Bărbatul care are 50 de ani, dar care arată de 18, deși nu are operații estetice

.

În zilele noastre, păstrarea unui look tânăr este ceva facil cu ajutorul operațiilor estetice. Însă un bărbat de 50 de ani a reușit acest lucru fără ele.

Tristan Lee are 50 de ani și trăiește în Londra, Marea Britanie, unde este wellness coach. El încă mai trebuie să își arate buletinul în baruri, când barmanii nu cred că are vârsta legală. Tristan poartă mereu la el certificatul de naștere, pașaportul și carnetul de conducere, pentru a demonstra oamenilor că are vârsta pe care spune că o are. Ba mai mult, farmaciștii l-au întrebat uneori dacă medicamentele pe care le cumpără sunt pentru tatăl lui.

Bărbatul susține că o dată la opt luni își face injecții cu botox în obraji, dar că nu are operații estetice invazive la activ. El a spus că secretul look-ului său veșnic tânăr stă în rutina de îngrijire a pielii pe care o urmează cu strictețe de la 16 ani, când s-a confruntat cu acneea. Produsul lui preferat este serul cu acid hialuronic. Mai mult, Tristan urmează și tratamente de frumusețe, cum ar fi microneedling și microcurenți.

„Păstrează-ți o rutină de frumusețe simplă, dar respect-o cu regularitate”, este sfatul lui, conform Mirror. „Eu am respectat-o zilnic timp de 35 de ani, am ratat doar cinci zile. Pot să fiu bolnav, beat, tot o fac. Să arăți tânăr începe cu un stil de viață sănătos, la baza piramidei sănătății. Apoi urmează somnul, mâncarea, mișcarea, îngrijirea pielii, nivelul de stres. Apoi în vârful piramidei, pot fi tratamentele injectabile”.

Tristan spune că evită să mănânce fast-food și face sport. El urmează o dietă vegană de șapte ani și crede că un alt secret pentru felul în care arată este faptul că evită zaharurile rafinate și mâncărurile procesate. Când vine vorba de mișcare, el face plimbări zilnice de cel puțin 30 de minute și are un trainer personal care îl ajută cu antrenamentele de ridicare de greutăți de trei ori pe săptămână.

În prezent, Tristan bea alcool doar de cinci ori pe an, niciodată mai mult. „Poți să folosești o cutie de cremă în valoare de 300 de lire sterline pe față, dar dacă mănânci mult zahăr, consumi o grămadă de alcool și fumezi, atunci este o pierdere de timp, sincer”, a subliniat el.

Există și anumite neajunsuri când vine vorba de a arăta cu mult mai tânăr decât este de fapt. Tristan a spus care sunt acestea: „Oamenii mai în vârstă nu au idee ce să facă cu mine, cred că sunt prea tânăr. Oamenii tineri cred că arăt tânăr, dar știu că nu sunt. Oamnii nu mă cred, au senzația că sunt o fraudă. Am participat la ședințe în care oamenii se întrebau ce e cu puștiul ăsta”.

Foto – Profimedia

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton