Când este Dragobetele în 2018

.
Dragobetele se sărbătorește în fiecare an pe data de 24 februarie, iar în 2018 va cădea într-o zi de sâmbătă, spre bucuria cuplurilor care aleg să sărbătorească iubirea în stil românește.

Dragobetele este sărbătoarea iubirii la români sau, cu alte cuvinte, Ziua Îndrăgostiților autohtonă, și marchează, totodată, și începutul primăverii. În tradiția populară se spune că Dragobetele este întocmai fiul babei Dochia și este reprezentat ca un tânăr chipeș și extrem de iubăreț care seduce fetele, de acolo și celebra zicală: ”Dragobetele sărută fetele!”.

Sărbătoarea Dragobetelui este întâmpinată de Valentine’s Day, Ziua îndrăgostiților în tradiția occidentală, care se sărbatorește pe data de 14 februarie, iar în 2018 cade în mijlocul săptămânii, într-o zi de miercuri.

Este foarte important să știm când este Dragobetele în 2018 deoarece, pe lângă multe alte obiceiuri care se practică cu ocazia acestei sărbători, tradiția impune ca pe 24 februarie să sărutăm, sau cel puțin să atingem, o persoană de sex opus. Astfel, vom avea noroc în dragoste tot anul. Dacă nu vom urma datina de Dragobete 2018, credințele populare spun că vom fi tot anul singuri și nu ne vom întâlni jumătatea decât după Dragobetele următor.

De Dragobete, pe 24 februarie, se spune că tinerele necăsătorite trebuie să strângă „zapada zânelor”, adică rămășițele de zăpadă pe care le întâlnesc în cale și apoi să le topească. Apa obținută astfel, se credea în trecut, că este magică și ajută la farmecele de iubire, iar fetele trebuie să se spele cu aceasta pe față pentru a fi frumoase și cuceritoare.

Citește și – Când este Valentine’s Day 2018. Tradiții și superstiții de Ziua Îndrăgostiților 

Citește și – Superstiții de Dragobete. Ce trebuie să faci pe 24 februarie pentru a avea parte de dragoste tot anul

Sursă foto: 123rf

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton