10 reguli de bună purtare pe care orice femeie trebuie să le ştie

.

Dacă în trecut toate adolescentele studiau Codul Bunelor Maniere, atât la şcoală, cât şi acasă, în prezent foarte puţine femei mai ţin cont de aceste reguli de conduită socială. Tocmai de aceea, azi ţi-am făcut o scurtă listă cu câteva dintre cele mai importante reguli din Codul Bunelor Maniere. Studiază-le cu atenţie şi nu uita niciodată că, indiferent de situaţie, o lady trebuie să rămână o lady.

Regula 1: O femeie va saluta întotdeauna cu zâmbetul pe buze. De asemenea, bărbatul trebuie să salute întotdeauna primul.

Regula 2: Dacă te întâlneşti pe stradă cu cineva cunoscut, discuţia nu trebuie să dureze mai mult de cinci minute şi nu trebuie să fie purtată în mijlocul trotuarului.

Regula 3: O femeie nu va sta niciodată cu telefonul în mână la masă (pentru apeluri sau mesaje). Dacă trebuie să vorbeşti sau să trimiţi un mesaj important, e obligatoriu să te scuzi de la masă şi să îţi rezolvi problema dintr-o altă încăpere.

Regula 4: Florile pe care le oferim cuiva, trebuie să fie scoase întotdeauna din ambalaj. De asemenea, e bine de ştiut că singura situaţie în care este potrivit ca o femeie să îi dăruiască flori unui bărbat, este atunci când acesta din urmă e în spital.

Regula 5: Atunci când porţi o conversaţie cu cineva, e absolut necesar ca celălalt să termine de vorbit, înainte de a începe tu. Niciodată nu trebuie să începi să vorbeşti peste cineva.

Regula 6: Toate cadourile se deschid atunci când se primesc. Atunci când oferi un cadou, preţul acestuia trebuie înlăturat, cu o excepţie – preţul de pe cărţi nu se înlătură niciodată.

Regula 7: O lady nu sună niciodată înainte de 10 dimineaţa, între orele 13-17 şi după ora 21, decât dacă este o problemă cu adevărat urgentă.

Regula 8: Ori de câte ori tuşeşti sau caşti este important să pui mâna la gură.

Regula 9: O femeie nu va sta niciodată cu coatele pe masă, atunci când serveşte masa.

Regula 10: Într-un restaurant sau bar, bărbatul va intra întotdeauna primul.

Foto: barbat care saruta mana unei femei/ Shutterstock

Ultima modificare septembrie 18, 2024 4:35 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale