Dacă te-ai decis să nu mai ții goală garsoniera sau apartamentul deținut, e timpul să te gândești serios la avantajele unei închirieri. Indiferent dacă alegi și ai timp să te ocupi tu însăți de întregul proces sau să recurgi la o agenție imobiliară, e necesar să te asiguri că totul este în ordine, astfel încât oferta ta să fie una atrăgătoare, iar prețul cerut, unul care să te mulțumească. Nu subestima și importanța promovării în tot acest demers.
Așadar, iată câțiva pași pe care e necesar să îi parcurgi înainte de a oferi cheia noului locatar.
Instalații și centrală funcționale
Dacă e vorba de o locuință mai veche, asigură-te că instalația electrică și de gaz, cât și centrala sunt funcționale. Totodată, indiferent de tipologia noului chiriaș, acesta va acorda o atenție deosebită băii. Dacă e necesar, trebuie să te gândești serios să înlocuiești țevi, gresie, faianță, cât și obiectele sanitare. Există și posibilitatea că acestea din urmă să fie recondiționate, prin emailare, dar trebuie să pui în balanță foarte atent cheltuielile pe care le presupune fiecare procedură.
Utilarea bucătăriei
Nu e o noutate că trebuie să acorzi o atenție deosebită bucătăriei. Orice persoană interesată va dori ca această parte a casei să fie utilată corespunzător, să fie dotată cu electrocasnice, astfel încât gătitul să devină o plăcere, iar ambianța de luat masa una plăcută. Pe lângă frigider, aragaz, ar fi bine să te gândești și la achiziționarea unor electrocasnice mai mici. De exemplu, dacă închiriezi locuința unui student, acesta va dori doar să treacă prin bucătărie să-și încălzească mâncarea livrată acasă sau cumpărată din magazin. Tocmai de aceea, este indicat să sondezi oferta de cuptoare cu microunde și să îți comanzi un aparat, căci este extrem de eficient în bucătărie. De asemenea, un mare plus l-ar constitui existența veselei, iar noul sau noii chiriași vor aprecia foarte mult acest lucru. Un prăjitor de pâine și un filtru de cafea sunt de asemenea binevenite, ba chiar și câteva plante verzi. Acestea din urmă nu presupun o investiție foarte mare și animă și dau personalitate chiar și celui mai anost spațiu.
Curățenia generală
Înainte de a oferi un portofoliu de fotografii unei agenții imobiliare sau de a posta poze pe grupuri care intermediază închirierile, trebuie să te asiguri că locuința este dacă nu amenajată în conformitate cu ultimele tendințe în design interior, neapărat e curată. După o zugrăvire sau o schimbare de tapet, dacă situația o impune, e de preferat să faci o curățenie generală.
Promovare
Degeaba deții cel mai frumos apartament pe care vrei să-l dai spre închiriere, de Neckermann, dacă nu reușești să-i convingi și pe ceilalți, potențialii chiriași, că este așa. Tocmai de aceea încearcă să faci poze reușite, să eviți efectul de contre-jour, să surprinzi în imagini detalii, dar și panorama. De asemenea, descrierea trebuie să fie una cât mai catchy, în care să enumeri avantajele, cum ar fi accesibilitatea la mijloacele de transport în comun, dotările, prezența hypermarketurilor în zonă, precum și a spațiilor verzi, dacă există.
Dacă nu vei omite niciunul dintre aceste aspecte, vei avea ocazia să îți îmbunătățești semnificativ veniturile lunare datorită acestei decizii, de a închiria un imobil care stă nelocuit și care-ți aparține.
Sursă foto: unsplash.com
(P) Material publicitar realizat împreună cu Evomag.ro