Care este singura țară care se întinde pe trei continente

.

Un număr de șapte state ale lumii au teritorii pe două continente, dar există o singură țară care se întinde pe trei continente. Multe țări au insule sau lanțuri muntoase care aparțin unui alt continent, dar un singur stat reușește să se întindă pe trei continente.

Turcia, Egipt, Georgia sau Kazahstan se numără printre cele mai cunoscute state care au teritorii pe două continente. Rusia este cea care are un mic teritoriu și pe un al treilea continent, ea fiind cea mai mare țară din lume și totodată singura țară care se întinde pe trei continente.

Datorită acestei particularități, Rusia este considerată un stat transcontinental. Suprafața Rusiei depășește 17 milioane de kilometri pătrați, dar cea mai mare parte a teritoriului său nu este locuită. Cei mai mulți ruși preferă să trăiască în partea europeană a Rusiei, asfel că un procent covârșitor al populației, și anume peste 77%, trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Cu toate acestea, Rusia este extinsă aproape pe toată Asia de Nord și numai o parte a țării cuprinde un teritoriu extins din Europa de Est. Rusia este atât de vastă, încât este străbătută de 11 fuse orare.

Cele 7 continente ale lumii

Continentul este o vastă întindere de uscat înconjurată total sau aproape total de ape, fie ele oceane sau mări. Unele continente cuprind și insule sau arhipelaguri vecine. Împreună cu acestea, formează învelișul uscat al Terrei care, în mod surprinzător, totalizează doar 27% din suprafața totală a planetei.

Continentele sunt cele mai întinse suprafețe de uscat terestre, urmate apoi de peninsule și insulele aferente lor. Granița unui continent se extinde până la limita platformei continentale care poate fi la sute de kilometri în largul oceanului.

Cele șapte continente ale Pământului sunt:

  • Asia
  • Africa
  • America de Nord
  • America de Sud
  • Antarctida
  • Australia
  • Europa

Asia

Asia este cel mai mare și cel mai populat continent, având aproximativ 30% din suprafața terestră și 60% din populația Terrei. Asia cuprinde o varietate de ecosisteme, de la recifurile de corali din Marea Roșie, la taigaua siberiană, până la munții Himalaya. Aici se află China, India și Japonia, statele arabe și cel mai înalt munte din lume, Everestul. Asia se întinde de la Cercul Arctic până la cca 10° sub Ecuator. Granița dintre Europa și Asia din munții Ural din Caucaz este disputată.

Africa

Continentul african acoperă aproximativ 20% din suprafața terestră și este al doilea cel mai mare continent după Asia. Africa găzduiește o populație de 1,2 miliarde de oameni și peste 3.000 de grupuri etnice. Ca geografie, Africa are o multitudine de peisaje, de la deșertul arid al Saharei până la zonele umede ale marilor fluvii și piscurile Muntelui Kilimanjaro. Granița dintre Asia și Africa este considerată a fi Canalul Suez, continentul african întinzându-se de la Marea Mediterană până la Capul Bunei Speranțe.

America de Nord

Al treilea cel mai mare continent, America de Nord, cuprinde Statele Unite, Canada și Mexicul, precum și numeroase insule din Caraibe și teritoriile arctice. America de Nord are o suprafață totală de uscat de peste 16% din suprafața uscată a Terrei. Ea mai cuprinde Groenlanda, America Centrală, precum și majoritatea insulelor caraibiene. Din punct de vedere politic Groenlanda ține însă de Danemarca și deci de Europa. Arhipelagul Hawaii face parte fizic din Oceania, dar politic face parte din Statele Unite ale Americii.

America de Sud

Acest continent se întinde dinspre Ecuator până la Capul Horn și acoperă 12% din suprafața terestră. America de Sud găzduiește bazinul fluviului Amazon, Pădurea Amazoniană, Munții Anzi și podișul Patagonia.

Europa

Europa este cel mai mic continent ca mărime și al al doilea cel mai mic în ceea ce privește populația. Dar este cel mai dens populat. Europa are aproximativ 50 de țări, dintre care și singura țară care se întinde pe trei continente și pe care o împarte cu Asia. Suprafața Europei reprezintă doar 6,8 % din masa totală de uscat a Pământului.

Australia și Oceania

Australia și Oceania cuprind Australia, Noua Zeelandă, Papua Noua Guinee și numeroase insule învecinate. Este o zonă renumită pe glob pentru clima caldă, păduri tropicale, vulcani activi, dar și recife de corali uimitoare.

Antarctida

Antarctica este cel mai izolat continent, cuprinde aproape 10% din suprafața Terrei și este acoperit în marea majoritate de gheață și ghețari. Este continentul pinguinilor, al focilor și al urșilor albi, printre puținele mamifere care au reușit să se adapteze la condițiile vitrege ale celei mai reci zone de pe pământ.

De ce se întinde Rusia pe trei continente

Cele șapte continente ale lumii sunt gazda unui număr de 200 de țări, dintre care 7 state cuprind teritorii pe câte două continente, dar un singur stat se întinde pe trei continente, iar acesta este Rusia. El este totodată și cel mai întins stat al lumii din punct de vedere al suprafeței.

Teritoriul Rusiei se întinde în Europa de Est, Asia de Nord și Asia Centrală. Partea europeană a Rusiei se întinde de la Marea Baltică până la Marea Neagră și include orașe importante precum Moscova, Sankt Petersburg și Kazan. Partea asiatică a Rusiei se întinde de la Munții Ural până la Pacific și include orașe precum Novosibirsk, Irkutsk și Vladivostok.

Rusia are o graniță terestră cu 14 țări și anume Finlanda, Norvegia, Suedia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Belarus, Ucraina, Georgia, Azerbaidjan, Kazahstan, Mongolia și China. De asemenea, are o graniță maritimă cu Japonia și cu Statele Unite ale Americii.

Este cunoscut faptul că Rusia este extrem de vastă și că se întinde deopotrivă în Europa și Asia. Dar puțini sunt cei care știu că Rusia deține și un teritoriu restrâns pe continentul american. Păstrând proporțiile, am putea spune că Rusia se întinde și pe al treilea continent, deși bucata de uscat este aproape infimă. Este vorba de insula Marele Diomede sau Ratmonov, cum le place rușilor să o numească. Aceasta face parte dintr-un mic grup de insule denumite Diomede, între care trece granița dintre Rusia și America.

Insula Diomede și istoria unei afaceri ruso-americane

Cele două insule Diomede sunt situate în strâmtoarea Bering și se află la aproximativ 4 kilometri distanță una de cealaltă. Cele două insule de dimensiuni infime sunt despărțite de granița ruso-americană, care coincide cu linia internațională de modificare a datei.

Granița dintre Rusia și SUA a fost stabilită în 1867, după ce SUA a cumpărat Alaska de la ruşi, afacere care a inclus și insula mai mică dintre cele Diomede. SUA a cumpărat Alaska pentru suma de 7,2 milioane de dolari, aproximativ 5 dolari pe kilometrul pătrat. Rusia colonizase complet Alaska în secolul al XIX-lea, dar era cea mai săracă gubernie și nu aducea venituri importante la bugetul statului.

Prima așezare a europenilor în Alaska a fost în anul 1784, iar principala afacere care i-a atras aici pe ruși a fost comerțul cu blănuri de vidră, cele mai frumoase din lume la vremea respectivă. Cu toate acestea, nu era o zonă promițătoare, astfel că Rusia a decis să o vândă Americii. Cel care a intermediat afacerea a fost românul George Pomuț, consul al SUA la Sankt Petersburg și fost militar al Armatei SUA, care luptase în războiul civil de partea statelor din Nord.  

Cea mai mare dintre insule aparține în continuare Rusiei și se numește în mod sugestiv Marele Diomede (n.n. – în rusă, Ratmonov). Insula mai mică aparține acum de Alaska, astfel că din punct de vedere administrativ și politic este teritoriu american.

Insulele Diomede sunt grupate cu continentul american, astfel că Marele Diomede, deși este teritoriu rusesc, aparține continentului America de Nord. Așa se explică de ce putem spune că Rusia este singura țară care se întinde pe trei continente.

Pe Marele Diomede locuiesc sporadic echipe de cercetători și meteorologi. Insula găzduiește o importantă stație de cercetare seismică, meteorologică și biologică.

Insula de mâine și insula de ieri

Așa cum menționam mai sus, granița dintre Rusia și America, trasată imaginar între cele două insule Diomede este totodată și linia internațională de schimbare a datei. Astfel că mulți locuitori din zonă, cei din Alaska (SUA) și cei din peninsula Chukotka (Rusia) obișnuiesc să numească cele două insule drept insula de mâine și insula de ieri. Spre exemplu, când în Marele Diomede este ora 8 dimineața, pe Micul Diomede este deja seară și ziua se află pe sfârșite.

Fusul orar al Rusiei și fusul orar al Americii separă cele două insule cu o diferență de timp de aproape 12 de ore, chiar dacă distanța fizică dintre ele este de numai 4 kilometri, iar bărcile traversează cu ușurință această distanță pe apă.

Insula Marele Diomede era locuită de eschimoși care trăiau din vânătoare și pescuit și aveau legături de negoț cu populația de pe uscat, din peninsula Chukotka. După izbucnirea celui de al doilea război mondial, numărul mic de locuitori de pe insulă (aproximativ 160) a fost relocat în Siberia. Autoritățile ruse au considerat că sunt în pericol, datorită faptului că America era prea aproape!

Abia în 1988 a fost restabilită conexiunea cu Alaska, deși Războiul Rece dintre cele două state a lăsat pustii micile insule. Acum Marele Diomede găzduiește doar cercetători, iar Micul Diomede nu este locuită decât de păsări și foci.

foto: Shutterstock

Ultima modificare octombrie 4, 2024 2:54 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale