Cum să plantezi legume în baloţi de paie

.

Ai aflat de această metodă simplă să plantezi legume în baloți de paie? Poate că te întrebi cât de hrănitoare pot fi paiele pentru a cultiva legume, dar este o metodă apreciată de cultivatori și are numeroase avantaje. Descoperă cât de ușor este să plantezi legume în baloți de paie, inclusiv căpșune sau pepeni și încearcă și tu cu prima ocazie.

Este mult mai simplu decât crezi să plantezi legume în baloți de paie, dar trebuie să respecți două reguli esențiale, fără de care nu vei obține o recoltă sănătoasă de legume. În primul rând trebuie să achiziționezi baloți din culturi bio, care nu au fost stropite cu pesticide sau ierbicide. Iar în al doilea rând, trebuie să achiziționezi un îngrășământ natural de bună calitate.

Iată care sunt principalele etape și care sunt cele mai bune sfaturi să plantezi legume în baloți de paie. De asemenea, vei găsi mai jos o listă de plante care pot fi cultivate în baloți, deoarece legumele de vară nu sunt singurele plante care pot fi cultivate prin această metodă.

Ce avantaje are tehnica baloților de paie

Metoda baloților poate fi comparată cu metoda straturilor înălțate, doar că este mult mai ieftină și mult mai simplă. Baloții de paie reprezintă un substrat excelent pentru a cultiva alte plante, atâta vreme cât nu sunt mucegăiți și dacă sunt îmbogățiți cu îngrășământ.

O soluție pentru spații mici

Baloții de paie pot constitui un bun suport pentru roșii, cartofi sau căpșuni în curțile mici, unde nu ai prea mult spațiu pentru legume. Bine, bine… ai putea spune… dacă nu am spațiu pentru legume, de ce aș avea spațiu pentru baloți? Deoarece în cazul unui balot, poți cultiva plantele pe trei laturi, mărind astfel suprafața care poate fi cultivată în grădină.

Spre exemplu, legumele sau pepenii se cultivă în mijlocul balotului și vor crește deasupra lui, iar pe cele două laturi expuse la lumină poți cultiva plante aromatice sau flori care atrag albinele și alte insecte care polenizează legumele.

Așadar, poți profita de un spațiu mai mare pentru a cultiva plantele dorite, inclusiv o mulțime de flori care vor înflori toată vara. Spre deosebire de straturile înălțate, baloții îți oferă un spațiu de cultivare și pe lateral, care contează foarte mult într-o grădină de mici dimensiuni.

O metodă genială pentru terenurile de slabă calitate

Baloții de paie pot constitui un suport excelent pentru plante, în cazul în care grădina ta are un pământ dur, sărat, arid sau plin de pietriș. Nu toți avem curți în cele mai fertile zone ale țării. Mulți dintre noi suntem nevoiți să plantăm legume în soluri prea acide sau prea calcaroase, în soluri lipsite de nutrienți.

Să cumperi câțiva baloți și câțiva saci de îngrășământ este mult mai ieftin, decât să aduci câteva tone de pământ de calitate pentru a îmbogăți solul din grădină sau pentru a construi un solar de calitate.

Baloții de paie îmbunătățiți cu îngrășământ natural vor înlocui pământul de proastă calitate și te vor ajuta să te bucuri de legume proaspete în fiecare vară!

Mai puțină muncă

În mod surprinzător, dacă vrei să cultivi legume în baloți de paie vei munci mult mai puțin decât într-un solar sau într-o grădină amenajată la sol.

Baloții nu necesită săpare, greblare, afânare. Ei au deja textura potrivită pentru a permite altor plante să crească. Așadar, scapi de săpat pământul, de făcut șanțuri, rânduri sau straturi înălțate. Tot ce trebuie să faci este să aranjezi baloții în linie și să adaugi câțiva saci de îngrășământ de bună calitate peste ei.

Un alt aspect foarte bine punctat de cei care folosesc tehnica baloților este acela că nu mai ești nevoit să te apleci, să muncești adus de spate sau în genunchi. Baloții sunt înalți de aproape un metru și tot ce ai de făcut este să îi uzi bine, iar plantele cresc de la sine.

Foarte important este că nu trebuie să te mai lupți cu buruienile. În baloți vor crește doar plantele cultivate de tine. Foarte rar mai răsar și bălării, iar acestea sunt foarte ușor de smuls și de controlat.

Tehnica baloților te scutește de foarte multă muncă în grădină și îți oferă legume bogate sau fructe ușor de obținut.  

Costuri minime

Pe lângă faptul că muncești mult mai puțin, o mini grădină de legume din baloți este mult mai ieftină decât un solar sau o grădină din straturi înălțate. Baloții se pot găsi la prețuri modice, iar îngrășământul organic poate fi obținut prin compostare în propria gospodărie sau poate fi cumpărat la prețuri accesibile. De altfel, compostul din resturi organice făcut chiar de tine este cel mai bun îngrășământ, la care mai poți adăuga o mraniță bine afânată și îngrășăminte solubile pentru legume.

Ce baloți este bine să folosești

Joel Karsten, una dintre adeptele acestei metode, care a publicat o carte despre folosirea baloților drept substrat pentru plante, ne oferă mai multe sfaturi utile să alegem baloții cei mai potriviți.

Baloții de paie sunt cei mai ieftini și cei mai rezistenți, dar trebuie să cauți baloți din culturi de grâu sau orz care nu au fost ierbicidate. Substanțele folosite în agricultura intensivă rămân în paie și trec apoi în legumele tale.

Baloții de lucernă sunt mult mai hrănitori, după cum scrie Karsten în cartea sa ”Straw Bale Gardens”. Dacă poți cumpăra baloți de lucernă, aceștia sunt mult mai buni pentru legume și produc mult mai repede substanțe nutritive pentru ceea ce plantezi.

La fel de buni sunt și baloții de fân, care au o textură aerată și bine afânată, nu permit dezvoltarea mucegaiului și oferă legumelor numeroși nutrienți valoroși, în comparație cu paiele simple de grâu.

Cum trebuie să pregătești baloții

Înainte să încerci să cultivi legume în baloții de paie, aceștia trebuie pregătiți, deoarece paiele în sine constituie doar un suport, dar nu oferă suficienți nutrienți pentru plante.

Baloții se așează în șir sau în orice formă consideri că este potrivită pentru grădina ta. Ei sunt legați de obicei cu două șiruri de sârmă. Dacă este necesar, pentru a se nu destrăma, este bine să întărești legăturile.

Apoi, baloții vor fi pregătiți timp de două săptămâni pentru plantare. Este necesar să adaugi azot și îngrășământ natural, precum și multă apă, așa că trebuie să ai un furtun cu care îi poți uda zilnic.

Prima săptămână

Baloții se udă zilnic și se presară deasupra lor îngrășăminte foarte bogate în azot. Aplică azotul în funcție de cantitățile recomandate pe pachet, dar nu mai mult de 100 de grame pentru fiecare balot.

Baloții se udă bine, până când apa ajunge pe sol.

A doua săptămână

Pe lângă azot, vei începe să presari deasupra baloților compost sau îngrășământ natural. În fiecare zi, baloții se udă foarte bine!

Azotul va începe un proces de descompunere, care va duce la creșterea temperaturilor în interiorul baloților. Există riscul ca temperaturile să urce la aproape 50 de grade în cele două săptămâni de tratament cu azot, de aceea trebuie supravegheați și udați în mod constant.

Folosește un termometru de grădină pentru a lua temperatura din interiorul baloților. După două săptămâni, azotul este deja descompus și bacteriile macerează paiele și compostul, oferind un mediu hrănitor pentru legume și flori.

Verifică temperatura din interiorul baloților și plantează răsadurile când termometrul arată 24 – 26 de grade Celsius.

Ce îngrășăminte sunt recomandate

Compostul este cel mai bun pentru plante, precum și turba sau mranița bine afânată.

Făina de oase este un alt îngrășământ excelent pentru legume.

Găinațul de pasăre este foarte nutritiv, dar trebuie macerat, uscat foarte bine și combinat cu pământ de flori de bună calitate.

Cu astfel de nutrienți nu este nevoie să mai adaugi alți fertilizatori în apa de udat!

Cum să plantezi legume în baloți de paie

Cum să plantezi legume în baloţi de paie

Cumpără răsaduri de roșii, castraveți, vinete și ardei și încearcă să cultivi legume în baloți de paie. În funcție de mărimea balotului, plantează câte 3 – 4 răsaduri la fiecare și ține cont că plantele se vor dezvolta și vor avea nevoie de spațiu între ele. În mod normal, și la sol, distanța dintre răsadurile de legume trebuie să fie de 30 de centimetri.

Folosește o unealtă de grădină să faci mici adâncituri în paie, adaugă compost amestecat cu pământ de flori sau cu turbă specială pentru legume, și plantează răsadurile.

Verifică temperatura din interiorul balotului să nu fie mai mare de 24 de grade Celsius. După ce plantezi toate răsadurile dorite, udă pământul la fiecare. Apoi udă moderat de fiecare dată când plantele au nevoie de umiditate și îți arată acest lucru prin frunzele de la bază care se apleacă.

Roșiile și castraveții vor crește foarte repede și vor avea nevoie de tutori. Dar vinetele și ardeii pot avea o creștere compactă, fără să mai fie nevoie de sprijin.

La fiecare două săptămâni, dacă este necesar, adaugă îngrășământ solubil în apa cu care le uzi.

Alte plante care pot fi crescute în baloți

Pe baloții de paie mai poți cultiva câteva plante foarte îndrăgite primăvara și vara:

  • Ceapa verde
  • Salată verde
  • Pepeni galbeni
  • Fasole
  • Mazăre
  • Dovlecei
  • Bame
  • Cartofi
  • Căpșune

Pe lângă legume poți planta crăițe, margarete sau ierburi aromatice precum menta, rozmarin, oregano. Toate plantele mai mici pot fi sădite în părțile laterale ale baloților, acolo unde poți pune și semințe de de pepeni galbeni sau de fasole și mazăre.

Ce faci cu baloții la final de vară

După ce se culeg toate legumele, baloții care rezistă și nu sunt complet dezintegrați pot fi folosiți pentru a planta usturoi pentru anul următor. Dar, după o vară întreagă și multă umezeală, baloții de paie se dezintegrează și se transformă într-un compost foarte hrănitor, împreună cu îngrășământul pe care l-ai adăugat.

Adună baloții într-un singur loc sau pune-i peste compostul pe care îl ai deja în grădină. Amestecă folosind un furcoi și lasă materiile vegetale să se descompună peste iarnă. În primăvara viitoare, vei avea un strat nou de compost numai bun să cultivi legume în baloți de paie. Merită să repeți tehnica de cultivare, dacă ai rezultate bune în primul an.

foto: Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton