Dacă ai ticuri verbale sau obișnuiești să îți dregi glasul la fiecare cuvânt, s-ar putea să fie mai mult decât un simplu obicei enervant. Vezi ce spun cercetătorii despre aceste ticuri.
Îți dregi glasul
O persoană care își drege constant glasul poate avea o problemă cu sinusurile sau o rinită cronică, potrivit cercetătorilor citați de rd.com. Apare, de obicei, când un iritant (de obicei, un alergen) inflamează membrana în partea superioară a tractului respirator. Oamenii are au alergii ce durează tot anul pot avea mereu o acumulare de mucus în gât, astfel că simt nevoia să curețe. O altă cauză a acestui obicei poate fi refluxul gastro-esofagian. Când acidul trece din stomac în esofag, gâtul se umflă. Mucusul se prinde de țesutul inflamat și provoacă răgușeală și tuse.
Ai un tic verbal
Unele persoane simt nevoia să spună câte un cuvânt care nu are nicio legătură cu restul frazei. Studiile au arătat că oamenii care au ticuri verbale sunt mai gânditori și mai conștiincioși decât cei care nu au astfel de obiceiuri. Cercetătorii susțin că oamenii simt nevoia să adauge aceste „cuvinte de umplutură” trag, astfel, de timp pentru a se gândi bine la ce vor să spună.
Postezi prea multe pe Facebook
Dacă obișnuiești să dai detalii despre viața ta pe Facebook, nu este cazul să renunți la acest obicei. Cercetătorii de la Universitatea Harvard au constatat că acest obicei îți dă o senzație de bine. Studiul a scos la iveală faptul că vorbitul despre tine însăți activează o regiune a creierului care este stimulată, de obicei, de recompense. Doar 60% dintre conversațiile care au loc în viața reală au legătură cu tine, restul fiind despre alte subiecte.
Îți muști unghiile
Dacă îți muști unghiile, ești o perfecționistă, potrivit unui studiu publicat în „Jurnalul de Terapie Comportamentală și Psihiatrie Experimentală”. Psihologii au întrebat 48 de participanți cât de des au emoții precum plictiseală, furie sau anxietate și i-au pus în situații care atrăgeau plictiseală sau relaxare. Astfel au observat că oamenii sunt mai tentați să își muște unghiile cânt sunt plictisiți, decât atunci când sunt relaxați. Perfecționiștii se plictisesc mai repede decât ceilalți și au tendința de a-și mușca unghiile.
Ești ipohondră
Dacă ai mereu impresia că ești bolnavă sau îți este teamă că vei lua o bacterie periculoasă, s-ar putea să ai o boală psihică. Nu ignora aceste simptome și cere sfatul specialistului. De cele mai multe ori poate fi vorba de depresie și ai nevoie de medicamente.
Sursa foto: 123rf.