Ce să nu faci în Egipt. Reguli esențiale pentru vacanța în Egipt

.

Turiștii români trebuie să fie bine informați înainte de a pleca într-un sejur în Țara Faraonilor. Este bine să știi ce reguli se respectă în această țară musulmană, ce să faci și ce să nu faci în Egipt pentru a te bucura de o vacanță lipsită de incidente neplăcute.

Cei mai mulți agenți de turism care promovează țara piramidelor te sfătuiesc înainte de toate ce să nu faci în Egipt. Este o țară predominant musulmană, cu o mulțime de reguli de conduită și restricții de ordin religios, pe care trebuie să le cunoști din timp pentru a evita situațiile neplăcute.

Citește mai jos cum trebuie să te porți, să te îmbraci și să te adresezi localnicilor, ce obiecte ai voie să aduci în Egipt sau cu ce suverniruri ai voie să pleci din țară.

Reguli de conduită. Ce să nu faci în Egipt!

Circuit Egipt

Clima subtropicală, cu temperaturi plăcute pe timpul iernii, și numeroasele atracții turistice aduc în Egipt în fiecare an milioane de turiști. De altfel, economia Egiptului este dependentă de turism, iar turiștii străini din Europa sau America se bucură aici de mai multă libertate, decât în alte state musulmane. Cu toate acestea, regulile de bun simț și regulile religioase te învață ce să nu faci în Egipt pentru a te respecta pe tine și pentru a-ți respecta gazdele.  

Îmbrăcămintea și comportamentul pe stradă

Ține cont de faptul că Egiptul este o țară musulmană conservatoare, chiar dacă unele stațiuni de la Marea Mediterană sau cel mai modern cartier din Cairo au o toleranță ridicată față de obiceiurile turiștilor occidentali. Oriunde mergi pe stradă, în spații publice, în parcuri și piețe, este indicat să te îmbraci decent, să respecți stilul de îmbrăcăminte al localnicilor și să eviți hainele strâmte, decoltate sau prea scurte.

Bărbații se îmbracă în pantaloni și cămăși lejere, iar femeile trebuie să își acopere picioarele și decolteul. O fustă lungă vaporoasă, o bluză cu mâneci trei sferturi și o eșarfă sunt suficiente pentru zilele foarte calde când te afli în vacanță în Egipt.

Pe lângă ținuta decentă, și comportamentul pe stradă trebuie să fie adecvat. Localnicii nu văd cu ochi buni cuplurile care se sărută în spațiul public, care se țin de braț sau care se îmbrățișează pătimaș. Nu este exclus să fii aspru criticat pentru un comportament pasional și chiar să ai de-a face cu poliția. Gesturile prea intime dintre îndrăgostiți sau între doi bărbați sunt sancționate și de public, și de lege.

Vizitarea moscheelor

Așteaptă întotdeauna ca localnicii să își încheie rugăciunea, înainte de a intra într-o moschee. Vei observa că musulmanii se descalță și își aliniază încălțămintea ordonat la intrarea în lăcașul de cult. Trebuie să respecți și tu această lege simplă de conduită care menține curată podeaua locului de rugăciune, unde toată lumea se așază în genunchi.

Bărbații și femeile musulmane stau separat și se roagă separat în moschee. În general, femeile de altă confesiune care intră în moschee trebuie să admire locașul din locul destinat femeilor. Bărbații pot înainta în moschee, acolo unde se așază și credincioșii musulmani. De asemenea, femeile de altă confesiune, ca și femeile musulmane, trebuie să își acopere umerii, picioarele, brațele și capul, să poarte eșarfe și fuste lungi, când vor să viziteze o moschee.

Consumul de alcool

Ține cont de faptul că alcoolul nu se consumă în Egipt nici pe stradă, nici în parcuri, la majoritatea teraselor sau în alte spații publice. În multe locuri închise, de asemenea, alcoolul este strict interzis. Dacă vizitezi un obiectiv turistic și observi un semn care interzice alcoolul, ține cont de el, pentru că ești pasibil de amendă.

De asemenea, nu este bun simț să îi oferi unui egiptean sau oricărui alt musulman alcool, chiar dacă vă aflați la o terasă care deservește în general turiști străini. Evită consumul de alcool în public. Este unul dintre cele mai importante lucruri de care trebuie să ții cont să nu faci în Egipt.

Fotografierea și filmarea

În multe situri arheologice, fotografierea cu blitz este interzisă, de asemenea și filmarea. Respectă regulile impuse de autorități și evită să folosești aparatul de fotografiat, dacă nu este permis acest lucru. În piramide sau morminte vechi, picturile de pe pereți sunt afectate de folosirea blitz-ului, astfel că desenele vechi de mii de ani trebuie protejate.

Folosirea unei drone

Unii turiști și-ar dori să filmeze din aer siturile arheologice complexe, piramidele sau Sfinxul. Dar folosirea unei drone este reglementată prin lege și trebuie să obții o aprobare de la Ministerul Apărării. Ca turist străin este puțin probabil să obții rapid o asemenea aprobare.

Ca atare, nu lua cu tine drona în Egipt, pentru că este posibil să fie confiscată la aeroport, și nu încerca să folosești o dronă achiziționată local.

Medicamentele interzise în Egipt

În ceea ce privește obiectele cu care nu este bine să intri în Egipt nici pe calea aerului, nici pe cale navală, trebuie să știi că există unele reglementări stricte cu privire la medicamente.

Dacă iei un tratament recomandat de medic, trebuie să ai cu tine prescripția medicală în original și tradusă în limba engleză și să ai medicamente atât cât să acopere sejurul în Egipt.

În ceea ce privește alte medicamente, precum analgezicele, antiinflamatoarele, antimicoticele sau antipireticele care se pot cumpăra fără rețetă din România, multe dintre ele sunt interzise în Egipt. Aici nu ai voie să aduci medicamente pe bază de codeină, paracetamol sau algocalmin.

Apa de la robinet

Un alt lucru de ținut mite să nu faci în Egipt este consumul de apă de la robinet, chiar dacă este menționat faptul că este apă potabilă. Sursele și calitatea apei din rețeaua publică nu sunt sigure. Ai grijă să îți cumperi apă îmbuteliată și să ai mereu la hotel apă bună și sigură de băut.

Nu folosi mâna stângă pentru mâncare

Arabii au o regulă veche de când lumea! Mâna stângă este folosită îndeosebi pentru igiena corporală. De aceea, ei mănâncă doar cu mâna dreaptă. Evită să mănânci cu mâna stângă diverse alimente sau să ții o sticlă de apă sau de suc. Folosește doar mâna dreaptă!

De asemenea, nu folosi mâna stângă când plătești, când dai bani pentru suveniruri sau pentru orice altceva.

Zonele interzise pentru turiști

Ține cont de faptul că unele obiective turistice au și zone interzise pentru turiști. Nu încerca să treci de bariere sau de semnele care interzic trecerea. Chiar dacă apare un ghid care vă ademenește să intrați pe străduțe sau în spații interzise, evitați contactul cu acesta. Atenție mare la șarlatani, hoți de buzunari sau vânzători de antichități false!

Nu purta în mod vizibil actele și banii asupra ta

Evită zonele aglomerate sau pustii, evită zonele dubioase pe timp de noapte și ai grijă la hoții de buzunare. Egiptul este o țară destul de sigură, în care poți vizita obiectivele turistice fără incidente, mai ales dacă mergi cu un ghid autorizat. Dar nu este bine să ții la vedere portofelul de bani, acte, documente sau chei. Fii prevăzător și nu lua cu tine prea mulți bani sau carduri dacă nu este necesar! Cele mai multe pot fi lăsate la hotel, dacă acesta îți inspiră încredere.

Suma maximă de bani permisă la intrarea şi/sau ieşirea din Egipt este de 10.000 USD. Ceea ce depăşeşte această sumă trebuie înscris în declaraţia vamală la intrarea în ţară. La ieşire, controlul sumelor deţinute este sever. Se interzice intrarea sau ieşirea străinilor în/din Egipt cu sume mai mari de 5000 lire egiptene.

Evită să oferi flori gazdelor egiptene

Dacă ești invitată în vizită la o familie de egipteni, cumpără ceva dulce, fructe sau un obiect decorativ. Evită să cumperi și să oferi flori gospodinei din casă. Nu se oferă flori în vizită în Egipt, florile sunt în general acceptate la înmormântări sau se oferă persoanelor bolnave.

Alte reguli recomandate turiștilor

Egipt

Orice vacanță în Egipt presupune un pașaport valabil cel puțin 6 luni de la data întoarcerii în țară precum și viza turistică de la Ambasada Republicii Arabe Egipt din București.  

Viza turistică pentru Egipt

Cetăţenii români care călătoresc în Republica Arabă Egipt în scop turistic au nevoie de viză. Viza turistică se poate obţine la aeroport, contravaloarea colantului de viză fiind achitată pe loc, sau la sediul Ambasadei Republicii Arabe Egipt în România, costul acesteia fiind de aproximativ 25 de dolari.

La intrarea şi la ieşirea în/din Egipt, fiecare cetăţean străin completează o fişă cu principalele date de identificare, scopul şi durata vizitei. Este foarte important ca datele înscrise în aceste fişe să fie trecute complet şi corect, ele fiind supuse procesării pe calculator, în cazul unor neconcordanţe existând posibilitatea refuzului intrării/ieşirii din ţară până la clarificarea situaţiei.

Situații de urgență

Ministerul român de Externe recomandă turiștilor români să contacteze poliţia turistică egipteană la numerele de telefon 25.31.08.55 sau 126, apelabile permanent de la orice telefon din Egipt.

În cazul pierderii paşaportului românesc, este obligatorie sesizarea scrisă a biroului local al poliţiei precum şi informarea Ambasadei României din Cairo.

În cazul unor incidente care afectează siguranţa persoanei sau a bunurilor, se recomandă contactarea celui mai apropiat birou al poliţiei. În cazul unor incidente grave (accidente, tâlhării), care necesită intervenţia imediată a autorităţilor egiptene, trebuie apelate următoarele numere de urgenţă:

    4825033 Poliţia rutieră

    3906028 Poliţia turistică

    7610257 Pompierii

    5615551 Ambulanţa

Atenție la suveniruri!

Ar fi bine să te consulți cu ghidul tău turistic, dacă vrei să cumperi anumite antichități și suveniruri. Ține cont că este interzisă cu desăvârşire scoaterea din ţară a fragmentelor de corali, a speciilor de pești (balon) şi a scoicilor marine, acestea fiind considerate de autorităţile egiptene obiecte de contrabandă.

De asemenea, antichitățile cu adevărat valoroase sunt scumpe și rare. Nu te lăsa păcălită de fragmente de ceramică, papirusuri sau amulete care par autentice. Acestea nu se vând la orice tarabă sau prin bazaruri. De acolo poți cumpăra doar niște copii fără valoare istorică sau artistică. Antichitățile autentice se găsesc foarte greu, iar autăritățile egiptene nu permit scoaterea acestora din țară.

Citeşte şi: Canalul Suez – istoria canalului ce leagă Marea Mediterană de Marea Roșie

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton