Călătorii TV Travel: Barcelona, oraşul de suflet al regizorului Chris Simion

Regizoarea celebrei piese “Dragostea durează trei ani” a exprimat poetic în interviul nostru totul despre călătoriile sale. Călătorii la care a visat toată copilăria, devenite acum amintiri ce palpită în sufletul ei, pentru că spune ea, nu au fost deloc întâmplătoare.
I: „Dragostea durează trei ani”, o piesă iubită, o piesă văzută și cu siguranță revăzută de mii de iubitori de teatru. De când se joacă?
C: Premiera a avut loc în anul 2006 și de atunci până astăzi am jucat 531 de reprezentații, iar în acest moment se joacă la Godot Cafe Teatru. A debutat în Lăptăria lui Enache, iar după ce Teatrul Național a intrat în consolidare, ne-am mutat.
I: Ați primit vreun premiu pentru această piesă?
C: Nu, deși este recordul Teatrului Românesc Independent de după anul 1989. E mai bine că nu a primit niciun premiu. Pentru că azi, deseori când iei un premiu în teatru acesta nu esste dat corect, așa că mai bine nu îl iei.
I: De ce ați ales să faceți regie?
C: E o întâmplare. Marile momente din viața mea sunt întâmplări. Nu le-am premeditat. Am cunoscut domeniul acesta la vârsta de 19 ani, iar prima dată am intrat într-un teatru la 16 ani, adusă cu forța de Pitiș. Unde? La Teatrul Bulandra… Zic cu forța pentru că făceam parte din Cenaclul Literal condus de maestrul Pitiș. Ne-a invitat să vedem monologul „Cântec despre mine insumi”. Am ieșit de acolo și am jurat că nu o să mai intru într-o sală de teatru. Nu înțelegeam ce e chestia asta cu teatrul. O plictiseală cumplită de două ore… Am ieși de acolo și am spus că prefer să joc fotbal, sau să fac orice atlceva… După o ceartă cu părinții pe care am avut-o în clasa a -XII-a , eu chitită să dau la psihologie, m-am refugiat în Teatrul Național pentru că era singura clădire luminată la miezul nopții, când eu am fugit din casă. Acolo repeta Grigore Gonța „Numele Trandafirului”. Am nimerit la o repetiție generală la acest spectacol și atunci s-a declanșat marele mister numit regie. Am zis că vreau să fac și eu ce face domnul… De aici a decurs totul, e pur și simplu menire. Eu cred că fiecare avem o menire și cred că la mine a fost șutul acela pe care ți-l dă cineva la un moment dat. Am latura aceasta mistică și cred că lucrurile nu sunt întâmplătoare. Cu siguranță există ceva paralel care ne conduce.
I: Câteva cuvinte despre piesele pe care le regizați acum.
C: „Hoții de frumusețe” a lui Pascal Bruckner, „Vizita”, „Dl. Goe” și „Un pedagog de școală nouă”, pe care le montez la Teatrul Ion Creangă și la Teatrul Evreiesc de Stat. Pascal Bruckner a fost prezent pe 30 noiembrie la premiera oficială a spectacolului. Un text care îi are în distribuție pe actorii Florin Zamfirescu, Ioana Pavelecu, Medeea Marinescu și încă trei actori tineri.
I: Cum a primit Pascal Bruckner vestea că îl veți regiza?
C: Să îl citez? A spus că ideea spectacolului este peste romanul lui. E o încurajare și în același timp o responsabilitate foarte mare. În momentul în care ataci un autor atât de cunoscut cum e el și atât de bun, e riscant pentru tine ca regizor… Fiindu-i fidelă am reușit să aduc un plus prin spectacol textului pe care el l-a scris. E un spectacol necesar.
I: De ce?
C: Expune o problematică a omului contemporan, respectiv faptul că nu acceptăm îmbătrânirea și nu acceptăm nimic din ce e natural și firesc. E o temă pe care el o propune într-un secol în care oamenii au nevoie de confruntarea asta. Un alt text pe care am avut curajul să îl pun în scenă este Maitreyi a lui Mircea Eliade, cu Maia Morgenstern, Aylin Cadîr și Vlad Zamfirescu.

I: Există un actor cu care comunicarea este atât de facilă, încât l-ați lua în orice spectacol?
C: Primează mai mult latura umană în relația mea regizor-actor, decât latura profesională. Prefer să am în distribuție oameni și pe urmă artiști. Teatrul nu e o meserie, nu e ca la fabrică. Partea asta cu tehnica, cu talentul, cu harul poate să aducă un plus spectacolului. Toate distribuțiile pe care le fac, le fac la modul ăsta.
I: Să vorbim despre călătorii. Vă mai amintiți prima vacață în afara țării?
C: Prima mea ieșire din țară a fost în Egipt, cu teatrul. Iar o altă chestie foarte tare, pentru că îți spuneam că lucrurile din viața mea nu sunt întâmplătoare, este că atunci când eram foarte mică mi-am dorit să atac trei destinații: Egipt, Grecia și India. Destinații care au avut un impact la nivel teoretic pentru toată cultura mea formată în perioada adolescenței. S-au întâmplat exact în ordinea asta. A fost întâi Egiptul, Grecia și ulterior India.
I: Care a fost destinația care v-a marcat, care v-a fascinat…
C: India, evident. Poate și pentru că aveam un bagaj teoretic foarte mare și citisem foarte mult în direcția asta. Pentru că am avut privilegiul să merg de două ori și să călătoresc în nouă orașe. E clar că oricât ai sta acolo nu ai cum să ajungi la un nivel profund. Tot turist râmâi din păcate… Și dacă ai sta acolo o viață, tot turist vei rămâne pentru că genetic ești construit altfel. Aici, în India am primit cea mai mare lecție de viață. Nimeni nu mi-a dezechilibrat-o. Am reînvățat să zâmbesc, oamenii știu să te privească în ochi, au ochii vii. Au energia simplă și naturală pe care europenii au piedut-o. Pot să vă spun că datorită teatrului am bătut toate continentele… Am ajuns chiar și în Australia.
I: Există o cultură care vă place în mod deosebit?
C: Chiar dacă zece ani de zile m-am direcționat către cultura indiană, asta nu înseamnă că structura mea interioară s-a modificat într-un fel. Cred foarte mult că pământul ăsta din care am ieșit poate să-mi ofere tot ceea ce am eu nevoie pentru a evolua spiritual. Cel mult pot compara o cultură sau filosofie cu alta și pot să fac asta la nesfârșit. Dar să mă vând altei culturi îmi este imposibil.
Despre Barcelona, orașul de suflet al regizoarei Chris Simion și despre snobismul în Paris pe tvtravel.ro.