Oare Paradisul a fost cândva pe Pământ? Ce loc a ales Dumnezeu să ridice Grădina Raiului şi ce rost i-a hărăzit? Mulţi cercetători încearcă să dezlege misterul, dar taina se păstrează cu sfinţenie.
Biblia spune că Dumnezeu a ales un loc din ţinutul Edenului să sădească o grădină, cu cele mai înmiresmate flori, cu cele mai dulci poame şi cu cele mai blânde vietăţi. Iar locul pe care l-a ales nu a fost întâmplător, ci spre Răsărit, să fie toată ziua scăldat de razele soarelui binefăcător. Prin grădină curgea un fluviu bogat, ale cărui ape se despărţeau la vale în alte patru fluvii: Pison, care înconjura țara Havila, bogată în aur, bedelion și piatră de onix, Ghihon, care înconjura ţara Cuș, Hidechel, care curgea la răsăritul Asiriei, şi Eufratul.
Sfântul Ioan Damaschin scria în „Dogmatica” faptul că Edenul era situat „în partea de răsărit, mai sus decât tot pământul”, ceea ce ne duce cu gândul fie la o regiune muntoasă, fie la un loc mai degrabă simbolic, plăsmuit de imaginaţia omenească. Din scrierile altor înţelepţi, aflăm că aerul era curat şi blând, nici umezeală, nici îngheţ, nici arşiţă care să aducă vreo pagubă pomilor roditori şi florilor minunate.
Edenul, pierdut în Potop?
Pornind de la coordonatele din Cartea Genezei, mulţi exploratori şi cercetători au încercat, de-a lungul timpului, să găsească grădina dumnezeiască. Dintre cele patru ape menţionate în Biblie, doar Eufratul şi Hidechel, vechiul nume al Tigrului, ne sunt cunoscute azi. Pison şi Ghihon fie au secat, fie au fost înghiţite de aluviunile depuse după marele Potop al lui Noe. Există teoria conform căreia Potopul biblic ar fi schimbat faţa pământului şi nici Eufratul sau Tigrul nu mai sunt un indiciu bun. Poate că alte fluvii le poartă acum numele, iar cele care au izvorât odinioară din Eden s-au pierdut pentru totdeauna. Şi tot Potopul a ascuns, poate, intrarea în Eden, să nu o mai găsească în veci urmaşii lui Noe.
Trei ţări în dispută
Irakul, Turcia şi Israelul îşi dispută locul mult râvnitei Grădini a Raiului. Dovezi concludente nu are niciuna din aceste ţări, dar fiecare se laudă cu indicii demne de menţionat. Multe voci spun că Grădina lui Dumnezeu a fost în Israel, iar fluviul care o uda era Iordanul. Ghihon ar fi Nilul, iar peninsulele arabe ar fi Havilah. De la profetul Iezechiel aflăm că Edenul era aşezat pe muntele sfânt al lui Dumnezeu, sintagmă care apare frecvent în scrierile ebraice vechi şi care simbolizează Muntele Templului din Ierusalim.
Alţi cercetători susţin că Anatolia de est, din Turcia, ar fi fost cândva Edenul, bazându-se pe faptul că din această regiune izvorăsc Tigrul şi Eufratul. Alte voci susţin că trebuie luat în considerare ţinutul în care cele două fluvii se unesc şi care se află pe teritoriul Irakului de azi. Pison şi Ghihon ar fi fost afluenţi ai celorlalte două fluvii, dar au secat în timp.
MLAŞTINILE DIN IRAK, LA POARTA RAIULUI
La confluenţa Tigrului cu Eufratul s-a dezvoltat renumita cetate mesopotamiană Uruk, cea mai înfloritoare şi longevivă aşezare din perioada străveche, locul în care s-ar fi născut Abraham. Delta creată de cele două fluvii la vărsarea în Golful Persic se întindea pe o suprafaţă de peste 20.000 de kilometri pătraţi, fiind cea de-a treia zonă umedă ca întindere din lume. Localnicii sunt încredinţaţi că în aceste locuri ar fi fost izgonit Adam, după ce a încălcat poruncile lui Dumnezeu. Frumuseţea deltei, vegetaţia luxuriantă, speciile multicolore de păsări şi de flori, dar şi climatul blând făceau ca aceste locuri să fie numite poarta Raiului. Fostul dictator irakian Saddam Hussein a dispus distrugerea mlaştinilor, la începutul anilor 1990, ca să pedepsească populaţia şiită din regiune care se revoltase împotriva regimului.
A construit peste 4.000 de kilometri de diguri de pământ în amonte, împiedicând apele fluviilor să mai ude delta. Dezastrul ecologic a fost de nedescris, iar mlaştinile s-au transformat într-un deşert sărat, părăsit de vieţuitoare şi de oameni. În ultimii ani, ONU şi populaţia din regiune au depus eforturi uriaşe pentru refacerea regiunilor, iar mlaştinile au fost recuperate în proporţie de 60%.
Omul a gustat din fructul cunoaşterii, iar poarta măreţului Eden s-a închis pentru totdeauna în urma lui. Biblia spune că Dumnezeu a sădit în Grădina Edenului Pomul Vieţii şi Pomul Cunoaşterii binelui şi răului, dar i-a poruncit lui Adam să nu guste niciodată din fructele lor. Eva cunoştea şi ea porunca, dar s-a lăsat ispitită de şarpele viclean. Cei dintâi oameni, cei care au cunoscut primii darurile şi dragostea Domnului, au vrut să capete mai mult decât li se dăruise. Adam şi Eva au nesocotit voinţa divină şi au fost izgoniţi din Rai sub povara unor pedepse grele, pe care le purtăm şi azi. Dar omul a dobândit cunoaşterea şi a făcut deosebirea dintre bine şi rău, dintre credinţă şi păcat, aşa cum însuşi Dumnezeu orânduise. Doar Pomul Vieţii i-a fost interzis cu desăvârşire, Domnul punând doi heruvimi cu săbii de foc să îl păzească pentru totdeauna de muritori.
Foto: Thinkstock