Când se deschid târgurile de Crăciun în marile orașe din Europa

.

Târgurile de Crăciun din Europa, cu luminile lor feerice, cu turta dulce aromată, cu vin fiert, colinde și artificii sunt un spectacol de neratat. Află când se deschid cele mai frumoase târguri de Crăciun din marile orașe europene și cât timp le poți vizita.

Tâgurile de Crăciun din marile orașe europene se întrec în cei mai frumoși brazi, cele mai spectaculoase instalații luminoase, cei mai darnici Moși și cele mai atractive distracții pentru copii. Tradiții frumoase și totodată prilej de promovare turistică, târgurile de Crăciun din Europa îți oferă clipe de magie și te inspiră când nu mai știi ce cadouri să le cumperi celor dragi. La căsuțele vânzătorilor de jucării, obiecte decorative și meșteșugărești găsești daruri inedite, de la un an la altul mai interesante și ingenioase.

Când mergi la târgul de Crăciun, ai program garantat pentru întreaga zi: poți degusta diverse specialități culinare, te poți delecta cu un vin fiert și băuturi calde, te poți da pe gheață sau te poți plimba cu trenulețul, poți sta de vorbă cu Moș Crăciun sau cu spiridușii de la Polul Nord. Ba chiar poți să te urci în sania moșului condusă de reni. După ce îți încarci sacoșele cu daruri, mai poți rămâne la târg pentru un concert deosebit de colinde sau pentru un spectacol la care vin artiști de renume. Târgurile de Crăciun din Europa au o tradiție veche, dar în fiecare an ne oferă ceva nou, spectaculos și plin de culoare.    

Cum au apărut târgurile de Crăciun – scurt istoric

Prima relatare despre un târg ținut în preajma Crăciunului vine din Germania și datează din 1434, din timpul lui Frederic al II-lea de Saxa. La vremea respectivă se ținea deja un târg denumit ”Striezelmarkt”, care avea loc la Dresda, în lunea dinaintea Crăciunului.

Cuvântul ”Striezelmarkt” vine de la cuvintele ”struzel” sau ”stroczel” care era numele unei prăjituri tradiționale de iarnă, cu fructe uscate. Prăjitura respectivă se pregătea de Advent și se mânca la masa de Crăciun, iar la târg erau destule bucătărese talentate care vindeau prăjitura cu fructe și alte delicatese înaintea Crăciunului.

Mai târziu, spre finalul secolului al XV-lea, se organizau deja în marile orașe din Germania târguri de Sfântul Nicolae, sărbătorit pe data de 6 decembrie. La aceste târguri, meșteșugarii aduceau jucării pentru copii, iar târgovețele vindeau plăcinte, prăjituri, turtă dulce și acadele.

Cu timpul, târgurile de Sfântul Nicolae s-au prelungit până la Crăciun, au cucerit Austria, Polonia, Elveția și estul Franței. Ele au fost botezate de biserică Târgurile Copilului Hristos, ”Christkindlmarkt”, și se țineau până în ajun.

Din anii 1990, tot mai multe capitale europene au adoptat obiceiul de a organiza târguri de Crăciun și au introdus tot mai multe distracții pentru copii și părinți deopotrivă.

Cele mai mari târguri de Crăciun aproape de România

Târgul de Crăciun de la Viena, Austria (11 noiembrie – 26 decembrie 2023)

Când se deschid târgurile de Crăciun în marile orașe din Europa

Crăciunul sărbătorit la Viena este un adevărat eveniment și mulți români merg în capitala Austriei pentru atmosfera de sărbătoare deosebită din perioada Sărbătorilor de iarnă. Străzile și piațetele orașului sunt inundate de lumini feerice, decorațiunile moderne și scenele biblice se împletesc spre deliciul turiștilor, iar chioșcurile cu vin fiert și punch de portocale apar la tot pasul.

Cel mai cunoscut și cel mai mare este târgul organizat în Piața Primăriei (Rathausplatz), unde se ridică un brad falnic. Deosebit este și târgul de Crăciun din curtea Palatului Schönbrunn. Faimosul palat imperial constituie un fundal magic pentru târgul plin de lumini și instalații fantastice. Aici vei găsi și o selecție sofisticată de produse artizanale și delicatese culinare precum Sachertorte sau vestitele cornulețe austriece (vanillekipferl).

Târgul de Crăciun din Salzburg, Austria (23 noiembrie 2023 – 1 ianuarie 2024)

Încercând să rivalizeze cu târgurile din Viena, Târgul de Crăciun din Salzburg pune accentul pe tradiție, meșteșuguri, colinde și acorduri muzicale cu pecetea lui Mozart.

Salzburg găzduiește unul dintre cele mai vechi și frumoase târguri de Crăciun din Europa, în piețele Domplatz și Residenzplatz care se transformă în locații de basm. Pe fundal poți admira celebra Catedrală a orașului, Castelul Hohensalzburg care veghează de pe deal și crestele înzăpezite ale munților Alpi. Te poți încălzi cu un vin fiert și un ștrudel fierbinte sau cu un crenvuști cu cașcaval. Iar de la căsuțele de lemn poți cumpăra tot felul de decorațiuni de brad, jucării tradiționale, ornamente și lumânări lucrate manual, bijuterii unice și îmbrăcăminte tradițională austriacă. Iar în noaptea de Revelion, la Salzburg ți se pregătește un program special cu muzică, dans și focuri de artificii.

Târgul de Crăciun din Budapesta, Ungaria (17 noiembrie – 31 decembrie 2023)

Cel mai mare târg de Crăciun din Budapesta se organizează în Piața Sf. Ștefan, care va fi luminată feeric în fiecare seară cu diverse jocuri de lumini 3D. Târgul din Budapesta respectă întocmai tradițiile și toți expozanții vin aici doar cu produsele proprii, lucrate de mână. În centrul târgului se deschide și un patinoar, supravegheat de un brad impozant, plin de lumini și globuri colorate.

Ține cont că la Budapesta, pe malurile Dunării, iarna este foarte, foarte rece. Iar o vizită la târg trebuie încălzită cu un gulaș fierbinte, un kürtőskalács aburind și o cană de vin fiert.

Tot în Budapesta, un târg mai restrâns de Crăciun, dar cu un farmec pitoresc și multe tradiții se organizează în Piața Vorosmarty, unde te așteaptă în fiecare zi alte surprize.

Renumitele târguri de Crăciun din Germania

Târgul de Crăciun din Munchen (27 noiembrie – 24 decembrie 2023)

Capitala Bavariei își decorează toate străzile feeric, iar piețele vechi din centrul orașului găzduiesc mai multe târguri de Crăciun bogate în daruri, dulciuri și jucării, globuri și delicatese culinare. Cel mai mare târg va fi organizat în Marienplatz, lângă Primăria Orașului.

Târgul de Crăciun din Nürnberg (1 noiembrie – 24 decembrie 2023)

”Christkindlesmarkt” atrage mii de turiști în fiecare an cu atmosfera lui autentică, produsele culinare delicioase și cadourile meșteșugite pe care le poți cumpăra de la artizanii germani.

Târgul de Crăciun din Berlin (20 noiembrie 2023 – 1 ianuarie 2024)

Toate piețele din centrul orașului și multe artere pietonale vor fi împodobite cu instalații de Crăciun și vor găzdui căsuțe de lemn cu obiecte meșteșugărești, globuri și delicii fierbinți. Se va organiza, ca în ultimii ani, și o piață de Crăciun specială pentru câini și stăpânii lor. Dar piața Gendarmenmarkt este cea mai frumoasă, cu o mulțime de distracții și obiecte artizanale.

Târgul de Crăciun din Dresda (29 noiembrie – 24 decembrie 2023)

Când se deschid târgurile de Crăciun în marile orașe din Europa

Renumit în întreaga lume și considerat cel mai vechi târg de Crăciun din Europa, Târgul de Craciun din Dresda se organizează încontinuu de aproape șase secole. Striezelmarkt se organizează în Piața Altmarkt din Dresda. Numele târgului provine de la Striezel, o prăjitură din aluat dulce de pâine, umplută cu fructe confiate, nuci, scorțișoară și rom, tradițională în regiunea Saxonia. Localnicii numesc această prăjitură Dresden Stollen și, în fiecare an, brutarii de renume coc un Stollen uriaș pe care în împărt apoi cu toți vizitatorii de la târgul de Crăciun. Anul acesta (2023) parada uriașului Stollen din Dresda se organizează pe data de 9 decembrie.

Târguri de Crăciun în mari orașe europene

Târgul din Zagreb, Croatia (2 decembrie 2023 – 7 ianuarie 2024). 

Capitala Croației a impresionat turiștii câțiva ani la rând cu piețele ei de Crăciun, cu decorurile fantastice, cu luminile spectaculoase și cu reprezentațiile organizate de Crăciun și de Revelion.

Târgul de Crăciun aduce un farmec deosebit orașului în perioada Sărbătorilor de iarnă. Decorațiunile festive transformă Zagreb într-un oraș de poveste și se întind pe mai multe străzi, parcuri și piețe, fiecare cu propria atmosferă.

Dar inima târgului este în Piața Ban Josip Jelačić, unde se aduce un brad uriaș, frumos împodobit, și se vând tot felul de decorațiuni, cadouri, vinuri excelente și specialități culinare. La Zagreb, iarna, trebuie să încerci praženi kesteni (castane prăjite), fritule (gogoșele mici), palačinka (clătite), paprenjak (fursecuri dulci și piperate), cârnați picanți sau štrukli, un preparat tradițional cu brânză. Pe lângă vin fiert, te poți încălzi cu o țuică (rakija) fiartă cu mere și scorțișoară.

Târgul de Crăciun din Praga, Cehia (2 decembrie 2023 – 6 ianuarie 2024)

Crăciunul aduce o atmosferă unică în centrul orașului Praga, iar clădirile și podurile impozante devin romantice îmbrăcate în luminițe de Crăciun. Pe măsură ce te plimbi și asculți concertele de colinde sau de muzică rock, servește vin fiert cu portocale și scorțișoară, cârnați fierbinți, direct de pe grătar, clătite cu cartofi, turtă cu usturoi și brânză, și trdelník, varianta ceheasca a kürtőskalács-ului unguresc.

Peste tot sunt târguri frumoase în centrul orașului, cel din Piața Wenceslas este mai modern, iar cel din Piața Republicii (Namesti Republiky) este mai aerisit și mai puțin frecventat de turiști.

Târgul de Crăciun din Londra (17 noiembrie 2023 – 1 ianuarie 2024)

Când se deschid târgurile de Crăciun în marile orașe din Europa

Londra este renumită pentru instalațiile spectaculoase care abundă pe străzi și în piețe în luna decembrie. Capitala Marii Britanii devine un tărâm de basm, cu numeroae decorațiuni colorate și luminate feeric. Dacă vrei să vizitezi Londra iarna, neapărat mergi în perioada sărbătorilor!

În Winter Wonderland vei găsi un imens patinoar în aer liber, o roata panoramică, carusele, rollercoasters, sculpturile impresionante de gheață la The Magic Ice Kingdom, muzică live, concerte, activități pentru copii și o întâlnire cu Moș Crăciun la Santa Land.

Târgul de Crăciun din Bruxelles, Belgia (24 noiembrie – 31 decembrie 2023)

În centrul vechi din Bruxelles vei găsi un brad înalt de 22 de metri, milioane de lumini feerice în Grand Place și peste 220 de stand-uri pline de bunătăți.

Târgul se desfășoară în mai multe zone ale orașului, Grand-Place, Place Sainte-Catherine, Place de la Bourse, Place de la Monnaie și Marché aux Poissons. Piețele și străzile din Bruxelles te ademenesc cu luminițe strălucitoare, colinde și mirosuri apetisante de clătite calde, cârnați și grog fierbinte.

În Grand Place sunt amenajate un patinoar, o roată gigantică, diverse zone de divertisment pentru copii și numeroase căsuțe cu specialități locale. Nu trebuie să ratezi ciocolata caldă cu arome incredibile!

Alte târguri frumoase de Crăciun și programul de desfășurare

Paris, Franța: 18 noiembrie 2023 – 7 ianuarie 2024

Manchester, Anglia: 10 noiembrie – 21 decembrie 2023

Gdansk, Polonia: 23 noiembrie 2023 – 1 ianuarie 2024.

Montbeliard, Franța: 25 noiembrie – 24 decembrie 2023.

Essen, Germania: 17 noiembrie – 23 decembrie 2023

Valkenburg, Olanda: 17 noiembrie 2023 – 7 ianuarie 2024.

Madeira, Portugalia: 1 decembrie 2023 – 7 ianuarie 2024.

Govone & Asti, Italia: 11 noiembrie – 17 decembrie 2023.

Roma, Italia:  8 decembrie 2023 – 6 ianuarie 2024

Milano, Italia: 1 decembrie 2023 – 6 ianuarie 2024

Madrid, Spania: 25 noiembrie – 31 decembrie 2023.

Barcelona, Spania: 25 noiembrie – 23 decembrie 2023

Basel, Elvetia: 23 noiembrie – 23 decembrie 2023

foto: 123rf.com

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton