B’estfest, anulat de recesiune

.

În plină pregătire a celei de-a patra ediţii care ar fi trebuit să aibă loc în acest an, primul festival românesc de anvergură, B’estfest, a fost anulat în acest an din cauza crizei economice.
După trei ediţii de succes, în care au fost prezenţi numeroşi artişti internaţionali, organizatorii evenimentului, Emagic au anunţat că festivalul mult prea costisitor pentru pentru aceste vremuri nu va mai avea loc în acest an, din motive de recesiune.
 
„Anul acesta conceptul de B’estfest nu ar putea avea loc în aceleaşi condiţii, prin urmare am preferat să amânăm cea de-a patra ediţie, aşa cum de altfel şi festivaluri internaţionale precum Glastonbury, Leeds/Reading, Pukkelpop sau Melt! au făcut de-a lungul timpului”, a declarat Laura Coroianu, CEO Emagic.  
  
„Am obişnuit publicul cu o anumită noţiune a ceea ce înseamnă un festival non-liniar de minim trei zile, cu mai multe scene, peste 30 de artişti şi diferite alte atracţii. Un eveniment de această talie necesită costuri enorme, care, într-o piaţă afectată de restrângerea bugetelor de marketing şi advertising, nu pot fi susţinute exclusiv din vânzarea de bilete„, au explicat organizatorii în acelaşi comunicat.  
 
Festivalul era programat să se desfăşoare în perioada 16 – 18 iulie, la Romexpo, primul nume confirmat în program fiind Faithless, acelaşi care în urmă cu patru ani deschidea prima ediţie a festivalului.
 
Concertul trupei nu va fi anulat, urmând să se desfăşoare la data stabilită, pe 16 iulie, sub un alt concept.  
 
Mai multe detalii despre locaţie şi bilete vor fi anunţate în perioada următoare.

Foto: Shutterstock 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton