Capote pentru şoselele imaginaţiei

23.03.2011, 13:15.

Un critic rafinat mi-a reproşat ideea de a scrie un roman decapotabil. Spunea că denumirea duce cu gândul la argoticul franţuzesc pentru prezervativ.
Apoi, spunea el, unde am văzut eu ca o maşină să schimbe capotele? Asta se poate întâmpla numai la căruţele cu coviltir. M-am apărat răspunzând că cei care conduc decapotabile în ţara asta ar trebui să mâne căruţe, mai degrabă. Deci subtitlul de roman decapotabil poate fi interpretat şi ca un omagiu căruţaşului român îmbogăţit după Revoluţie.

Pe de altă parte, m-am gândit cât de mult le place femeilor să se plimbe în maşini decapotabile. Cred că şi în ianuarie ar circula cu capota ridicată, dacă bărbatul de lângă ele nu ar fi reumatic şi fragil. Maşina pe care am construit-o eu e mult mai deşteaptă decât o decapotabilă reală, fie ea oricât de luxoasă.

Nu numai că permite jocul cu 20 de capote, dar fiecare dintre ele este personalizată. Cum e să demarezi pe şoselele imaginaţiei cu o capotă inscripţionată: ghete, cizme, pantofiori? Ori clinica de animale mici sau tânăr şi nikel? Ca să nu mai zic de capotele pentru litoral: paraşute, pocnitori şi lumina e dusă cu capul! Există o capotă pentru circuitul de viteză Bucureşti-Ploieşti: femeia 2000. Dar şi una pentru periferie: bulaii.

Deşi, eu, unul, dacă aş fi în locul dumneavoastră, aş monta prima oară ghid de vrăji pentru babe sprintene. Promit ca următorul roman să fie despre coafurile care se potrivesc cu maşina mea decapotabilă.

Pentru bărbaţi nu promit nimic! Ei să-şi vadă de jeep-urile lor de cărat frigidere. Şi totuşi, suflet milos cum mă ştiu, le dăruiesc şi lor o capotă din cele 20: şi sărac şu cu cucu’ mic. (Confesiune a scriitorului Felix Nicolau pornind de la romanul Pe mîna femeilor, Cartea Romanească, 2011)

Ea trage toate sforile şi învîrte lumea pe degetul mic. El se apără prin umor şi cinism. Ba se şi ascunde sub o sumedenie de nume care se perindă de-a lungul acţiunii ca nişte etichete pe sticle cu băuturi diferite. Se ştie cine este pe mîna femeilor, dar nu şi cine mai scapă de acolo.

Pe mîna femeilor este un experiment burlesc plin de umor şi de nerv satiric. Felix Nicolau îşi surprinde (plăcut) cititorii nu numai prin formula narativă insolită, ci şi prin verva ieşită din comun cu care înregistrează fizionomia unei societăţi romîneşti consumiste şi a lumii tabloidizate în care trăim.

Argotismele, kitsch-ul cel de toate zilele, personajele de comedie grotescă constituie ingredientele unei scrieri conduse cu mînă sigură şi cu virtuozitate stilistică către un roman decapotabil prevăzut cu douăzeci de capote pe care orice cititor le poate schimba după chef, nevoie sau din pură disperare.

Felix Nicolau este conferenţiar universitar de literatura engleză. A publicat mai multe volume: romanul Tandru şi rece (Cartea Românească, 2007), precum şi cărţi de critică şi istorie literară: Codul lui Eminescu, Anticanonice şi Homo imprudens. Colaborează cu proză, eseu şi critică literară la numeroase publicaţii culturale şi este redactor al revistei Poesis internaţional.

Foto: PR