Puţini s-au născut într-un câmp de trifoi cu patru foi, dar nici chiar foarte ghinionişti nu putem să spunem că suntem. Există câţiva oameni care au avut ghinion cât pentru mai multe vieţi: trăsniţi de fulger de mai multe ori, au participat la scufundarea mai multor vase şi chiar au fost martori la împuşcarea unor preşedinţi. Iată care sunt cei mai ghinionişti oameni din lume.
Cu teroriştii în vacanţă…de trei ori
Un cuplu din Marea Britanie au cam renunţat la vacanţe în străinătate după experienţele din ultimii zece ani. Jason şi Jenny Cairns-Lawrence s-au gândit că o vacanţă la New York este binemeritată. Doar că s-au dus acolo pe 11 septembrie. Anul era 2001. În mod normal, o astfel de traumă nu se repetă în viaţa unui om.
Cei doi au avut parte din nou de teroare patru ani mai târziu, pe 7 iulie 2005 când vizitau Londra. Atacurile de la metrou s-au soldat atunci cu 52 de victime. Cei doi s-au gândit că după ce au fost martori la două atacuri teroriste care au intrat în istorie, o călătorie în cealaltă parte de lume ar fi o idee bună.
Aşa că au ales Mumbai, trei ani mai târziu, în 2008. Adică tot atunci când oraşul indian a suferit cel mai puternic atac terorist din istoria sa, soldat cu sute de morţi şi răniţi.
Tsutomu Yamaguchi, omul care a supravieţuit bombei atomice…de două ori
În toată istoria Pământului, numai două oraşe au fost distruse de bombe atomice. Acest bărbat s-a aflat în ambele oraşe la momentul detonării. Şi încă trăieşte şi azi.
Yamaguchi tocmai plecase într-o călătorie de afaceri la Hiroshima când americanii au lansat prima bombă atomică, pe 6 august 1945. Aceasta a explodat la numai câţiva kilometri de el, dar, cumva, bărbatul a supravieţuit.
După ce a ajuns la concluzia că afacerile într-un oraş pus la pământ sunt neprofitabile, Yamaguchi s-a întors repede acasă….la Nagasaki. Abia ce începuse să povestească ororile la care fusese martor în Hiroshima când a explodat a doua bombă. Nu numai că bărbatul a supravieţuit din nou, dar el încă trăieşte şi astăzi, la peste 93 de ani şi luptă pentru o lume mai paşnică.
Citeşte mai departe poveştile incredibile ale celor mai ghinionişti oameni din lume pe pagina următoare!
Page: 1 2