Plante de apartament: Îngrijiri speciale pentru bonsai

.

Copăcei în miniatură, bonsaii îmbină arta cu frumuseţea naturii. Sunt adevărate minuni ale miniaturizării şi dovedesc tuturor că până şi stejarii falnici pot încăpea într-un apartament de bloc.
Bonsaii sunt plante speciale care necesită îngrijiri atente în fiecare sezon. Înainte de toate, trebuie să ştii din ce familie de copaci face parte, ca să îi cunoşti toate dorinţele. Poate fi un fag sau un stejar care îşi pierde toamna frunzele, poate face parte din familia pomilor fructiferi sau din familia plantelor tropicale. Fiecare are pretenţiile lui de lumină şi căldură, dar iată o listă cu cele mai importante lucruri pe care trebuie să le ştii despre ei:
®  bonsaiul este cultivat într-un strat subţire de pământ şi, pentru a se hrăni, are nevoie constant de apă şi de îngrăşăminte solubile;
®  pământul trebuie menţinut umed, dar nu lăsa apa în farfurioară mai mult de o oră sau două;
®  îngrăşămintele se aplică primăvara şi vara, odată la două săptămâni;
®  fertilizatorul trebuie să fie pe bază de nitrogen, azot, potasiu şi fier;
®  copăcelul în miniatură trebuie ferit de razele directe ale soarelui şi de căldura excesivă din timpul verii.

Cum îl tunzi

Oricât ar fi de mici, copacii din ghivece fac ramuri noi primăvara şi trebuie să înveţi să îi tunzi pentru a păstra o coroană frumoasă. La prima tundere, ar fi bine să ceri ajutorul unui specialist care să îţi arate toate secretele unei coroane reuşite.
®  taie cu o foarfecă bine ascuţită ramurile care se intersectează cu trunchiul;
®  este indicat să tai şi crenguţele care pot face umbră celor mai viguroase;
®  mai trebuie să sacrifici şi ramurile drepte care ies din coroană şi pe cele care cresc spre ghiveci.

Lumina, esenţială pentru bonsai

Copacii pitici au nevoie de multă lumină iarna. Ar fi bine să îl ţii pe un pervaz la geam şi să roteşti ghiveciul spre lumină, ca să se dezvolte uniform. Razele soarelui sunt benefice doar primăvara, după ce bonsaiul a fost tuns şi face ramuri noi. Vara, este bine să îl fereşti de căldură, să nu se usuce pământul şi rădăcinile prea repede. În general, un astfel de copăcel are nevoie de 16 ore de lumină pe zi. Iarna, când are parte doar de zece ore de lumină pe zi, poţi pune în preajma lui o lampă cu lumină rece.

Dacă îți plac plantele de apartament, învață cum se îngrijeste o Primula. E plină de culoare și te binedispune!

Vezi cum se ingrijesc plantele carnivore!

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton