Dacă îți plănuiești nunta sigur te întrebi când nu se fac nunți în 2017.
Te pregătești pentru nuntă? Nunta e un eveniment extrem de important în viața unui om. Înainte să alegi data nunții, trebuie să ai grijă să afli totul pentru nuntă: locație nuntă, formația care va cânta, florile pentru nuntă, rochia de mireasă, costumul de ginere, pantofii mirilor, cadoul pentru nași etc
Pe scurt, zilele în care nu se fac nunți în 2017 sunt zilele de sărbătoare (Paște, Crăciun) și în zilele de post, dar există și alte zile mai speciale pe care le găsești mai jos.
În 2017 nunțile se pot organiza după data de 7 ianuarie.
Când nu se fac nunți în 2017 – părerea wedding plannerului
Specialiștii care se ocupă de organizarea nunților îți recomandă să nu alegi nici zile ca Sfântul Valentin, ziua de 8 martie, ziua copilului, 1 mai, ziua de Halloween, zilele de 13, zilele în care au loc competiții sportive sau culturale importante.
Lunile în care vei avea cele mai bune oferte din punct de vedere al locației, ornamentelor florale, a fotografului sau a ținutei sunt lunile de iarnă, primăvară sau toamnă. Cele mai populare luni pentru nunți sunt iulie, septembrie și octombrie.
O superstiție românească spune că nu e bine ca o nuntă să fie făcută în luna mai, pentru că nu va rezista.