Maranta leuconeura, planta care se roagă – îngrijire, beneficii și înmulțire

.

Una dintre cele mai interesante plante tropicale ușor de îngrijit este planta care se roagă. Frunzele ei au culori și modele variate, foarte atractive, fapt care i-a mai adus un nume interesant și anume planta păun.

Cine iubește plantele decorative este imposibil să nu îndrăgească planta care se roagă. Numele ei știițific este maranta leuconeura și este una dintre puține plante la ghiveci care poate ”comunica” cu tine!

Planta care se roagă ascunde câteva secrete interesante și este îndrăgită de cunoscători, fiind adesea comparată cu mimoza. Este o plantă ușor de îngrijit, chiar și de către cei care se pricep mai puțin la plante și flori. Datorită frunzelor sale frumoase a devenit o plantă populară în ultima vreme și printre iubitoarele de flori din România.

De unde vine maranta leuconeura

Maranta sau planta care se roagă este o plantă originară din pădurile tropicale din America de Sud, din Braziliei. Ea vine dintr-o regiune unde beneficiază de multă lumină naturală și de umiditate ridicată.

Maranta este perenă și s-a adaptat la viața în ghivece, dacă primește un spațiu bine luminat, dar ferit de razele directe ale soarelui, precum și o atmosferă mai umedă, decât alte plante de interior. Ea se dezvoltă lent, atât în mediul ei natural, dar mai ales în ghivece, astfel că poate aștepta în medie 3 – 4 ani înainte de a-i schimba ghiveciul cu unul mai mare.

Planta care se roagă este deosebit de atrăgătoare datorită frunzelor ei care au modele variate și culori intense. Unele soiuri au frunze cu pete galbene și portocalii, altele au pete roșii. Frunzele sunt brăzadate de linii și pete colorate care închipuie un model asemănător penelor de păun. Nu întâmplător, în unele țări este cunoscută drept planta păun.

De ce se numește planta care se roagă

Americanii au fost primii care au botezat maranta drept planta care se roagă. Ba chiar se crede că ea se roagă pentru binele casei și pentru stăpânul care o îngrijește.

Planta are un mecanism foarte interesant, care acționează în funcție de lumină. În timpul zilei, când lumina din cameră este puternică, frunzele ei se desfac și să întind în toată splendoarea. Spre seară, când lumina zilei scade, frunzele încep să se strângă și să se adune ușor în jurul tulpinilor, așa cum se apropie palmele noastre când ne rugăm.

Alte plante care își strâng frunzele

Nu este singura plantă care reacționează în acest mod la lumină. Dacă vei semăna flori de piatră în grădină, pe timpul verii, vei observa că florile lor se deschid cât timp este soare afară, iar seara se închid complet, după apusul soarelui.

Frunzele de oxalis sunt și ele sensibile la lumină. Câtă vreme este soare și frumos afară, frunzele de oxalis stau deschise. Dacă se înserează sau dacă se apropie ploaia, frunzele încep să se strângă.

O altă plantă interesantă este mimoza, cu care este adesea comparată planta care se roagă. Frunzele de mimoză sunt deosebit de sensibile și se strâng imediat dacă vine ploaia sau dacă le atingi.

Dintre rudele marantei, Calathea și Ctennathe sunt alte două plante decorative care posedă capacitatea de a-și mișca frunzele în funcție de lumină, iar această capacitate se pare că au dobândit-o tocmai datorită faptului că ele cresc în mod natural în pădurea tropicală. Acest mecanism misterios și fascinant este în esență un mecanism de supraviețuire.

Un mecanism de supraviețuire

Denumită ”nictinastie”, mișcarea frunzelor este determinată de o serie de senzori care ajută planta să simtă când se apropie noaptea. Pe măsură ce lumina naturală începe să scadă, planta își ridică frunzele pentru a reține cât mai multă apa. Ziua le deschide larg pentru a capta umiditatea, având în vedere că în zona ei naturală plouă aproape zilnic, iar spre seară închide frunzele pentru a reține mai bine picăturile de apă.

Teoria aceasta nu este, totuși, suficient de bună, deoarece în pădurile tropicale plouă și noaptea. Unii specialiști consideră că maranta își strânge frunzele pentru a se proteja de insectele și micile rozătoare care se hrănesc cu frunzele ei pe timp de noapte. În mod cert este un mecanism de apărare și supraviețuire, dar care ajută în plus planta iubitoare de umezeală să rețină mai multă apă de ploaie.

Cum se îngrijește maranta

Umiditatea este foarte importantă pentru această plantă și nu suportă deloc uscăciunea. Ea are nevoie de un spațiu bine luminat și aerisit, dar ferit de razele directe ale soarelui, și de umiditate ridicată.

Nevoia de lumină

Maranta preferă lumină difuză sau indirectă. Evită expunerea directă la soare puternic, deoarece frunzele sale pot suferi arsuri. Plasează-o într-un loc luminos, dar protejat de razele solare directe.

Soarele arde frunzele și provoacă apariția unor pete urâte. Dacă o ții în plin soare, frunzele ei încep să se îngălbenească și se usucă apoi complet în câteva zile.

Nevoia de apă

Substratul în care este plantată maranta în ghivece trebuie să fie în permanență umed, dar vasul trebuie prevăzut cu găuri largi pentru a drena apa în exces. Maranta trebuie udată de două ori pe săptămână vara și pulverizată cu apă pe frunze aproape zilnic în perioadele caniculare.

În timpul sezonului rece, ea poate fi udată mai rar, doar o dată pe săptămână.

Maranta este o plantă iubitoare de umiditate. Pentru a recrea mediul său natural, poți folosi un umidificator sau poți pulveriza frunzele cu apă distilată sau filtrată în mod regulat. Un suport umed sub ghiveci este, de asemenea, benefic.

Temperatura ideală

Maranta preferă temperaturi constante în jurul de 18 – 24°C, așa că trebuie ținută într-un loc cald, pe o terasă acoperită, într-un balcon închis sau la fereastra living-ului, orientată către apus sau către nord.

Trebuie să eviți locurile friguroase sau locurile unde planta ar putea sta în curenți reci de aer. Iarna trebuie să o protejezi de frig! De asemenea, udările ar trebui rărite.

În general, îngrijirea marantei este destul de ușoară, cu condiția să-i oferi lumină adecvată și umiditate moderată.

Pământul

Planta care se roagă are nevoie de sol bine drenat, argilos și acid pentru a prospera în condiții de interior. De obicei, un amestec de pământ pentru flori la ghiveci, turbă și sol argilos este cel mai potrivit pentru ea. Mai poți aduga perlit la baza ghiveciului pentru a reține apa în exces și mușchi deasupra pământului din ghivece pentru a împiedica evaporarea rapidă a apei pe timp de vară.

Fertilizatorii

Maranta are nevoie de substanțe hrănitoare speciale pentru plantele decorative prin frunze. Fertilizatorii se adaugă în apă sau în sol, în funcție de indicațiile de pe etichetă, la fiecare două săptămâni de la începutul primăverii până în toamnă și numai o dată pe lună iarna. Dacă folosești prea puțin îngrășământ, planta ta va crește prea încet sau aproape deloc. Cu toate acestea, prea mult îngrășământ poate arde rădăcinile plantei, așa că trebuie diluat în mod corect în funcție de instrucțiuni.

Diferite soiuri de maranta

Familia marantei include mai multe soiuri, cu diferite culori. Cea mai populară este de departe varianta tricoloră. Planta care se roagă și Calathea sunt atât de asemănătoare, încât adesea sunt confundate și etichetate greșit. În cadrul genului Maranta, există câteva soiuri frecvent cultivate la ghiveci:

  1. Maranta roșie/tricoloră (m. leuconeuravarerythrophylla): Această plantă prezintă dungi (nervuri) roșii și culori vii pe frunze;
  2. Maranta labă de iepure (M. leuconeura var. kerchoveana): Acest soi are frunze verzi simple, cu două rânduri de pete mai închise.
  3. Maranta verde (M leuconeura var. erythroneura): Acest soi arată aproape identic cu maranta roșie/tricoloră, cu excepția faptului că are nervuri albe sau verzi pe frunze, și nu roșii.
  4. Maranta Neagră (M. leuconeura var. massangeana): Acest soi are frunze mai închise la culoare, cu pete argintii de-a lungul nervurilor mediane și nervuri albe ale frunzelor.

Cum se înmulțește planta care se roagă

Maranta leuconeura, planta care se roagă - îngrijire, beneficii și înmulțire

Cea mai simplă metodă de înmulțire este divizarea tufei. Se scoate maranta din ghiveci, se scutură bine rădăcinile de pământ și se împarte în două sau trei plante, fiecare cu un balot de rădăcini suficient de bine dezvoltat.

Se plantează fiecare plantă în ghivece pline cu pământ de calitate, se udă bine și se pun într-un loc călduros și ferit de soare. Divizarea tufei se poate face toamna, în luna septembrie, după ce planta a înflorit.

Înmulțirea se mai poate face și prin butași de 8 -10 cm lungime, cu 2 – 3 frunze mari și sănătoase. Butașii se pun în pământ cu turbă și se udă bine cu apă și stimulator de înrădăcinare.

Când înflorește maranta

Spre deosebire de frunze care sunt deosebit de decorative cu nervurile lor colorate, florile sunt foarte mici și albe și nu atrag deloc atenția.

Maranta înflorește primăvara în lunile aprilie – mai. Dacă nu înflorește deloc, înseamnă că nu este bine îngrijită și îi lipsește lumina naturală.

Probleme des întâlnite

Frunzele galbene

Acestea apar dacă planta nu este udată suficient sau dacă este arsă de soare. Udarea excesivă poate duce la putregaiul rădăcinilor, care va duce în cele din urmă la moartea plantei. Frunzele galbene pot fi un semn de avertizare timpurie că începe putregaiul rădăcinilor.

Lipsa luminii solare va duce, de asemenea, la frunze galbene sau decolorate, deoarece planta sacrifică frunzele pentru a-și păstra energia.

Frunzele maro

Frunzele maronii sunt o altă problemă comună care se datorează de obicei udării insuficiente, lipsei de umiditate sau lipsei luminii solare. Plantele care suferă din lipsă de umiditate vor începe adesea să capete culoarea maronie pe marginea frunzelor.

Frunzele ofilite

Dacă planta începe să-și piardă brusc frunzele, pot fi de vină schimbări extreme de temperatură sau umiditate, dăunătorii, seceta și fertilizarea excesivă.

Beneficiile plantei

Maranta este deosebit de decorativă, iar dacă ai o jardinieră cu mai multe soiuri de maranta vei obține un efect vizual atrăgător. Datorită faptului că își strânge frunzele așa cum împreunăm noi mâinile în rugăciune, se crede că este o plantă benefică în casă, care alungă energiile negative și atrage norocul.

Se mai spune că planta se roagă pentru casă și pentru toți cei din ea și îi protejează. Ea sporește pacea, prosperitatea și liniștea. Iar unele cercetări susțin că absoarbe o parte din poluanții din atmosferă precum benzenul.

foto: Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton