cu un nou volum din seria, „Rabbit este bogat” de John Updike, iar „Tunetele ploii„, este ultimul titlu din opera istorică a lui Kadare, nominalizat în ultimii zece ani de patru ori la Premiu Nobel. 

După „Jurnalul unui an prost„, Humanitas lansează în acest an traducerea „Epocii de fier” (1990), de acelaşi J.M. Coetzee, laureat în 2003 la acelaşi premiu popular.  

Tot Humanitas va scoate în lumina tiparului cele mai noi gânduri „Despre limită” ale lui Gabriel Liiceanu, precum şi „Minima moralia” de Andrei Pleşu, în lectură autorilor, sub formă de audiobook-uri. 

La Polirom vei putea găsi în curând „Memoriile” criticului literar român Adrian Marino, precum şi primul titlu din seria Pamuk, „Muzeul inocenţei” – cea mai recentă carte scrisă de autor după premiul Nobel pentru literatură, în 2006.  

Tot în raftul de literatură universală, editură va mai adaugă un titlu nou. „Howl şi alte poeme” este o selecţie a celor mai cunoscute poeme ale lui Allen Ginsberg, unul dintre „patriarhii” generaţiei Beat şi cel mai elocvent purtător de cuvânt al acesteia.  
  
Cel mai apreciat român al lui Thomas Pynchon, „Curcubeul gravitaţiei” va putea fi cumpărat din librării în acest an, iar „The Original of Laura„, cartea neterminata a lui Vladimir Nabokov şi publicată la 32 de ani după moartea sa, va fi tradusă şi în limba romană.  

Alte titluri care ar putea să te intereseze sunt „Între viaţă şi cărţi” de N. Steinhardt, „Fantoma iese din scenă” a lui Philip Roth şi „Arborele de fum” de Denis Johnson, toate aflate sub tiparul celor de la Polirom. 
  
Pentru anul 2010, Curtea Veche propune un nou volum din cea mai vândută serie în 2009, „Secretul lui Milton” a lui Eckhart Tolle, urmată de bestseller-ul mondial „Lebedele sălbatice” a lui Jung Chang, volum care a fost cenzurat în China comunistă.

Printre noutăţile editoriale se număra „Nostalgia nu mai e ce-a fost” de Simone Signoret şi „Fericirea pentru o portocală nu înseamnă să fie o caisă” de Catherine Preljocaj.  
  
La editura Trei vei putea găsi în acest an cartea „Un român francez„, pentru care Frederic Beigbeder a luat premiul Renaudot, precum şi „Hipnoză”, de Lars Kepler. 
  
Un alt român în pregătire este cel semnat de Jennifer Cody Epstein, după ce anul trecut a publicat „Pictoriţa din Shanghai„, o poveste care a făcut deja vânzări foarte bune. 

Foto: NorthFoto

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton