New England Journal of Medicine a publicat o fotografie șocantă a șoferului de tir, Bill McElligott, un bărbat de 69 de ani care suferă de dermatohelioză unilaterală (îmbătrânirea pielii datorată acțiunii razelor solare doar pe o parte a feței). Razele UVA i-au afectat partea stângă a feței.
Bill McElligott a fost șofer timp de 28 de ani și a fost de acord ca fotografia sa să fie publicată pentru a atrage atenția asupra efectelor nocive ale soarelui.
Diferența dintre cele două părți ale feței bărbatului este semnificativă, până și medicii au fost șocați. Aceștia i-au recomandat bărbatului să folosească creme cu protecție solară, să folosească retinozi topici și să facă o monitorizare constantă pentru prevenirea cancerului de piele.
Razele UVA, responsabile cu îmbătrânirea prematură a pielii trec prin nori și geamuri și penetrează adânc pielea. Acest tip de raze pot duce la îngroșarea straturilor superioare ale pielii și la distrugerea fibrelor elastice din piele.
Dermatologii credeau că doar razele UVB (cele ce declanșează bronzul) erau cauza principală a cancerelor de piele, dar studii mai recente au arătat că și razele UVA pot afecta ADN-ul din straturile profunde ale pielii, crescând riscul de cancere de piele.