„Breaking News”, în curând la cinema! Ce spun despre film cele trei scenariste și regizoarea

Din 29 septembrie intră în cinematografe „Breaking News”, cel de-al treilea lungmetraj al tinerei regizoare Iulia Rugină, care semnează și scenariul alături de Oana Răsuceanu și Ana Agopian. Filmul spune povestea unui jurnalist (Andi Vasluianu) forțat să facă un reportaj in memoriam după moartea tragică a operatorului său. Un dialog în trei cu Iulia, Oana și Ana.

Cum s-a născut ideea filmului „Breaking News”? Cum a decurs procesul de creaţie, de la idee la partea de documentare şi apoi la scenariu?
Iulia Rugină: Am pornit de la o senzaţie mai degrabă decât de la o poveste clară. Senzaţia că te pierzi la un moment dat pe tine însuți în inerţia vieţii pe care ţi-ai planificat-o şi nu mai e clar de ce, pentru ce, încotro… Aşa că apare, cumva, un instinct de a o lua înapoi pe drumul care te-a adus în prezent. Cred că asta ne trecea prin cap în 2007 când am început să lucrăm la Breaking News şi tocmai terminasem facultatea. E clar că ne-am schimbat mult, că am crescut mult noi însene, dar cumva senzaţia asta a rămas familiară. Ne-am întors la ea de fiecare dată, oricât de mult s-a modificat povestea din film. Care s-a modificat mult în toţi anii ăştia. Pentru documentare am vorbit cu reporteri, producători de ştiri, oameni de televiziune şi am petrecut timp în redacţia de ştiri de la Pro TV. Dar partea de documentare a servit mai mult pentru construcţia fundalului poveştii noastre. „Breaking News” nu e un film despre televiziune. Atinge şi latura asta, evident, dar căutarea şi documentarea reală am făcut-o mai degrabă în interior, nu în exterior.

Sunt celebre cuplurile regizor-scenarist, dar voi sunteţi, în mod atipic, un trio format încă din facultate. Cum v-aţi „găsit” şi ce va ţine, după atâta timp, împreună?
Iulia Rugină: Ne-a găsit facultatea de film în acelaşi an, aceleaşi cursuri, acelaşi bar al facultăţii, aceleaşi examene. Am început să lucrăm împreună prin 2004, parcă, şi cred că a fost un mix de profesional cu personal. Ne-am împrietenit pe măsură ce scriam împreună şi scriam mai mult împreună pe măsură ce ne împrieteneam. E firesc cumva să existe doza asta mare de prietenie când scrii împreună cu cineva. Până la urmă, trei minţi şi trei personalităţi diferite pun pe hârtie o singură poveste, comună ca emoţie generată. E important cred că suntem de cele mai multe ori ”în acelaşi film”.
Oana Răsuceanu: Ne-am găsit pe rând, în facultate. Mai întâi eu și Iulia, apoi am pescuit-o și pe Ana. Și de atunci am rămas cumva lipite, sudate, într-un mix continuu de treabă (partea profesională, care implică nu numai scrierea de scenarii și lucrul la diverse filme, ci și un ONG pe care îl avem împreună și o casă de producție de film, mică și la început de drum) și relaxare (partea personală, care face să fim conectate permanent, fiind prietene). E mai mult decât o prietenie, este un întreg, o familie.
Ana Agopian: Pentru mine a rămas o amintire amuzantă prima dată când am lucrat împreună. De fapt, atunci nu era amuzant deloc . Prietenul meu din acea perioadă tocmai plecase din țară, să studieze în străinătate, iar pentru mine venise sfârșitul lumii. Plângeam, iar Oanei și Iuliei li s-a făcut milă de mine și m-au chemat la întâlnirea lor de lucru. Mă simțeam cam aiurea să mă bag așa în seamă, ele mai lucraseră împreună, dar suferința a învins. M-am dus cu ele, în Gregorys-ul care atunci era pe Lipscani. E o amintire încă foarte vie, cu noi la o masă de la etaj, vedeam Centrul Vechi pe geam și ne-a venit ideea de la scurt metrajul Bună, Cristina! Pa, Cristina! Și dacă tot am avut o idee, am zis să o și scriem împreună. Eram în anul trei de facultate și de atunci, pentru o perioadă, Gregorys a devenit locul nostru de scris. Habar n-am ce s-ar fi întâmplat dacă prietenul meu n-ar fi plecat din țară. Dacă nu m-aș fi dus cu ele. Dacă nu ne-ar fi venit ideea atunci. Dar probabil tot am fi ajuns să lucrăm împreună. Pentru că prietenia care s-a format în timp probabil s-ar fi format și în afara momentului ăla. E prea puternică să fi fost altfel.

Cum lucraţi efectiv toate trei la scrierea unui scenariu şi crearea unui film? Cine vine cu ideea, faceţi brainstorming, va împărţiţi scrierea pe scene?
Iulia: A fost diferit de la film la film. Ideile cred că au venit pe rând de la fiecare dintre noi, dar ideile sunt ceva foarte vag. De la idee la filmul final pot fi sute de drumuri şi ăla e de fapt procesul: să le vezi şi să le urmezi; iar asta am făcut de fiecare dată împreună. Înainte treceam împreună prin toate etapele – brainstorming, personaje, sinopsis, treatment, outline şi dialoguri. La ultima variantă de scenariu pentru Breaking News, Oana şi Ana au scris dialogurile, apoi am trecut împreună prin ele şi la ultima etapă ne-am împărţit secvenţele şi am scris separat ce trebuia rescris. Cred că diferă de la film la film, dar e vital să vorbim toate trei despre personaje. Altfel, dacă lucrurile nu sunt foarte clare, când scriem separat secvenţe riscăm să sfârşim cu o uşoară personalitate multiplă la unele dintre ele ☺
Oana: Oricare dintre noi poate să vină la un moment dat cu o idee, pe care să o arunce într-o discuție, la terasă, sau în mijlocul unui alt proiect care face să ne bubuie mințile. Și poate să zică: ce tare ar fi să…. Și spune ce o bântuie. Posibil ca celelalte două să fie pe aceeași lungime de undă. De cele mai multe ori suntem. Și așa pornim un proces care implică ore și zile, săptămâni, luni și câteodată ani (vezi cazul lui Breaking News), în care toate suntem implicate până la cel mai mic detaliu – personaje, sinopsis, outline, treatment, dialog. Am avut ani întregi și draft-uri întregi de scenarii în care am scris fiind toate la aceeași masă – stând cu rândul în fața laptopului, la tastatură. Dar am avut și varianta în care ne-am împărțit secvențe. Oricum e un mecanism fascinant cumva – trei minți diferite, care se aliniază, se întrepătrund și construiesc în aceeași direcție.
Ana: Cred că Oana și Iulia au zis cam tot ce era de zis. Poate aș putea să adaug o amintire cu mine și Oana scriind dialogurile la Breaking News. Eram la Cheia, în casa unor prieteni, unde ne-am retras să scriem pentru câteva săptămâni. Eu eram la laptop, Oana mergea de nebună prin cameră și interpreta personajele. Eu scriam. Ea devenea din ce în ce mai pătrunsă de moment. Era una din secvențele de final, persoanejele se certau, urlau. Cu cât creștea intensitatea secvenței, creștea și Oana intensitatea interpretării. Un timp am fost cu ea, până când…. am izbucnit în hohote de râs, distrugându-i Oanei tot feeling-ul momentului. A fost greu să reluăm. Dar am făcut-o până la urmă, iar secvența respectivă este acum una dintre preferatele mele din film. Dar cred că de la scenariu la scenariu am găsit o altă modalitate de scris, așa cum au zis și Oana și Iulia. Într-adevăr, de fiecare dată este fascinant de văzut ce iese din mințile și personalitățile noastre diferite, dar de multe ori cu același feeling.

În orice „întreprindere” creativă apar şi conflicte. La voi cum e şi cum le rezolvaţi? 
Iulia: Cum le rezolvă toată lumea, cred. Facem scandal, trântim uşi, nu vorbim un timp, apoi vorbim despre ce s-a întâmplat şi găsim o variantă. Cred că avantajul nostru e că suntem trei. Să ne certăm fiecare cu celelalte două în acelaşi timp e foarte puţin probabil, întotdeauna cineva rămâne mediator şi cred că asta ajută. Dar conflictele ce rămân strict profesionale, legat de poveste, cred că sunt benefice când scrii în trei. Altfel, prea multă pace şi armonie ne-ar face doar să ne mângâiem pe cap și să ne felicităm reciproc. Cred că ai conflicte și când scrii singur, doar că atunci sunt în capul tău.
Oana: Eu mă bucur că le rezolvăm. Orice ar fi. Pentru că de apărut, apar. Ar fi ciudat să nu apară. Diferă cine cu cine ajunge să se contrazică, să se certe. Pentru că avem personalități extrem de diferite și sunt, deci, 3 reacții complet diferite în fața unui conflict. Amuzant este că acum, după atâția ani, simțim rapid când se anunță un posibil conflict, ne cunoaștem prea bine. Și atunci ”management-ul crizei” dă roade mai repede.  Plus că am experimentat în anii ăștia tot soiul de conflicte – de la domestice de tipul ”Ai întârziat. Iar!”, ” Ai zis că speli vasele. Nu le-ai spălat!” până la creative – ultimele ducând de cele mai multe ori la un happy-end pentru scenariul la care lucrăm, care are numai de câștigat.
Ana Agopian: Conflicte apar, cu siguranță. Dar, acum îmi dau seama, cred că ne punem de acord mai greu legat de subiecte nelegate de scenarii (sistemul medical din România, politică, etc., etc.) decât pe idei de scenarii, secvențe, personaje, etc. Nu îmi amintesc niciun moment în care să ne certăm foarte tare pentru că aveam păreri creative total opuse. De fiecare dată când una dintre noi are un feeling negativ legat de o idee nu mergem mai departe, disecăm problema și până la urmă ajungem din nou, toate trei, pe aceeași lungime de undă. Și cred că asta e important la lucrul în trei. Ne dăm seama de probleme și nu trecem mai departe atunci când simțim că ceva nu e ok. Sau sperăm că facem asta .

Iulia, am înţeles că filmul ar fi trebuit să fie iniţial debutul tău, dar până la urmă a devenit cel de-al treilea lung metraj al tău că regizoare…
Da, asta ar fi fost traseul previzibil. Dar proiectul n-a obţinut finanţare imediat şi de fapt n-a obţinut finanţare mult timp, iar eu în timpul ăla am tot intrat pe uşile care mi s-au deschis, aşa că am ajuns să debutez cu alt film, Love Building, iar apoi să regizez continuarea lui, Alt Love Building. Deci Breaking News a devenit al treilea. Dar el exista cu mult înainte de celelalte, într-o formă sau alta, deci pentru mine e primul.

Eşti una dintre puţinele regizoare de la noi care fac film constant. Cum reuşeşti să menţii acest ritm? Cu ce greutăţi te confrunţi?
Cred că am zis DA la orice posibilitate de a face film şi m-am aruncat în proiecte ce îmi dădeau ocazia asta. Multe dintre filmele pe care le-am făcut au fost subfinanţate, independente, făcute cu prietenii. Am lucrat pe gratis şi alături de oameni care au lucrat şi ei pe gratis. Nu ştiu dacă sunt un exemplu de urmat. Pentru mine a fost ca o şcoală, sau continuarea şcolii, un proces de învăţare, de căutare apropo de ce vreau, de fapt, să spun și cum. Încă e şi încă nu ştiu. Ce îngreunează tot procesul ăsta e imposibilitatea de a te întreţine strict din cinema. E permanent nevoie să faci alte lucruri, iar ele iau timp. Timp pe care l-ai putea folosi pentru filmul tău viitor. Eu am norocul că ce fac în rest se leagă tot de film şi fac cu plăcere. Dar recunosc că mi-ar plăcea să mă mai opresc din când în când, să petrec mai mult timp cu filmul meu, să ajung cumva în adâncimea lucrurilor pe care vreau să le spun. Dar asta cumva se aplică multor oameni. Cred în general că alergăm prea mult în ziua de azi.

Care sunt temele care te interesează în cinema? Ce poveşti vrei să spui?
Mi se pare întotdeauna fascinant felul în care comunică oamenii unii cu alţii. Sau în care nu comunică. Am senzaţia că să ne înţelegem unii pe alţii e de multe ori cel mai greu lucru din univers. Ni se pare că ştim, că vedem, că înţelegem şi de fapt habar n-avem despre oamenii de lângă noi. O parte din ideea asta se regăsește și în Breaking News. Altfel, nu am o listă de poveşti sau de teme într-un sertar. Cred că totul depinde de lucrurile care mi se întâmplă. Lucrurile puternice. Traumele emoţionale. Până la urmă poveștile pe care le spunem ca cineaști s-ar putea sa fie doar suma unor traume.

Dintre cele trei care lucraţi în echipa la scenariu, tu eşti cea care duce ”greu” mai departe că regizor. Cum a fost la filmări la ”Breaking news”?
A fost frig. Emoţionant. Foarte intens fizic. Foarte intens psihic. Am avut în jur oameni care m-au ajutat enorm. Vivi, Andi, toată echipa de scenografie, toată echipa de imagine. Iar pe parte de ”greu”, n-am fost singură nici la filmare. Ana şi Oana au fost acolo în fiecare zi. Aşa facem tot timpul şi e foarte important. În caz că. O secvenţă din film e scrisă la filmare. De pe o zi pe alta. Şi încă una foarte importantă.

Foto sus: Adi Marineci