Cum poți să ai timp în 2021 pentru a recupera tot ceea ce ai pierdut anul trecut: 3 idei care să te inspire

În noaptea dintre ani, probabil îmbrăcată în pijamale și cu părul prins într-un coc neglijent, te-ai bucurat că ești alături de familie, având șansa de a ciocni un pahar de șampanie alături de cei dragi. Și cum 2021 se anunță cu multe schimbări pozitive, odată cu implementarea campaniei naționale de vaccinare anti-Covid, cel mai probabil ți-ai setat foarte multe obiective, având șanse reale de a le concretiza. 

Dacă dorești să îți reiei viața socială, să ieși mai mult cu prietenele în oraș, să te bucuri de libertate și ieșiri distractive, în articolul următor îți prezentăm câteva trucuri la care poți recurge pentru a avea timp de toate. 

Automatizarea „casei”

Ai petrecut ultimul an mai mult în casă, de aceea, după ce lucrurile vor intra pe un făgaș normal, pregătește-te să te bucuri de libertatea de mișcare și de eradicarea tuturor restricțiilor, însă nu fără a-ți lua măsuri de precauție. Pentru a avea timp de toate, încearcă să automatizezi treburile casnice, astfel încât vasele murdare să devină curate după ce sunt așezate în mașina de spălat, aspiratorul mobil să-și facă treaba în lipsa ta, aerul să fie proaspăt cu ajutorul unui umidificator, iar cuptorul de la aragaz să emită o alarmă atunci când musacaua, de exemplu, este gata. Totodată, mai ales dacă ai un model vechi, e timpul să schimbi masina de spalat cu un model nou, ultraperformant, eventual cu funcție de uscare, astfel încât să iei hainele gata de a fi puse în dulap. E o investiție pe termen lung, rentabilă, căci scopul e să obții haine curate într-un timp cât mai scurt, cu un consum limitat de electricitate și apă, caracteristici pe care noile modele le acoperă integral.

Organizarea cu ajutorul agendei

Mai ales dacă disciplina nu este punctul tău forte, achiziționează-ți o agendă personalizată, în care să notezi cu o seară înainte ce planuri ai pentru a doua zi.  Astfel, vei avea impresia că deții controlul asupra a ceea ce faci, ceea ce este și adevărat, și vei putea să bifezi tot ce ți-ai propus și să ții o evidență a ceea ce ai de rezolvat. Mai ales dacă vrei să ajungi în multe locuri, la un salon de înfrumusețare sau la un cabinet medical, se vor aduna foarte multe date și, deși pe moment poți avea convingerea că le-ai reținut, realitatea îți va demonstra că notițele sunt mai mult decât utile. Totodată, dacă ai colaborări într-o industrie creativă, cum ar fi social media, PR, scris sau grafică, acest obicei te va ajuta să fii mult mai productivă, să nu depășești termenele limită, astfel încât să câștigi încrederea superiorilor.

Mișcare și meditație

Potrivit specialiștilor, această combinație o garanție a stării de bine. Dacă  în ultimele opt luni ai stat mai mult acasă și nu ai reușit să te mobilizezi pentru a face sport, e timpul să recuperezi. Nu trebuie să ai drept scop doar pierderea kilogramelor în plus și tonifierea, ci, dincolo de aceste efecte, starea ta emoțională va fi semnificativ mai bună. În plus cu meditație ghidată cu ajutorul unor tutoriale de pe YouTube, vei reuși să te deconectezi de la grijile zilnice și să-ți mărești puterea de concentrare. Având un psihic puternic, vei reuși să concretizezi tot ceea ce ți-ai propus, inclusiv să abordezi strategic  „amânările” unor planuri de anul trecut.

Dincolo de această disciplină cazonă, oferă-ți și răsfățul de a nu face într-o zi de weekend mai nimic, mai ales dacă ai parte de un partener tolerant și înțelegător. Dă-ți voie să lenevești în pat, cu Netflixul deschis, cu o mască de nămol pe față, cu botoșei în picioare și ciocolată caldă în cană.

Sursă foto: Pexels.com

(P) Material publicitar realizat în colaborare cu Evomag

Ultima modificare ianuarie 11, 2021 1:18 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale