Mai e o zi până la Black Friday 2012. După Valentine’s Day şi Halloween, o nouă „sărbătoare” împrumutată de la americani face furori în România. Black Friday aduce reduceri masive la sute de produse.
Black Friday este vineri, 23 noiembrie. Cei care critică obiceiul nostru de a împrumuta sărbătorile americanilor nu mai au ce comenta de această dată. Black Friday înseamnă preţuri cu până la 80% mai mici la tot felul de produse, de la electronice până la haine şi accesorii.
În SUA, Black Friday (Vinerea Neagră) este a două zi după Thanksgiving şi dă startul sezonului de cumpărături pentru sărbătorile de iarnă. Acolo, unele magazine se deschid foarte devreme şi oferă reduceri substanţiale la tot felul de produse. Oamenii stau la coadă toată noaptea în faţa vitrinelor pentru a fi siguri că prind promoţiile zilei.
Din fericire, sărbătoarea a fost împrumutată şi de retailerii români. Dacă anul trecut am avut doar reduceri la magazinele online de electronice, Black Friday 2012 va fi adoptat de mai multe magazine, atât online, cât şi offline.
Printre cei care s-au anunţat deja se numără Altex, Flanco, Domo, Emag, PCGarage, F64 şi mulţi alţii. Se pare că vom avea reduceri inclusiv la biletele pentru concerte, la vacanţe şi chiar la maşini.