Românii păstrează bunul obicei să meargă în vizită cu un dar, cât de mic, și cu un buchet de flori pentru stăpâna casei. Cu atât mai mult investesc bani frumoși în cadouri de casă nouă pentru prietenii lor, pentru rudele apropiate, pentru frații sau copiii lor.
Cuprins
- 1 Stabilește un buget
- 2 Criterii să alegi cele mai potrivite cadouri de casă nouă
- 3 Idei pentru cadouri de casă nouă
- 3.1 Mic mobilier și covoare sau obiecte decorative
- 3.2 Vase și tacâmuri pentru bucătărie
- 3.3 Cadouri pentru terasă și grădină
- 3.4 Cadouri inspirate din pasiunile prietenilor
- 4 Ce cadouri să nu faci niciodată de casă nouă
O casă nouă trebuie sărbătorită cu toți oamenii dragi, cu șampanie și petreceri. Iar musafirii sunt așteptați întotdeauna cu ușa larg deschisă și cadouri de casă nouă! Tradiția și bunul nostru obicei spune că este de bun augur să mergi cu daruri într-o casă nouă, oricât ar fi de ele de ieftine sau de scumpe.
O locuință nouă sau renovarea locuinței vechi reprezintă o realizare deosebită, care este cinstită deopotrivă de proprietari și de musafirii care îi trec pragul. Cine cumpără o casă sau renovează locuința face investiții mari și, de cele mai multe ori, acumulează datorii în bancă. De aceea, prietenii și familia este bine să îl susțină cumpărând cadouri de casă nouă utile, practice, frumoase și inspirate. Iar noi te ajutăm cu o mulțime de exemple din care te poți inspira, dacă îți vizitezi prietenii în casa nouă.
Cuprins
Stabilește un buget
Cu toții ne-am dori să fim cât mai generoși cu prietenii care se mută în casă nouă, dar nu întotdeauna dispunem de fonduri semnificative. Nu trebuie să ne limităm la obiecte ieftine și inutile, dar nici nu trebuie să cumpărăm obiecte foarte scumpe, care i-ar îndatora peste măsură.
În general, bugetul trebuie stabilit în funcție de puterea noastră de cumpărare, dar nu trebuie să alegem cadouri exagerate pentru prietenii care, poate, se vor simți nevoiți să se revanșeze, chiar dacă nu își permit.
Gândește-te din timp la un buget echilibrat, din care poți cumpăra cadouri de casă nouă semnificative, nici prea ieftine, nici prea scumpe. În funcție de banii pe care îi aloci, vei găsi și obiectele potrivite. Iar în magazinele on-line este ușor să cauți diverse cadouri în funcție de preț și să le comanzi la timp, înainte de a merge la petrecere sau în vizită!
Criterii să alegi cele mai potrivite cadouri de casă nouă
Când te pregătești să le cumperi prietenilor tăi daruri pentru locuința cea nouă, ține cont de personalitatea lor, de preferințele lor și, eventual de hobby-uri. De asemenea, ține cont să alegi un cadou potrivit pentru ambii soți, dacă mergi în vizită la un cuplu. Alege obiecte pe care să le poată folosi în comun amândoi sau de care să se bucure amândoi, așa cum sunt obiectele decorative.
Te ajută dacă poți vedea casa din timp, să observi ce culori au folosit pentru pereți, cât de spațioasă este, ce spații au rămas nemobilitate și ce aparatură le-ar fi de folos, dar nu au apucat să o cumpere.
Vizitează casa din timp
Te ajută foarte mult, dacă vizitezi casa cea nouă din timp și poți observa ce le lipsește prietenilor tăi. Poate că mai au nevoie de o comodă, de un covor, de oale noi la bucătărie, de vaze pentru flori sau de un ceas de perete.
Observă cu atenție ce stil au abordat în casa cea nouă sau în locuința lor renovată, ce culori au în casă, ce mobilă și ce covoare au ales deja. Așa îți vei da seama ce obiecte se potrivesc mai bine cu noua lor casă.
Dacă nu reușești să vizitezi casa din timp, încearcă să te orientezi către obiecte simple și utile, în culori neutre, care se pot asorta cu diverse nuanțe. Spre exemplu, un ceas colorat poate scoate în evidență un perete cu o textură deosebită, dar dacă nu știi ce culori preferă prietenii tăi, mai bine le cumperi un ceas de perete într-o nuanță de bej, de gri sau în culoare naturală a lemnului, care poate fi amplasat și pe hol, și la bucătărie sau în living.
Stai de vorbă cu proprietarii
Dacă sunt rude sau prieteni apropiați, nu te sfii să îi întrebi ce mai au nevoie în casa lor nouă. Pentru achiziția sau renovarea ei, cu siguranță au cheltuit foarte mulți bani, și le-ar prinde bine un ajutor. De cele mai multe ori, trebuie să alegi cadouri de casă nouă practice și estetice, iar când proprietarii îți spun deja ce le lipsește, este foarte ușor să alegi.
Este mult mai bine să îi întrebi pe ei ce le lipsește și să insiști, pentru că întotdeauna într-o casă nouă mai este loc de ceva care nu a fost cumpărat încă!
Ține cont de pasiunile lor
Prietenii tăi au și ei pasiunile lor, pe care le știi prea bine. Dacă nu le lipsește nimic, dacă și-au cumpărat deja tot ce le trebuie, atunci te poți gândi la pasiunile lor. Spre exemplu, le poți lua un grătar performant sau accesorii pentru grătar, dacă le place să dea petreceri în grădină. Sau le poți lua un ansamblu de joacă pentru pisici, dacă iubesc animalele și au pisici în casa cea nouă… sau un acvariu pentru pești. Mai jos vei găsi o mulțime de idei care te vor inspira pentru cadouri de casă nouă.
Flori pentru stăpâna casei
Indiferent ce cadou alegi, în casa nouă este bine să treci pragul cu un buchet de flori pentru stăpâna casei. Dacă în casă locuiește doar un bărbat, este de bun simț să aduci o sticlă de șampanie sau o sticlă de vin.
Fiind vorba de o casă nouă, poți aduce și plante decorative la ghivece, mai ales dacă stăpâna casei iubește florile și știi că îi place să își amenajeze un colț verde. Dar, dacă prietenii tăi nu sunt iubitori de plante și nu au timp de ele, atunci nu le cumpăra flori la ghivece, deoarece le vor ignora și cadoul tău nu va avea impactul dorit.
Idei pentru cadouri de casă nouă
Mic mobilier și covoare sau obiecte decorative
Un buget mai generos îți permite să te orientezi către obiecte utile în casă precum obiectele de mic mobilier, covoare sau corpuri de iluminat. Încearcă să te orientezi către culori preferate de prietenii tăi sau către nuanțe neutre. Iar în privința formelor, alege obiecte moderne, dacă este vorba de oameni tineri, deschiși către noi, sau forme clasice, potrivite pentru un cuplu mai conservator.
- O comodă pentru dormitor
- Una sau două noptiere
- Măsuță de cafea
- Dulăpioare sau etajere mobile pentru bucătărie
- Separator de cameră de tip bibliotecă
- Dulăpioare pentru baie
- Covoare alese după stilul casei
- Ceasuri de perete
- Cutie poștală deosebită
- Suport pentru chei lucrat în lemn, cu un model deosebit
- Oglinzi cu rame deosebite, eventual decorate manual
- Tablouri, desene sau afișe de autor
- Lampadare, veioze sau corpuri de iluminat
- Perne decorative
- Lenjerii de pat de bună calitate
- Pleduri, pături sau pilote de o calitate deosebită
- Aparate pentru gimnastică/fitness
Vase și tacâmuri pentru bucătărie
Se spune că nicio femeie nu este încântată să primească în dar tigăi și oale, dar când ai o bucătărie nouă și prea puține vase și accesorii, cu siguranță oricine se bucură să primească obiecte care vor completa necesarul din bucătărie.
- Seturi de oale și tigăi de bună calitate
- Seturi de farfurii
- Seturi de cafea și ceai
- Roboți de bucătărie
- Cafetieră sau expresor
- Seturi de tacâmuri (dar nu seturi de cuțite)
- Platou de tort și farfurii pentru desert
- Gadget-uri pentru bucătărie
- Seturi de pahare pentru vin/șampanie
- Seturi de lux pentru condimente
Cadouri pentru terasă și grădină
Accesoriile pentru grădinărit constituie întotdeauna cadouri de casă nouă excelente pentru cei care au grădină sau o terasă spațioasă, plină cu flori. Grădinăritul este un hobby sănătos, dar destul de costisitor, astfel că orice grădinar se bucură dacă primește în dar diverse unelte, plante sau obiecte decorative mai scumpe pentru grădina sau terasa lui.
- Mici unelte sau ustensile pentru îngrijirea florilor
- Pomi fructiferi, răsaduri de flori sau arbuști cu fructe
- Mic mobilier de grădină
- Ladă de lemn pentru ustensilele de grădină
- Plante decorative mai scumpe sau deosebite, în ghivece, pentru terasă și curte
- Grătar electric sau grătar pe cărbuni
- Un hamac sau mai multe
- Un balansoar
- Leagăn de terasă
- Lămpi solare
- Un sistem de supraveghere pentru curte
- Jardiniere deosebite pentru flori, din ceramică sau lemn, sculptate sau decorate manual
Cadouri inspirate din pasiunile prietenilor
Pasiunile sunt o sursă de inspirație foarte bogată pentru cei care caută darurile potrivite. Dar trebuie să ții cont ca darul respectiv să fie dedicat ambilor soți. Când te duci la o petrecere de casă nouă, nu este elegant să duci un cadou potrivit doar pentru unul dintre soți, cum ar fi undițele de lemn sau jocul de șah. Trebuie să împaci pasiunile ambilor soți sau să le iei cadouri de care se vor bucura amândoi.
- Căsuță de lemn pentru câine
- Stand de joacă pentru pisici
- Colivie nouă pentru păsări/papagali
- Acvariu cu pești
- Stand pentru sticle de vin/șampanie
- Masă de jocuri de societate
- Sistem de karaoke
- Scule profesionale, dacă le place să meșterească
- Un set pentru aromoterapie
- Decorațiuni care să amintească de pasiunile lor
- Set de prosoape și halate asortate pentru baie pentru soț și soție
- Proiector pentru filme
- Set de ustensile pentru grătar
- Rame foto pentru amintirile de familie
Ce cadouri să nu faci niciodată de casă nouă
Pe vremuri, în mod tradițional, în casa nouă era bine să te duci o icoană și un buchet de busuioc sfințit, o sticluță de mir sau chiar o Biblie. Se mai spunea că este bine să le duci noilor proprietari un braț de lemne, un sac de cărbuni sau cu un kilogram de sare, deoarece aceste obiecte aduceau noroc într-o locuință nouă.
În zilele noastre nu mai ducem lemne și cărbuni, dar putem oferi simbolic o solniță frumoasă cu sare, deoarece sarea înseamnă belșug și viață spornică și protejează casa de rele.
Dacă sarea este binevenită, ține cont de câteva obiecte pe care superstițioșii le consideră păguboase. Se spune că nu este bine să duci niciodată într-o casă nouă foarfece și cuțite sau topoare și cazmale. Primele două sunt obiecte ascuțite despre care se spune că vor aduce cearta în casă. Iar cazmaua și topoarele au conotație negativă, chiar dacă se numără printre cele mai utile obiecte din grădină. Mai bine cumperi o stropitoare și răsaduri de flori!
foto: Shutterstock
Ultima modificare februarie 7, 2025 8:15 pm