Carlos Ruiz Zafon este unul dintre cei mai de succes autori contemporani. Cărţile sale sunt publicate în peste 50 de ţări, traduse în peste 40 de limbi şi se vând în zeci de milioane de exemplare. Zafon scrie la fel de frumos şi de înrobitor pentru adolescenţi – dovadă stă seria romanelor Prinţul din negură, Palatul de la Miazănoapte şi Luminile din septembrie – şi pentru adulţi: Umbra vântului, Jocul îngerului, Prizonierul cerului şi Marina.
În proza sa se simte influenţa puternică a clasicilor literaturii de secol XIX, condimentată cu o intrigă demnă de romanele poliţiste şi cu un pic de umor englezesc, totul fiind potenţat de o construcţie literara impecabilă. Citiţi în exclusivitate câteva răspunsuri din interviul acordat BookMag:
Vă place să vă jucaţi cu minţile cititorilor, să îi stârniţi să se aventureze în lumi neexplorate. Într-o cronică din New York Times eraţi descris aşa: „un melanj de Gabriel Garcia Marquez cu Umberto Eco şi Jorge Luis Borges”…. Cum vă definiţi stilul personal?
Mult mai simplu: Carlos cu Ruiz şi cu Zafon, cum sună aşa?
Ce e mai greu să scrieţi, o carte pentru adulţi sau una pentru adolescenţi?
Toate cărţile sunt al naibii de greu de scris. Cel puţin aşa e în cazul meu.
Aţi încercat vreodată să scrieţi şi altceva în afară de ficţiune?
Sunt esenţialmente prozator. Am lucrat şi ca scenarist, dar nu pot spune cu mâna pe inimă că a scrie scenarii e vreo îndeletnicire literară. Și am mai scris povestiri, dar nu am trecut niciodată graniţa spre alt gen decât ficţiunea.
Care e originea lumilor minunate pe care le creaţi? Ce vă inspiră pentru un nou proiect literar?
Pentru mine poveştile încep de obicei cu o imagine, o metaforă vizuală care mă intrigă şi care are un anume sens doar pentru mine. Încerc apoi să găsesc povestea din spatele imaginii şi mă trezesc îmbarcat într-o călătorie prin amintiri, experienţe…Scrisul vine din inimă, dar trebuie trecut prin creier înainte să ajungă la degete…
Există scriitori al căror meşteşug îl admiraţi?
Admir mulţi scriitori. O să vă dau doar două nume din câteva zeci. Dintre cei intraţi în posteritate îl admir pe Charles Dickens, iar dintre cei care creează încă o admir pe Joyce Carol Oates. Dar am o listă înfiorător de lungă!
De ce aţi ales să fiţi scriitor? Aveaţi vreo alternativă?
Dintotdeauna mi-am dorit să fiu scriitor, cred că e un vis care a prins contur încă din copilărie. Și niciodată nu am avut vreo îndoială că nu va fi aşa, dar dacă aş fi ajuns să aleg altceva, cred că aş fi dorit să fiu muzician.
Aveţi vreun violon dIngres (pasiune) care vă acompaniază momentele de creaţie sau pe cele de relaxare?
Muzica este cea care mă însoţeşte aproape permanent. Dar în loc de vioară, eu cânt la pian şi compun muzică pentru diverse instrumente, doar de amuzament.
Ce cărţi aţi pune pe lista de lecturi pentru vacanţă?
Orice mi-aş dori. Fiecare trebuie să se lase sedus de tot soiul de cărţi, mai ales de cele necunoscute şi neîncercate.
Cărţile au puterea să ne schimbe sufletele şi minţile?
Îmi doresc să fie aşa! Cărţile bune se apropie de acest miracol. Restul depinde de noi, cred.
Barcelona este unul dintre personajele centrale ale romanelor dumneavoastră. Păreţi foarte îndrăgostit de acest oraş. Ce v-a fermecat la el?
E oraşul meu, aici am fost născut, crescut şi am trăit cea mai mare parte a vieţii mele. Nu sunt atât fermecat cât bântuit, oraşul ăsta mă bântuie. Barcelona este ca şi mama mea, aş putea spune…
Virginia Costeschi – Bookmag