Ce să vizitezi în Milano, obiective turistice istorice și inedite!

.

Când îți propui să vizitezi Milano, te gândești imediat la Michelangelo, Da Vinci sau Caruso. Milano are o istorie fabuloasă, împletită cu arta, muzica și arhitectură spectaculoasă. Este al treilea oraș al Italiei din punct de vedere turistic și merită să vizitezi Milano, chiar dacă stai doar un weekend.

Faimosul Dom, catedrala milaneză de o frumusețe eterică, este primul obiectiv pe listă dacă vrei să vizitezi Milano. Aici vei petrece cu siguranță câteva ore admirând arhitectura cu totul deosebită, picturile și statuile din interior, formele sale monumentale și atmosfera încărcată de mister.

Din piața centrală, acolo unde se află Domul din Milano, poți descoperi multe alte obiective turistice reprezentative pentru acest oraș consdierat capitala modei și a artei în Italia.

Domul din Milano

Domul milanez este cea mai mare catedrală gotică din lume și a cincea ca mărime pe mapamond. Domul are dimensiuni impresionante, se întinde pe o suprafață de 12.000 de metri pătrați, iar cel mai înalt turn ajunge la 109 metri. Catedrala cu care se mândresc milanezii are 135 de turle și 2000 de statui de o frumusețe deosebită, sute de vitralii pictate în culori vii, dar nu cifrele sunt impresionante la acest dom, ci arhitectura lui complexă, măiestria cu care a fost realizată dantelăria din piatră și proporțiile estetice ale fiecărui element.

Constructia propriu-zisă a început în 1386 la inițiativa arhiepiscopului Antonio de Saluzzo, într-un stil gotic târziu, cu specific mai degrabă francez decât italian. Munca a continuat timp de secole, turnul principal fiind împodobit în 1762 cu o statuie policromă a Fecioarei Maria, căreia i-a fost dedicat de la început domul milanez. Interiorul nu este mai puțin frapant.

Plimbare pe terasele Domului

Cinci nave gigantice, separate de stâlpi de piatră artistic sculptați, sunt încadrate de ferestre cu vitralii executate cu mare măiestrie. Absida, partea cea mai veche a catedralei, include trei ferestre în formă de roză, realizate de Filippino de Modena, într-un mod ce dezvăluie complexitatea sculpturii din secolul al XIV-lea. Fereastra mijlocie este una din cele mai mari ferestre de absidă din lume.

Scala din Milano

Este opera faimoasă în lume cu care se mândresc toți italienii și pe scena căreia au evoluat cei mai mari artiști ai lumii, cele mai mari voci ale operei și operetei.

Teatro alla Scala, cum este numit de milanezi, este recunoscut drept un etalon al spectacolelor de Operă. Sezonul începe în data de 7 decembrie, când este sărbătorit Sf. Ambrozie, patronul orașului, dar biletele sunt rezervate de obicei cu multe luni înainte.

Chiar dacă nu reușești să participi la un spectacol de operă la Scala, când vizitezi Milano, poți vizita muzeul din incinta clădirii unde poți admira costume din opere celebre, purtate de mari tenori și cântărețe de faimă mondială.

Biserica Santa Maria delle Grazie și Cina cea de taină

Nu trebuie să vizitezi Milano fără să introduci în intinerariul tău această biserică aflată nu departe de centrul orașului. Aici poți vedea faimoasa frescă realizată de Leonardo da Vinci, Cina cea de taină… ultima cină a lui Hristos alături de ucenicii Săi.

Ține cont de faptul că este unul dintre locurile cele mai căutate din Milano și trebuie să îți cumperi biletele din timp. Din păcate, vizitele sunt foarte scurte, fiecare grup având doar 15 minute să admire celebra pictură.

Castelul Sforzesco

Tot în centrul orașului, la numai câteva minute de marele Dom milanez, vei putea vizita castelul Sforzesco. Construcția masivă, gândită ca o fortăreață, a fost ridicată de Francesco Sforza, devenit ulterior Duce de Milano, în secolul al XV-lea.

Castelul are o istorie impresionantă, a fost de mai multe ori renovat și consolidat și este unul dintre locurile emblematice ale Lombardiei. În prezent, castelul fortificat cuprinde mai multe galezii cu expoziții de artă și muzee între care Muzeul Instrumentelor Muzicale, Muzeul Egiptean sau Muzeul Mobilierului Antic.

Parcul Sempione

În spatele Castelului Sforzesco se află cel mai mare parc al orașului Milano, unde te poți relaxa și unde îți poți odihni picioarele după orele lungi petrecute prin muzee.

Parcul Sempione a aparținut pe vremuri familiei Sforza, care deținea aici o grădină zoologică cu animale exotice. În parc, poți urca în Torre Branca, la 109 m înălțime pentru a admira panorama orașului. Din acest parc, în zilele senine se pot vedea Alpii în toată măreția lor.  

Tot din parc poți vedea Arcul Păcii, ridicat de Napoleon după ce s-a încoronat în Domul din Milano, dar și Acvariul, unde te poți delecta cu frumusețea peștilor exotici.

Biserica Sf. Ambrozie

Biserica impresionantă prin arhitectura ei romană este unul dintre cele mai vechi lăcașuri de cult din Milano. Ea a fost fondată în anul 386 de însuși Ambrozie, pe atunci stareț, sanctificat după moartea sa și numit patron al orașului.

Navigli, canalele orașului

Milano are o zonă deosebită unde se întretaie cinci canale cu apă folosite cândva pentru navigație. Astăzi, zona Navigli, unde sunt canalele cu apă este folosită numai pentru plimbare și relaxare. Pe malurile acestor canale vei descoperi cele mai multe restaurante ieftine și bune din Milano. Aici poți gusta tot felul de specialități în intervalul Happy Hour, când poți mânca oricât pentru o sumă decentă.

Porțile medievale ale orașului

Porta Nuova și Porta Ticinese sunt cele două porți medievale care s-au păstrat până în zilele noastre. Porta Nuova este amplasată de-a lungul zidurilor medievale, iar Porta Ticinese se află în apropierea Bazilicii Saint Lawrence.

Locuri inedite pe care să le vizitezi în Milano

Cimitirul Monumentale

Așa cum toate marile orașe ale Europei au cimitire care merită vizitate, cu adevărate opere de artă lângă morminte și cavouri, Milano se laudă și el cu un cimitir… monumental. Aflat aproape de Gara Garibaldi, cimitirul este o adevărată galerie de sculpturi în stilul Art Nouveau.

Cei mai bogați și influenți milanezi au fost înmormântați aici de-a lungul timpului, iar locurile lor de veci sunt împodobite fastuos cu statui, cu îngeri de piatră, jerbe, flori și elemente arhitecurale funerare.

Il Salotto – Galerie Vittorio Emanuele

Denumită salonul datorită cafenelelor și restaurantelor sale elegante, Galeria Vittorio Emanuele II este cea mai frumoasă galerie comercială a orașului. Construcția ei a început în 1865, iar la vremea respectivă era cea mai mare galerie comercială din Europa, cu o cupolă de sticlă impunătoare.

Localnicii o numesc Il Salotto și vin aici zilnic în cafenele pentru relaxare și pentru întâlniri. Nu pleca din Milano fără să faci o plimbare prin această galerie și fără să te delectezi cu un cappuccino.

Pădurea verticală – Bosco Verticale

Două blocuri de tip turn, ale căror fațade și terase sunt îmbrăcate în vegetație au devenit în ultimii ani una dintre cele mai frumoase atracții turistice din Milano. Construcția lor a început în 2014, iar arhitectura este deosebită. Dacă vizitezi Milano în sezonul cald, este obligatoriu să ajungi la cele două turnuri denumite Pădurea Verticală, din cartierul Isola.

Pe corso… Garibaldi și Como

Dacă vrei să simți cu adevărat pulsul orașului Milano, dacă vrei să guști cele mai bune paste milaneze și cel mai bun gelato, atunci trebuie să te plimbi pe Corso Como sau pe Corso Garibaldi. Sunt două străzi renumite pe care trebuie să le vizitezi în Milano.

Aici îți poți petrece serile, savurând un cocktail și urmărind grupurile de italieni îmbrăcați elegant, tinerii veseli și turiștii încântați de magazinele de lux.

Palazzo Morando

Dacă ești o împătimită a modei, nu trebuie să pleci din Milano fără să vizitezi Palazzo Morando, muzeul modei, aflat în inima cartierului cu cele mai multe studiouri, buticuri și magazine de haine de lux. Îl vei găsi pe Via Sant Andrea, iar intrarea este liberă.

Pe lângă numeroasele vestimentații pe care le vei putea admira aici, vei descoperi și o colecție bogată de antichități, sculpturi și picturi din secolele trecute.  

Ultima modificare noiembrie 14, 2023 3:12 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale