„Mad Men”, „Modern Family” si „Temple Grandin” au fost printre marii câştigători ai premiilor Emmy 2010. Nu s-au lăsat mai prejos nici „Breaking Bad” sau „Glee”.
Aseară a avut loc la Los Angeles, ediţia cu numărul 62 a premiilor Emmy, echivalentul pentru televiziune al Oscarurilor. Prezentate de comicul Jimmy Fallon, premiile au răsplătit, ca în fiecare an, cele mai bune prestaţii în seriale, miniserii şi filme pentru televiziune, atat comedii, cât şi drame.
Actorul Jim Parsons a primit premiul pentru cel mai bun actor într-un serial de comedie pentru rolul lui Sheldon Cooper din „The Big Bang Theory”. Cea mai bună actriţă într-un serial de comedie a fost considerată „sora Jackie” – Edie Falco. Actriţa, care a mai primit trei premii Emmy pentru rolul din serialul „The Sopranos”, i-a suflat premiul Juliei Louis Dreyfus din „The New Adventures of Old Christine”.
Cel mai apreciat serial al acestei ediţii a fost însă „Modern Family”, care a primit trei premii, printre care şi cel pentru cea mai bună comedie. De asemenea, Eric Stonestreet a fost considerat cel mai bun actor în rol scundar, iar Steven Levitan şi Christopher Lloyd au primit premiul pentru cel mai bun scenariu.
Deloc surprinzător, cel mai bun serial dramă a fost considerat „Mad Men”.
Cea mai bună actriţă în rol secundar într-un serial de comedie a fost Jane Lynch, în „Glee”, dar a fost premiat şi regizorul acestui serial.
Din categoria dramelor, juriul a preferat, se pare, „Breaking Bad”, povestea profesorului de chimie care devine traficant de droguri. Aaron Paul a primit premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar, iar Bryan Cranston a fost considerat cel mai bun actor în rol principal, cucerind premiul la care mai râvneau Michael C. Hall pentru „Dexter” şi Hugh Laurie pentru „House”
Una dintre vedetele serii a fost filmul de televiziune „Temple Grandin”, realizat de HBO. Povestea femeii autiste, jucată de Claire Danes, a avut 14 nominalizări şi a cucerit cinci premii, printre care şi cele pentru cea mai bună actriţă în rol principal sau cel mai bun film de televiziune.
Un premiu special a primit şi George Clooney, răsplătit pentru acţiunile sale umanitare. Câştigătorul la categoria reality show a fost, spre surprinderea tuturor, „Top Chef”, care i-a suflat premiul lui „Amazing Race”.
Iată în lista nominalizaţilor şi câştigătorilor la premiile Emmy 2010. Cel mai bun serial dramă
Breaking Bad Dexter The Good Wife Lost True Blood Mad Men Cel mai bun serial de comedie
30 Rock Curb Your Enthusiasm Glee Nurse Jackie The Office Modern Family Cel mai bun reality-show
The Amazing Race American Idol Dancing with the Stars Project Runway Top Chef
Cea mai buna emisiune de comedie, muzică sau varietăţi
The Colbert Report Real Time with Bill Maher Saturday Night Live Tonight show with Conan O’Brien The Daily Show Cel mai bun actor în rol principal în serial dramă
Kyle Chandler, Friday Night Lights Matthew Fox, Lost Michael C. Hall, Dexter Jon Hamm, Mad Men Hugh Laurie, House Bryan Cranston, Breaking Bad Cea mai buna actriţă în rol principal în serial dramă
Connie Britton, Friday Night Lights Glenn Close, Damages Mariska Hargitay, Law & Order: SVU January Jones, Mad Men Julianna Margulies, The Good Wife Kyra Sedgwick, The Closer
Cel mai bun actor în rol principal în serial de comedie
Alec Baldwin, 30 Rock Steve Carell, The Office Larry David, Curb Your Enthusiasm Matthew Morrison, Glee Tony Shalhoub, Monk Jim Parsons, The Big Bang Theory
Cea mai buna actriţă în rol principal în serial de comedie
Toni Collette, United States of Tara Tina Fey, 30 Rock Lea Michele, Glee Julia Louis-Dreyfus, The New Adventures of Old Christine Amy Poehler, Parks and Recreation Edie Falco, Nurse Jackie
Vezi în pagina următoare care sunt ceilalţi câştigători ai premiilor Emmy 2010!