Cărţile sunt un izvor nesecat de cunoaştere, doar că nu toţi scriitorii care s-au aşezat la masa de scris s-au ghidat după acest principiu. Iar autorii de cărţi automotivaţionale,
…care ar trebui să te înveţe ceva, clachează lamentabil.
Iată cum te învaţă cărţile de autoapărare de mai jos să te aperi în situaţii periculoase.
Autoapărare: Arta feminină în intuiţia alegerilor şi autoprotejării – Debbie Leung
După titlu, care sună la fel de prost ca în engleză – „The Womanly Art of Self Care Intuition and Choice” -, pare să fie mai degrabă un tratat despre cum să previi depresia sau vreo iritaţie provocată de autobronzant.
Totuşi, dacă ai răbdare să o răsfoieşti, Debbie Leung a strecurat câteva filosofii esenţiale în ghidul său de autoapărare. Una dintre ele este că atunci când cineva învaţă karate începe să îi vadă pe toţi ceilalţi, chiar şi pe instructor, posibili infractori gata să atenteze la viaţa lor.
Dincolo de această interpretate realistă până la urmă, dar care poate fi asociată şi cu o uşoară paranoia, autoarea redă tot felul de statistici despre riscul de a fi împuşcat pe stradă sau posibilitatea să îţi cadă o cărămidă în cap când mergi pe stradă.
Dar găseşti şi tehnici cruciale cu care să te aperi. Un exemplu ilustrat în pozele din carte este reprezentat de o cucoană care ţipă la ginecologul ei, evident, un posibil violator.
Autoapărarea pentru femei – Willy Cahill
„Self-Defense for Women” scrisă din perspectiva unui bărbat ar fi putut să te înveţe destule metode inteligente despre cum să îl prinzi dacă te înşală sau când minte, spre exemplu. Dar, Willy Cahill a vrut să înveţe femeile cum să se apere fizic de forţa masculină, ceea ce ar fi putut să fie un lucru de asemenea lăudabil.
Numai că Willy Cahill dă cu bâta în baltă din prima, susţinând că femeile, oricât s-ar antrena, nu vor vor avea niciodată forţa să caftească pe cineva vreodată… Atunci, care este scopul cărţii, Willy?
Totuşi, în calitate de antrenor de karate, autorul ne mai lasă o speranţă. În toate cele 95 de pagini ale ghidului, acesta ne învaţă, din experienţa proprie, cum să distrugem organe reproducătoare masculine.
„Cum să ripostezi şi să învingi: Bucuria autoapărării” – Judith Fein
Dacă ceilalţi autori au demonstrat câteva lecţii de karate în lucrările lor, Judith Fein îşi concentrează paranoia într-un ghid al bunelor maniere, plecând de la ideea că dacă nu deranjezi pe nimeni, nu rişti să fii atacată.
Iată câteva sfaturi pe care le găseşti în „How to Fight Back and Win: The Joy of Self-Defense”: nu folosi niciodată ATM-ul – poţi solicita angajatorului bonuri de masă -, nu asculta niciodată radio la volum mare ca să nu distragi atenţia infractorilor, în autobuz, priveşte încruntat ca să arăţi hoţilor că ştii de prezenţa lor.
O altă idee genială pe care, cu siguranţă, n-o găseşti în celelalte manuale, este îngreunarea genţii. Chiar aşa, te-ai gândit că dacă mai încarci geanta cu nişte farduri şi rujuri, măcar cu 18% din greutatea ei normală, hoţul îşi va fractura mâna când va smulge poşeta de pe umărul tău….?
Judith Fein te asigură că da.
Vezi pe pagina următoare ce tehnici te mai învaţă cărţile de autoapărare.
Page: 1 2