Mare parte din clădirile care alcătuiesc astăzi Bucureştiul Virtual sunt făcute de Aura, construcţia iniţială durând aproximativ două luni. A mers în Piaţa Revoluţiei, a făcut sute de poze apoi a încercat să recreeze clădirile reale în SL, respectând proporţiile. Texturile zidurilor le-a facut în Photoshop, după fotografii, şi le-a important în Second Life.
Şi-a dorit un Bucureşti Virtual în Second Life din… patriotism. Voia să vadă şi capitala noastră pe harta lumii virtuale. Aura Tatu se consideră mai mult artistă decât femeie de afaceri, iar Bucureştiul Virtual a fost un proiect început din pasiune. Nu s-a gândit dacă şi când va câştiga bani din el.
Astăzi, la doi ani după inaugurare, oraşul găzduieşte două campanii de marketing de lungă durată, dar a fost martorul multor concursuri şi evenimente organizate de companii.
Accesul brandurilor în Bucureştiul Virtual se face contra cost, dar deşi a reuşit să convingă clienţi mari, Aura nu trăieşte exclusiv din afacerea virtuală. S-ar bucura să ştie că sponsorii îi acoperă măcar cheltuielile pe care le presupune Bucureştiul Virtual, fiindcă Aura, ca şi ceilalţi creatori români, a investit în spaţiul ei virtual.
Viitorul va fi 3D
Pentru a cumpăra un simulator în Second Life a plătit 1000 de euro, iar cheltuielile de mentenanţă se ridică lunar la aproximativ 300 de euro. Tot ce înseamnă conţinut – construcţii, landscaping, marketing, evenimente, moderare – necesită cheltuieli suplimentare.
Îşi doreşte o comunitate liniştită, de oameni educaţi, iar moderarea chat-ului este necesară fiindcă utilizatorii de internet nu se comportă întotdeauna civilizat. Aura crede că tocmai asta e frumuseţea lumii virtuale: oamenii sunt „mai reali ca în realitate”, simţindu-se liberi să fie ei înşişi şi să renunţe la rolurile pe care le joacă acasă, la serviciu, în viaţa reală.
Deocamdată, marile companii nu sunt atât de deschise pe cât şi-ar dori Aura către promovarea în mediile 3D. Chiar dacă lumea virtuală poate fi o unealtă preţioasă de marketing, este încă devreme, iar numărul de utilizatori nu a atins încă masa critică.
Dar creatoarea Bucureştiului Virtual nu se dă bătută. Crede cu tărie în pasiunea ei, e convinsă că divertismentul viitorului va fi în 3D şi e dispusă să investească în continuare timp şi energie pentru a învăţa cât mai multe în acest domeniu.
Vezi mai multe imagini în galeria foto Second Life!