Premiile Emmy 2011 – cele mai bune seriale ale anului

.

Familia trăsnită din „Modern Familiy” şi publicitarii nebuni din „Mad Men” au dominat duminică noapte cursa pentru Emmy, gala celor mai importante premii acordate producţiilor de televiziune.
Pentru al patrulea an la rând, serialul despre angajaţii ciudaţi de pe Madison Avenue este desemnată „cea mai bună dramă de televiziune” de către cinefili, iar serialul „Modern Familiy” rămâne şi în acest an cea mai iubită familie dintr-un serial, cu 5 premii Emmy disputate. Comedia a fost răsplătită pentru regie şi scenariu, precum şi pentru prestaţia actorilor din rolurile secundare, Julie Bowen şi respectiv Ty Burrell.

Surpiza ceremoniei a reprezentat-o premiul acordat la categoria „dramă”, unde cel mai bun actor a fost ales Kyle Chandler, pentrul rolul antrenorului Eric Taylor din serialul „Friday Night Lights”. Astfel, Jon Hamm, Steve Buscemi (din
Serialul „Boardwalk Empire/ Imperiul din Atlantic City”, premiat cu 7 premii de creaţie), Michael C. Hall, Hugh Laurie şi Timothy Olyphant au rămas perdanţi la această categorie.

Mai puţin suprinzător, trofeul pentru cel mai bun rol feminin într-o dramă a fost adjudecat de Julianna Margulies, laureată pentru rolul principal din „The good wife”.

Cel mai bun comediant al anului, dintr-un serial, este în acest an Jim Parsons, pentru rolul haios din „The Big Bang theory”, în timp ce actriţa Melissa McCarthy a obţinut premiul pentru cea mai bună interpretare feminină – cu prestaţia sa remarcabilă din „Mike şi Molly”.

Actriţa din „Titanic”, Kate Winslet a primit trofeul pentru cea mai bună actriţă într-o mini serie – pentru apariţia din Mildred Pierce, unul dintre serialele pe care le poţi viziona în această toamnă, pe HBO -, fiind astfel primul său premiu Emmy din carieră.

Foto: NorthFoto

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton