Travel în Style, cu Ioana Burcea

.

Ioana Burcea este absolventă Bayes Business School, din Londra, cu bursă de merit în specializarea Business Studies, are un master la Imperial College London, licențiată în marketing-ul de top, specialistă în savoarea gastronomică a patiseriei franțuzești artizanale, creatoare a unui concept inedit de exquisite event în România și… călător neobosit, cu un suflet menit să răscolească lumea, în căutarea acelui sens aducător de pace și uimire, înțeles doar de cei asemeni ei, cu firi sensibile și voluntare, cu o aplecare definită către lucurile duse perfect până la capăt.

Pentru Ioana Burcea, călătoriile sunt un mod de viață. De aceea, ținutele ei sunt atent gândite și concepute în funcție de destinația aleasă, de climă și de activitățile pe care intenționează să le facă.

Sfatul prețios pentru călătoriile lungi, cu avionul: zborul este oarecum dificil pentru organism, de aceea ar trebui să alegem haine comode și, cel mai important, trebuie să purtăm pe toată durata zborului, șosete compresive, mai ales dacă zborul are peste 2 ore.”

Piesele esențiale din garderoba unei femei, atât cele pe care le luăm cu noi în călătorii, cât și hainele din viața noastră cotidiană trebuie să fie…. timeless: eterne și atemporale, având principala calitate de a rămâne elegante și adecvate pentru o perioadă îndelungată.

„Nu trebuie să fie piese din ultimele colecții de designer, ci mai degrabă haine cu personalitate”, a adăugat Ioana.

Cele trei piese esențiale

Din garderoba oricărei femei nu trebuie să lipsească trio-ul de aur: un sacou clasic, cu o croială perfectă pe umeri și trup, o pereche de blugi care să complimenteze coapsele și o colecție de accesorii cu personalitate care să scoată în evidență ținutele alese. „Accesoriile desăvârșesc ținutele” spune Ioana Burcea.

O haină nepurtată este o haină neiubită…

Renunțăm la hainele pe care nu le mai purtăm? Categoric. Multe dintre ținutele care stau „la păstrare” în dulap, peste ani, nu ni se mai potrivesc. Sfatul Ioanei: poate își fac loc în garderoba altei femei, de aceea eu încurajez orice garage sale sau pop-up store-urile”.

Pentru detalii despre ce trebuie să conțină bagajul nostru în călătorii, ce înseamnă cu adevărat ținutele timeless și care este perioada după care decidem că e cazul să renunțăm la hainele nepurtate din garderobă, urmărește materialul video cu Ioana Burcea:

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton