Bicicleta, un fenomen care ia amploare şi în Bucureşti

.

Multă vreme va mai trece până când Bucureştiul va ghida bicicliştii pe piste libere şi în locuri de parcare speciale. Totuşi, viciile autorităţilor încurajează un obicei sănătos în rândul…
… bucureştenilor, care au început să aprecieze tot mai mult plimbarea cu bicicleta, fie şi în astfel de condiţii limitate.

De la deschiderea sezonului, zeci de mii de biciclişti au pedalat zilnic vehiculele pe două roţi, iar plimbările gratuite i-au deteminat pe bucureşteni să îşi cumpere propria bicicletă.

Evident, o contribuţie importantă în dezvoltarea „apetitului” pentru această distracţie o au asociaţiile ecologice care au deschis centre de închiriat biciclete în aproape toate parcurile din Capitală, acolo unde, cei mai mulţi şi-au reamintit prima lecţie pe bicicletă din copilărie.

Centrele gratuite, luate cu asalt

Numai centrul „La Pedale” a strâns peste 25.000 de bucureşteni, în primele două luni de la deschidere.

Astfel, cele 250 de biciclete oferite gratui în parcurile Kiseleff şi Herăstrău au fost plimbate de 100 de ori fiecare, putând fi închiriate doar cu buletinul.

„La Pedale” este primului sistem gratuit de bike-sharing din România îniţiat de Asociaţia Green Revolution şi Primăria Sectorului 1.

Şi IVelo este un program cu biciclete gratuite, care s-a extins în toată ţara. În doar partru zile de la lansarea în Bucureşti, peste 500 de plimbări cu bicicletele IVelo au fost înregistrate pe aleile parcului Herăstrău, unde este amplasat centrul.

Programul a fost extins şi în Constanţa, iar la maraton se vor înscrie în curând şi amatorii din Târgu Mureş, Cluj şi Iaşi.

Vânzările de bicilete prind viteză

Dacă în cazul bicicletelor de închiriat parcurile şi-au câştigat deja clienţii, alţii s-au convins că merită să îşi cumpere propria bicicletă.

Astfel, potrivit unui studiu, circa 300.000 de români pun deoparte cel puţin 400 de lei pentru a-şi cumpăra o bicicletă. Astfel, vânzările se aşteaptă să crească cu cel puţin 20% în acest an, fapt care ar putea conduce la o devansare de trei ori a vânzărilor de maşini de cele de biciclete.

În supermarket, preţul unei biciclete începe în cazul modelelor pentru copii de la 160 lei, iar în cazul celor pentru adulţi de la 289 lei. În magazinul „Moş Ion Roată” din Capitală, bicicletele au preţuri cuprinse între 1.100 de lei şi 22.000 lei. La Velorbis România, preţurile pornesc de la 2.918 lei, pentru un exemplar din clasa economic, la 4.400 lei, preţul mediu al unui exemplar din clasa premium.

Topul ţărilor cu cei mai mulţi biciclişti

În Amsterdam, capitala „ţării lalelor”, deplasarea pe două roţi ocupă circa 40 la sută din totalul deplasărilor. Fenomenul este încurajat însă şi de infrastructură, iar planurile de construcţie de piste este în continuă dezvoltare. Autorităţile olandeze pun la punct şi o parcare imensă pentru biciclete în gara principală din Capitala Olandei.

Şi danezii au la dispoziţie bicilete gratuite pentru plimbările urbane spre serviciu sau ca metodă de agrement urban. Aici, peste 30 la sută folosesc bicicleta ca mijloc principal de transport.Bogota este al treilea oraş prietenos cu bicicliştii. Aici doar 13 la sută din populaţia ţării deţine un automobil, aşa că nu este nevoie de legislaţie pentru a încuraja mersul pe biciletă.În schimb, o dată pe săptămână, peste 100 de kilometri din străzile oraşului se închid circulaţiei maşinilor, pentru a face loc vehiculelor pe două roţi.

Foto: Shutterstock

Exploreaza aceste trasee usoare cu bicicleta langa Bucuresti sau chiar și aceste trasee cu bicicleta in Romania

Ultima modificare august 10, 2020 2:12 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale