Micul dejun la hotel. Ce tipuri de mic dejun poţi primi la hotel

.

Mulți călători se bazează pe micul dejun la hotel și multe hoteluri se bazează pe micul dejun să atragă mai mulți clienți. În funcție de regiune sau de standardele hotelului, poți întâlni mai multe tipuri de mic dejun, fiecare cu specificul lui și cu diverse preparate apetisante.

Micul dejun la hotel poate face diferența dintre o cazare bună și una excepțională. Peste 60% dintre călători caută în mod deosebit hoteluri unde pot primi micul dejun fie de tip bufet, fie la pachet.

Un sondaj realizat de Hyatt Place în 2020 a constatat că 63% dintre călătorii frecvenți și-au ales hotelul datorită ofertei cu diverse tipuri de mic dejun. Este cea mai importantă masă a zilei, atât pentru turiștii care se află în vacanță și pleacă să colinde orașele, dar și pentru călătorii în interes de afaceri. Iar un mic dejun cu produse proaspete și delicioase te va convinge să acorzi o notă bună hotelului respectiv și chiar să revii pentru un nou sejur.

Ce beneficii au hotelurile care oferă mic dejun

Micul dejun la hotel este un avantaj de care se bucură clienții, dar care contribuie foarte mult la calitatea serviciilor oferite de unitatea de cazare. Hotelurile și pensiunile care oferă diverse tipuri de mic dejun, fie că sunt incluse în prețul camerei, fie că sunt oferite pentru un preț standard, au de câștigat.

Dar important este ca alimentele, cafeaua și băuturile incluse în micul dejun să fie proaspete, apetisante și de calitate. Un mic dejun cu produse învechite și cu un aspect dubios nu va face decât să îndepărteze turiștii. Iar clienții nemulțumiți vor reacționa imediat pe rețelele de socializare și pe platformele de rezervări.

În schimb, un mic dejun de calitate va aduce un plus de valoare care va fi apreciat de turiști. Micul dejun la hotel:

  • facilitează rezervările și atrage mai mulți clienți;
  • face diferența dintre o cazare obișnuită și una foarte bună;
  • îmbunătățește imaginea unității de cazare;
  • dovedește cât de bună este bucătăria hotelului și cât de creativ este bucătarul șef;
  • atrage aprecierea inspectorilor din turism;
  • îmbunătățește ratingul unității de cazare și, posibil, gradul de clasificare.

Bufet sau a la carte. Diferențe și avantaje

Micul dejun de tip bufet este adesea întâlnit în hotelurile mari, cu mii de clienți săptămânal și cu o bucătărie generoasă, unde se gătește la foc continuu. Micul dejun a la carte se servește individual, conform preferințelor clienților, în funcție de meniul restaurantului.

Micul dejun de tip bufet trebuie să fie variat, să răspundă tuturor pretențiilor și gusturilor, și să ofere deopotrivă preparate reci și calde, alături de o gamă largă de cafele, sucuri, fructe și prăjituri. Clienții își aleg singuri alimentele și preparatele preferate, ceea ce face ca acest tip de mic dejun să fie foarte popular și apreciat. Cu toate acestea, există și temerea că unele alimente precum brânzeturile, mezelurile sau prăjiturile se refolosesc în zilele următoare, dacă nu au fost consumate.

Mesele de tip bufet sunt de obicei incluse în prețul camerei, iar principalul avantaj este că se servesc dimineața devreme, sunt mai rapide, câștigi timp și îți alegi numai ceea ce îți place să mănânci. Ele sunt apreciate și de vegetarieni care au o gamă largă de alimente specifice meniului vegetarian sau vegan de unde pot alege.  

Micul dejun a la carte presupune să alegi din meniu preparate specifice meselor de dimineață așa cum sunt clătitele, omleta, frigănelele sau sandviciurile calde. El este preparat pe loc și se plătește separat. Pentru a veni în întâmpinarea clienților, multe hoteluri oferă două sau trei variante de mic dejun, la un preț prestabilit, dar care includ aproape tot ce ți-ai putea dori să mănânci dimineața, de la preparate calde, la mezeluri, brânzeturi și unt, cafea sau ness și dulciuri.

Meniul a la carte presupune să dai comanda și să aștepți prepararea alimentelor, dar unii turiști preferă acest gen de masă considerând că este mult mai proaspătă și bine gătită. Este un mic dejun întâlnit mai mult în pensiuni și hoteluri mici, unde se evită risipa de alimente și se gătește riguros.  

Micul dejun la pachet

Acest tip de mic dejun a luat amploare în timpul pandemiei de Coronavirus și este ales de călătorii grăbiți sau de turiștii care se află în tranzit. Hotelurile vin în întâmpinarea turiștilor cu un program încărcat sau clienților care vin în interes de afaceri și care nu au timp să savureze pe îndelete masa de dimineață.

Micul dejun la pachet cuprinde de obicei sandviciuri, dulciuri și fructe, alături de cafea sau ceai, o sticlă de apă sau de suc. El poate fi comandat cu o seară înainte la recepție, dacă dimineața ești prea grăbit și pleci la ore foarte matinale. 

Tipuri de mic dejun oferite în hoteluri și pensiuni

Micul dejun la hotel. Ce tipuri de mic dejun poţi primi la hotel
Mic dejun oferit la un hotel din Atena

Turiștii care caută unități de cazare de calitate se așteaptă să primească și micul dejun la hotel. De cele mai multe ori, călătorii sunt interesați de micul dejun inclus în prețul de cazare, deși acesta stârnește controverse și mulți turiști se tem că vor primi alimente și produse de o calitate îndoielnică. Când ți se oferă micul dejun inclus, este bine să citești opiniile celorlalți călători și să te asiguri că turiștii au fost mulțumiți de masă și că au apreciat calitatea micului dejun.

Micul dejun oferit la un preț standard este și el apreciat de clienții hotelurilor. Chiar dacă plătesc în plus, de cele mai multe ori micul dejun contra cost este unul de bună calitate, îndestulător și variat.

Toți turiștii apreciază masa de dimineață și mulți călători abia așteaptă să ia micul dejun la hotel, chiar dacă acasă nu servesc niciodată micul dejun. În călătorie sau în vacanță, micul dejun îți oferă acel răgaz necesar de dimineață pentru a-și face planurile pentru o nouă zi, timp în care ești servit cu o cafea caldă și cu preparate apetisante.

Iată și cele mai întâlnite tipuri de mic dejun pe care le poți găsi în hoteluri și pensiuni, cum faci diferența dintre ele și ce fel de preparate include fiecare.

Micul dejun continental sau european/Continental breakfast

Este unul dintre cele mai populare tipuri de mic dejun, des întâlnit în Uniunea Europeană și în America sau Canada. Acest tip de mic dejun este originar din Europa și are o tradiție de peste un secol.

Micul dejun continental sau european constă în ceai, cafea, suc de portocale sau lapte dulce, pâine/pâine prăjită sau croissant, unt, gem sau miere, brânzeturi și mezeluri fine. Hotelurile cu mai multe stele oferă de obicei o gamă mai variată de alimente și adaugă cereale, fructe proaspete și o gamă de prăjituri de casă precum pandișpanul cu fructe, checul sau brioșele.

Micul dejun englezesc/ English breakfast

Așa cum îi spune și numele, este un mic dejun originar din Marea Britanie, iar dacă întâlnești această ofertă la hotelul tău, te poți aștepta la o masă de dimineață foarte consistentă. Conform tradiției, britanicii obișnuiesc să servească micul dejun mai târziu și de multe ori acesta înlocuiește masa de prânz, astfel că include câteva preparate pe care alți europeni nu le-ar mânca niciodată dimineața așa cum este fasolea sau șunca prăjită.

Micul dejun englezesc include preparate foarte sățioase și destul de grase precum cârnații, șunca prăjită, ouăle prăjite sau omleta cu brânză, fasolea, ciupercile și roșiile călite la tigaie, sângeretele sau chiftele sățioase. El este acompaniat de pâine prăjită, frigănele și dulciuri de casă, alături de o cană mare de ceai, cafea și unt din belșug.

Micul dejun american/ American breakfast

Este un mic dejun foarte sățios, care combină de obicei alimente din micul dejun european cu cele preferate de britanici. La un mic dejun american trebuie să te aștepți să găsești ouă și șuncă prăjite, omletă, brânzeturi, gofre și clătite americane, mult unt, sirop de arțar, miere și dulcețuri, brioșe, chec și cereale. Este unul dintre cele mai bogate tipuri de mic dejun, la care se adaugă sucul de portocale, laptele, cafeaua și cacaoa caldă.

Este un mic dejun care se servește de obicei de tip bufet pentru a permite turiștilor să aleagă doar ceea ce consideră că le place mai mult. Dar poate fi servit și în porții individuale, în funcție de preferințele clienților.

Micul dejun asiatic/ Asian Breakfast

În țările din Asia, micul dejun la hotel este o adevărată experiență a gusturilor intense pentru un călător european. În funcție de regiune, poți gusta la micul dejun din renumitele pachețele de primăvară, găluște dulci sau colțunași aburinzi, chifle cu făină de orez, salate din diverse legume, dar și legume murate și picante.

Se mai servește carne de pește, fructe de mare, boluri cu orez și o mulțime de sosuri iuți sau dulci și aromate. Supele de tăiței cu legume se numără și ele printre preparatele de dimineață. Este un start bun să intri în bucătăria asiatică, să descoperi gusturi noi și preparate exotice pe care le poți cere în timpul zilei și la restaurantele din oraș.

Micul dejun oriental/ Oriental Breakfast

Multe hoteluri din Istanbul sau Dubai oferă un mic dejun american sau continental de tip bufet, dar și un mic dejun oriental cu preparate specifice, pe care le poți degusta în voie.

Profită de această ofertă pentru a descoperi diverse preparate precum humusul, tahini, salata de vinete, salata de roșii picante, chebabul, chifteluțele din năut sau salatele aromate pe bază de orez, diverse iaurturi, măsline și lipii, alături de sosuri delicioase.

sursa foto: Profimediaimages.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton