Lunile reci de iarnă pot, din păcate, da mari bătai de cap persoanelor care se confruntă cu mucegaiul și igrasia în locuințe, mai ales dacă vorbim despre spații mai mici. Cu toate acestea, păstrarea câtorva plante de apartament în preajmă poate ajuta.
Iarna este întotdeauna un anotimp dificil pentru a ține la distanță mucegaiul și igrasia. Cu atât mai mult, în contextul actualei crize energetice cu care se confruntă tările europene. Pe lângă faptul că arată inestetic, mucegaiul poate provoca probleme grave de sănătate, cum ar fi astm, alergii, iritații, inflamații, erupții cutanate și probleme respiratorii. Pentru a remedia această problemă, trebuie să plasați aceste plante în toată casa, chiar și în baie, care vor capta umezeala și vor reduce mucegaiul de pe pereți.
Mucegaiul și igrasia preferă băile și spațiile mici
„Mucegaiul preferă spațiile mici, în special băile în care există multă umiditate în exces. În loc să folosiți substanțe chimice sau un dezumidificator electric, achiziționarea unei plante de apartament în baie este soluția cea mai simplă pentru a combate mucegaiul într-o încăpere mică și umedă. Adăugarea de verdeață purifică, de asemenea, aerul și adaugă o notă revigorantă băii dumneavoastră. Este important să rețineți că nu toate plantele sunt bine adaptate la condițiile umede.”, a transmis un expert pentru Mirror.
Ce plante te vor ajuta să elimini mucegaiului
Crinul păcii, iedera englezească și plante șarpe pot face adevărate minuni în locuințele pline cu mucegai.
Crinul păcii este o plantă de interior cu flori mari albe. Frunzele crinului absorb bine umezeala din aer. Planta se simte confortabil lângă apă: în baie sau în bucătărie. Nu este o plantp pretențioasă, crește perfect în întuneric și nu necesită iluminare puternică. Atenție dacă aveți animale de companie, frunzele sale pot fi toxice.
Iedera englezească este o plantă curgătoare și e bine să o agățăm la înălțime. Frunzele sale nu doar că îndepărtează excesul de umiditate, ci și absorb și substanțe nocive precum formaldehida și benzenul. Când aveți grijă de o astfel de iederă, trebuie să vă amintiți că floare nu poate crește fără iluminare puternică. Frunzele plantei sunt toxice pentru animalele de companie.
Planta șarpe este o plantă cu frunze mari, care cresc în sus și sunt un bun absorbant al umidității din aer. Planta nu este una pretențioasă și este recomandată cultivatorilor de flori începători. În sezonul de iarnă, este suficient să o udați o dată pe lună, cu condiția ca solul din ghiveci să rămână ușor umed.
Potrivit experților și tillandsia, feriga și bambusul pot face minuni în cazul mucegaiului și a igrasiei.
Sursa Foto: Shutterstock
Ultima modificare noiembrie 23, 2022 12:42 pm