Când va avea loc Noaptea Muzeelor. Vezi care sunt noutățile ediției din 2018

.
Nu mai este mult până la unul dintre cele mai așteptate evenimente ale anului: Noaptea Muzeelor. Anul acesta, muzeele își vor deschide porțile în noaptea de sâmbătă, 19 mai, între orele 17:00 și 07:00.

Evenimentul nu are loc doar în România, ci în toată Europa. Mii de instituții de pe continent își deschid porțile vizitatorilor până târziu în noapte.

Ce este Noaptea Muzeelor

Iniţiată de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa și patronată în prezent de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor, Noaptea Muzeelor este un eveniment de succes european desfăşurat la nivel internaţional şi aflat anul acesta la a 14-a ediţie.

În România evenimentul este organizat de către Rețeaua Națională a Muzeelor, membră în conducerea celei mai mari rețele pan-europene a muzeelor Network of European Museum Organisations.

Citește și: Un muzeu din Paris a permis accesul vizitatorilor nudiști

Mii de muzee şi instituţii culturale din 37 de ţări europene își aprind luminile și își deschid porțile în aceeași noapte. Milioane de europeni sărbătoresc cultura ieșind pe străzi în aceeași noapte, însoțiți de prieteni și familii.

În Capitală 44 de instituții vor participa la Nopatea Muzeelor, printre care se numără Muzeul Parfumului și Muzeul Kitsch-ului.

În ţară vor fi organizate 32 de trasee, circuite ghidate – „detectivistică pe obiecte” -, iar începând cu data de 7 mai, Televiziunea Română va difuza, de luni până vineri, zece scurtmetraje documentare despre feţele neştiute şi nevăzute a 10 muzee din Bucureşti, poveşti spuse de Maia Morgenstern.

Noutățile ediției din 2018

Documentarele au fost realizate cu asistența specializată a unor experți muzeali și surprind aspecte neștiute sau nemărturisite ale muzeelor selectate:

– Muzeul Țăranului Român

– Muzeul Național de Artă al României

– Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”

– Muzeul Național al Literaturii Române

– Palatul Mogoșoaia

– Muzeul Național de Geologie

– Centrul expozițional documentar al Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”

– Muzeul Național Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida”

– Muzeul Național „George Enescu”

– Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi

Citește și: Statui imense de ciocolată au fost expuse într-un muzeu din Belgia

De asemenea, această ediție cuprinde și alte proiecte special gândite pentru a fi cât mai prietenoasă interacțiunea între muzee și vizitatori, Questo oferind și anul acesta trasee muzeale digitale care pot fi explorate gratuit. Peste 34 de muzee au creat, prin aplicația Questo, tururi prin care publicul va descoperi singur spațiul, poveștile, expozițiile și exponatele.

Lista și programul muzeelor

Iată o serie de evenimente și acțiuni culturale care au anunțat deja programul pentru Noaptea Muzeelor 2018:

Romanian Design Week – Expoziția Centrală
7 PM – 12 AM

Muzeul Universității de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu
7 PM – 12 AM

Castelul Stirbey – Muzeul Sinaia

Muzeul de Paleontologie-Stratigrafie
7 PM – 1 AM

Opera Comică pentru Copii
7 PM – 12 AM

Complexul Muzeal Arad
8 PM – 2 AM

Muzeul Național de Artă al României – MNaR (Sediul Central)

Muzeul Colecțiilor de Artă

Muzeul Național de Artă Contemporană – MNAC

Muzeul Național al Aviației Române

Muzeul Național Cotroceni

Muzeul Național de Istorie Naturală ”Grigore Antipa

Muzeul Național de Geologie

Muzeul Național ”George Enescu

Muzeul Național al Literaturii Române

Muzeul Național al Pompierilor – Foişorul de Foc (observator al incendiilor şi turn de apă)

Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti

Muzeu Național Tehnic prof. ing. Dimitrie Leonida

Muzeul Național al Țăranului Român

Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi

Cimitirul Bellu

Muzeul de Artă “Vasile Grigore pictor și colecționar”

Muzeului Militar Național “Regele Ferdinand I

Muzeul Căilor Ferate – CENAFER

Muzeul de Istorie și Cultură a Evreilor din România

Muzeul de Artă Populară “Doctor Nicolae Minovici” – Muzeul Municipiului București 

Casa Filipescu-Cesianu – Muzeul Municipiului București 

Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu Storck – Muzeul Municipiului București 

Muzeul George Severeanu – Muzeul Municipiului București 

Muzeul “Ligia și Pompiliu Macovei” – Muzeul Municipiului București 

Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” – Muzeul Municipiului București

Palatul Suțu – Muzeul Municipiului București 

Muzeul Theodor Aman – Muzeul Municipiului București 

Muzeul de Artă Veche Apuseană „Ing. Dumitru Furnică – Minovici

Casa memorială „Liviu și Fanny Liviu Rebreanu

Casa memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor

Casa memorială „Ion Minulescu și Claudia Millian

Casa memorială „George și Agatha Bacovia

Centrul Cultural Palatele Brâncovenești, Mogoșoaia

Arhivele Naționale ale României

A.R.C.E.N.

Casa Experimentelor

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București

Biblioteca Centrală Universitară ”Carol I

Galeria Galateca

EFdeN 4C

Sursă foto: Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton