Călătorii: Oraşul cavalerilor, Toledo

.

Situat în Spania, la 70 km de Madrid, Toledo este un oraş medieval, care, la prima vedere, şochează prin străduţele înguste şi abrupte, care parcă nu se mai termină. Fosta capitală musteşte de istorie, magazine cu obiecte medievale, cavaleri în armuri grele şi săbiuţe.
Mi-a adus cumva aminte de oraşul nostru, Sighişoara. Străzi curate, o atmosferă liniştită şi turişti civilizaţi, veniţi strict pentru farmecul oraşului. Traficul este aproape inexistent, datorită străzilor atât de înguste, iar puţinele maşini pe care le-am întâlnit erau atinse şi cu bara îndoită, lucru care părea perfect normal pentru toată lumea.

De văzut, nepărat!

În Toledo am vizitat Catedrala cu acelaşi nume. Intrarea costă 7 euro şi nu există reduceri, ca la majoritatea muzeelor, castelelor sau catedralelor. Mi-au rămas bine întipărite în minte mozaicurile lucrate manual de pe  pereţi şi tavanele suflate cu aur. Există o cameră în care se  ţineau şedinţele papi¬lor, unde acum sunt expuse portretele a peste 200 de papi, începând cu anii 105-106. Adevărata avere a catedralei constă, însă, în picturile adunate, care poartă semnăturile unor artişti precum Tintoretto, Tiziano, Murillo, El Greco, Velasquez şi Goya.

Parcuri şi terase

În ceea ce priveşte locurile unde te poţi relaxa, îţi recomand cu căldură gazonul de lângă Catedrală. Aici îşi întind hărţile şi picioarele toţi turiştii obosiţi, după nenumăratele escaladări ale străduţelor din Toledo. La terase vei găsi meniuri cu paella (orez cu fructe de mare), Tinto de Verano (un soi de şpriţ, din vin, sucuri răcoritoare şi două-trei felii de lămâie), tot felul de tocăniţe cu carne de vită sau porc. Meniurile se situează în jurul a 15 euro şi conţin două feluri de mâncare, o băutură şi, la alegere, desert sau cafea.
Vezi cum să faci paella la tine acasă!

Cumpărături

Toledo e paradisul copiilor şi al colecţionarilor. Aici găseşti satâre, săbii, figurine, cavaleri, toreadori, tăuraşi sau dansatoare de flamenco. Rămâne la alegerea ta dacă vrei să aduci cu tine o armură de cavaler sau doar un magnet.

    
Vedete din Romania Vedete internationale