Prezentatorii „Cronicii Cârcotaşilor” ne spun consideră că trăim într-o ţară de poveste, cum se descurcă cu cei mici, în postura de tătici, sau la ce activităţi gospodăreşti se încumetă, ne-au povestit cu umor simpaticii moderatori.
Cine ar fi în topul celor mai ofertante personaje din showbizul românesc?
Mişu: Cele mai ofertante sunt persoanjele care apar la televizor. Se spune că televizorul îngraşă, că ai cu 5 kg mai mult pe ecran, dar adevărul e că şi tâmpeşte. Apar ciudăţenii cu IQ-ul sub 50.
Codruţ: Dan Diaconescu, care aşteaptă scoaterea României la vânzare, Luminiţa din Tulcea, care a pus pe jar, cu ochii şi atitudinea ei, toţi bărbaţii, şi Mariana Moculescu, care a ajuns să facă duş în faţa tuturor.
Dar preferatele voastre care sunt?
Mişu: Mai nou, mie îmi place foarte mult prinţesa Kate. A dovedit că e umană, are calităţi absolut normale, pe care le apreciez ca şi cunoscător.
Codruţ: Le ţin pentru mine, ca nu cumva să uit pe cineva şi să apară discuţii.
România e o ţară de poveste?
Mişu: Da, şi nu de groază, ci de adormit electoratul. E un continuu cântec de leagăn, dar leagănul izbeşte „copilul-popor” cu capul de perete.
Codruţ: Da, este o ţară de poveste pentru cei care vor să investească. Pentru noi, este o ţară de poveste cu chinuri, pentru că, după cum prea bine vedeţi, cele mai mari bătăi de joc le suportă şi le înghite poporul. Să sperăm că nu va mai dura mult această perioadă şi că vom lua şi noi atitudine, aşa cum au luat şi alţii, din alte ţări.
Mişu, în condiţiile economico-sociale actuale îţi vine uneori să te muţi în munţi, la pensiunea proprietate personală?
Dacă am construit o pensiune nu înseamnă că sunt deja pensionar. Dar, din cauza crizei, am început să cresc pe lângă casa omului hrană eco.
Codruţ, tu unde te-ai muta?
M-aş muta într-un loc unde să nu mai înghit atât de mult praf. În zona unde locuiesc, primarul a promis că face şi drege şi n-a făcut nimic, în şase ani de mandat.
Ambii sunteţi tătici. Care este activitatea voastră preferată cu cei mici: să le citiţi poveşti, să vă jucaţi, să le cântaţi?
Mişu: Sunt între activităţi. Lui Andrei îi citesc poveşti, iar Eva deja îmi citeşte ea mie. Am încercat să le cânt, dar ţipă şi fug.
Codruţ: Depinde de vârstă. Acum, ultima găselniţă a lui fi-miu e să mergem la Ferma Animalelor, să arăm. El stă la volan cu nenea tractoristul, iar eu în remorcă. Ultima dată am arat 4 brazde, a câte 700 de metri. Deci, gândiţi-vă câţi km am stat eu în remorcă şi fi-miu la volan.
Să fii părinte e mai greu decât vă aşteptaţi sau v-aţi obişnuit între timp?
Mişu: A fi părinte înseamnă a trăi viaţa la intensitate dublă. Asta şi datorită faptului că nu mai ai somn, deci şi noaptea e tot zi.
Codruţ: Nu este greu. E greu atunci când sunt departe de el, când trebuie să plec prin ţară. Mă apucă un dor de el… Îmi place mult să fiu părinte. Mai nou ne uităm la motociclete pe youtube şi îmi zice uneori: „Tăticule, cum de ţi-a venit ideea să dai pe motociclete, că şi eu tot asta voiam”. Mai nou, merge pe bicicletă fără roţile ajutătoare şi nu are decât 3 ani şi 7 luni.
V-aţi duce micuţii la „Copiii spun lucruri trăsnite” sau v-ar fi frică…?
Mişu: Nu au ce să spună compromiţător. Le spune tata pe toate la „Cronicuţă”.
Codruţ: Nu, nici pe departe. Chiar mi-aş dori lucrul acesta pentru că băiatul meu este un tip dezgheţat, simpatic şi haios, ca tatăl sau.
Sunteţi familişti convinşi?
Mişu: Şi chiar dacă nu ne considerăm, pot soţiile să ne convingă.
Codruţ: Da hotărât. Familia îţi oferă suportul necesar şi te încarcă cu energie.
În timpul liber, ce îndatoriri gospodăreşti aveţi?
Mişu: Când am timp sunt fericit să pot şterge de praf telecomanda. În rest, duc gunoiul, dar… pentru condiţia fizică.
Codruţ: Da, mă implic în activităţile gospodăreşti. De curând am copt ardei şi vinete pentru zacuscă. Fac tot ceea ce este necesar.
Ce aşteptări aveţi de la viitor?
Mişu: Într-o vreme îmi doream şi eu o ţară ca afară. Acum nu mai vreau. Sunt convins că, la cât de pricepuţi suntem, o să facem una ca în Africa.
Codruţ: Aştept să se asfalteze zona în care locuiesc, ca să nu mai înghiţim atâta praf. Îmi doresc să ne fie bine nouă, tuturor, iar copiii noştri să o ducă mai bine decât noi.